Thumb_watson Thomas Watson (1620-1686) 
În ultimii ani s-a văzut o creştere a interesului faţă de Puritani. Hrana spirituală sărăcăcioasă şi stricată care umple rafturile librăriilor creştine îi lasă pe mulţi să sufere de subnutriţie. Oamenii sunt lacomi după carnea Cuvântului şi o găsesc în scrierile Puritanilor care sunt bogate şi hrănitoare. Predicatorii puritani au scris lucrări practice, profunde, spirituale, de cea mai înaltă calitate pe baza expunerii solide a Scripturilor. Ei sunt folosiţi de Dumnezeu să-i motiveze pe cititorii moderni să caute ceva mai mult în umblarea lor cu Domnul. În timp ce scrierile unor Puritani sunt ca cele ale apostolului Pavel: „În ele sunt unele lucruri grele de înţeles” (2 Petru 3:16), ale altora sunt scrise cu o claritate simplă şi profundă. Lucrările lor nu sunt peste puterea de înţelegere a celor mai mulţi cititori. Acest lucru este remarcabil mai ales dacă ne gândim la faptul că ei au trăit în urmă cu peste 300 de ani! 

Thomas Watson este unul dintre aceştia. El este recunoscut ca cel mai uşor de citit, de înţeles şi lucid dintre toţi Puritanii. Predicile lui, păstrate în formă scrisă, sunt comori spirituale bogate în doctrină sănătoasă. A mânuit cu destoinicie Sabia Duhului pentru a tăia păcatele canceroase chiar şi din cel mai pios suflet credincios. Toate lucrările lui cunoscute au fost retipărite şi primite cu bucurie de către aceia care au ajuns să iubească profunzimea spirituală a teologilor Puritani. Nădăjduim să nu ne oprim doar la a-i citi şi admira pe aceşti oameni ca Thomas Watson, ci să învăţăm din exemplul lor. Watson, „măcar că este mort, continuă să ne vorbească” (Evrei 11:4). 

Anii de început ai vieţii lui Thomas Watson sunt, într-un fel, o enigmă. Practic, nu se ştie nimic despre data şi locul naşterii sale, a părinţilor lui, sau a circumstanţelor convertirii lui. Cineva l-a descris ca fiind Puritanul Melhisedec de vreme ce este „fără tată, fără mamă, sau spiţă de neam”. Cea mai timpurie informaţie despre Watson o avem în „Registrele şi Cronicile” din Kennet, unde numele Watson apare printre alţi Puritani care au fost educaţi la Emmanuel College în Cambridge. 

La Emmanuel College, Watson a obţinut o licenţă în litere în 1639 şi doctoratul în 1642. Emmanuel College a fost un centru educaţional al marilor slujitori Puritani. A mai produs şi alte persoane notabile ca Thomas Brooks şi Stephan Charnock. Mulţi dintre ei au fost Nonconformişti care au protestat faţă de executarea lui Charles I şi felul în care l-a tratat Cromwell pe împăratul Charles II. Pe când era la Emmanuel College, Watson şi-a câştigat reputaţia unui student foarte sârguincios. Inteligenţa lui este evidentă în scrierile lui. Lucrările lui dau pe faţă o profundă putere de pătrundere a limbii engleze şi, totodată, a unei înţelegeri temeinice a limbilor ebraică, greacă şi latină. El îi citează pe părinţii timpurii ai Bisericii ca şi cum ei au fost ziarele lui de dimineaţă. Familiaritatea lui cu întregul canon al Scripturii este nemaipomenită. Referinţe din întreaga Biblie sunt presărate prin toate predicile lui descoperind o înţelegere profundă a multor texte obscure pentru cei mai mulţi studenţi ai Bibliei de azi. O înţelegere temeinică a istoriei, botanicii, medicinei, a clasicilor, şi a multor îndeletniciri se observă în predicile lui. De la începutul slujirii lui în Londra, el a fost recunoscut ca un om foarte învăţat. Astăzi este recunoscut ca unul dintre cei mai mari pastori-teologi din epoca Elizabethan-Puritană. 

Slujirea lui Watson a avut un mare impact. La început a fost chemat pastor la St. Stephen, Walbrook în 1646. A continuat să slujească acolo până a fost întemniţat în 1651 de armata lui Cromwell pentru că a participat în aşa-zis-ul complot al lui Christopher Love de a-l pune din nou pe Charles II pe tron. A fost închis în turn împreună cu alţi câţiva disidenţi, dar a fost eliberat în 1652 cu drepturi depline după ce a făcut o cerere pentru a primi milă şi a promis supunere faţă de conducere. 

Slujirea lui la St. Stephens, situată în inima Londrei, a fost profundă. Charles Spurgeon a descris slujirea lui cu aceste cuvinte:
„Watson a devenit rector la St. Stephen, Walbrook, unde chiar în inima Londrei  şi-a îndeplinit pentru aproape şaisprezece ani slujba de păstor credincios cu mare sârguinţă şi perseverenţă. Fericiţi au fost cetăţenii care au participat regulat la slujirea lui spirituală şi instructivă. Biserica era mereu plină, căci faima şi popularitatea predicatorului erau, pe bună dreptate, mari. Intrând şi ieşind din turma lui aprins cu un zel sfânt  pentru bunăstarea lor veşnică, aceşti ani s-au scurs destul de plăcut câştigând un respect crescând înaintea tuturor celor ce l-au cunoscut.” 

După aceşti 16 ani de slujire la St. Stephen, Actul Uniformităţii din 1662 l-a destituit pe Watson, împreună cu alţi 2000 de slujitori de la amvonurile lor deoarece conştiinţele lor nu le-au permis să se supună cu toată inima închinării standardizate. Alte „Acte” i-au afectat pe Puritani, cum ar fi Conventicle Act, care a făcut ilegală întâlnirea a mai mult de 5 persoane într-un loc de închinare. The Five Mile Act a poruncit slujitorilor nonconformişti să stea la o depărtare de cel puţin cinci mile de oraş, exceptând călătoriile. Aceste Acte erau încerări de a-i reduce la tăcere pe oamenii evlavioşi, care ştiau că au fost însărcinaţi de Dumnezeu să predice Cuvântul. Watson a continuat să predice Evanghelia, crezând că este mai bine să asculţi de Dumnezeu decât de oameni. Watson, la fel ca şi mulţi alţi Puritani destituiţi, a început să slujească grupurilor necunoscute, în locuri necunoscute, întotdeauna în pericolul de a fi amendat sau întemniţat. 

În 1672, după Declaraţia de Indulgenţă, Watson a obţinut permisiunea să ţină servicii de închinare la Crosby Hall, de vreme ce incendiul din Londra din 1666 a distrus multe dintre biserici. Trei ani mai târziu, în 1675, lui Watson i s-a alăturat un pastor-teolog puritan, Stephen Charnock. Vă puteţi imagina marea binecuvântare spirituală de a avea 2 mari teologi puritani păstorind aceeaşi turmă! Charnock a slujit cot la cot cu Watson până în 1680 când Charnock a murit în perioada în care predica seria lui clasică de mesaje despre existenţa şi atributele lui Dumnezeu. Watson a continuat la Crosby Hall până când sănătatea lui a început să şubrezească, şi s-a retras în Barnston, Essex. 

Atât cât putem vedea din predicile lui scrise şi câteva relatări istorice, Thomas Watson a fost un maestru al amvonului. Expunerile lui asupra Cuvântului erau foarte practice. Analogii frecvente şi lucide, cuvinte pline de viaţă şi paralelismul percutant se găsesc prin toate predicile lui. A avut o elocinţă excepţională şi clară pe care a folosit-o să ducă adevărurile Scripturii în inimile ascultătorilor lui. 

Cineva a spus despre el: „un maestru al stilului clar şi viguros şi al frumuseţii în exprimare... el vorbea în aşa fel încât câştiga nu doar înţelegerea oamenilor, ci, deasemenea  îşi asigura un loc pentru adevăr în memoria lor. Mai mult decât mulţi din generaţia lui el a căutat să urmeze exemplul lui Hristos în a da învăţătură folosind tot felul de materiale ilustrative din viaţa obişnuită, şi cu simplitate şi farmec a rostit cuvinte pe care nu le puteai uita uşor. După două sute de ani de la moartea lui Thomas Watson, William Jay din Bath a spus că putea să meargă la oricare dintre cărţile lui şi să le găsească mereu proaspete, incisive şi instructive.” 

Watson a fost de asemenea un om al rugăciunii fierbinţi. Hamilton Smith relatează o întâmplare în legătură cu abilitatea lui Watson de a se ruga: 

„Calamy, în 'Prescurtările' lui, ne relatează că într-o anumită zi când dl Watson era la amvon, printre alţi ascultători a venit şi Reverendul şi înaltul Prelat, episcopul Richardson, care a fost atât de încântat de predică şi în special de rugăciunea de după predică, încât a mers după el acasă să-i mulţumească; şi cu dorinţa aprinsă de a obţine o copie a rugăciunii lui. ‘Vai!’, a spus dl Watson, ‘nu pot să vă dau asta; căci eu nu îmi scriu rugăciunile; nu a fost ceva premeditat, ci mi-am vărsat inima şi afecţiunile aşa cum m-a făcut în stare Dumnezeu, pro re nata.’ După care bunul Episcop a plecat minunându-se de faptul că un om se poate ruga într-un asemenea mod ex tempore." 

Multele zile petrecute în Cuvânt şi în rugăciune l-au echipat pe Watson să păstorească turma cu pasiune şi devotament. Convingerile lui cu privire la rugăciune sunt presărate prin toate lucrările lui în special în predicile lui asupra rugăciunii „Tatăl nostru” pe care le-a susţinut ca parte a expunerii Micului Catehism. În Portretul omului evlavios, Watson scrie:

"Rugăciunea este comunicarea sufletului cu cerul. Dumnezeu coboară la noi prin Duhul Său, iar noi ne înălţăm la El prin rugăciune ... Omul evlavios nu poate trăi fără rugăciune. Omul nu poate trăi fără să răsufle; şi nici sufletul, dacă nu-şi expiră dorinţele înaintea lui Dumnezeu. Imediat ce s-a născut bebeluşul harului, începe să ţipe; imediat ce a fost convertit Pavel, „iată, el se roagă” (Fapte 9:11) ... Omul evlavios se află în fiecare zi pe munte în rugăciune; îşi începe ziua cu rugăciune; înainte să-şi deschidă prăvălia, îşi deschide inima înaintea lui Dumnezeu. Noi ardem parfumuri frumos mirositoare în casele noastre; casa unui om evlavios este „o casă cu parfumuri plăcute”; el o parfumează cu tămâia rugăciunii; nu se apucă de niciun lucru fără să caute mai întâi faţa lui Dumnezeu." 

A adormit în timp ce se ruga în cămăruţa lui Mântuitorului pe care L-a slujit cu credincioşie atâţia ani.