Jonathan Edwards despre trezire
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-14-5
-
Disponibilă din17 noiembrie 2009
-
Număr pagini374
-
Dimensiuni14,8 X 21
-
Tip copertăBroșată
Cărți din aceleași categorii
Pe lângă aceste două lucrări am mai inclus în acest volum O relatare a trezirii religioase din Northampton 1740-1742 şi Gânduri despre trezirea din New England. Sperăm că această carte va aduce lumină cu privire la adevărata trezire şi va înflăcăra dorinţa acelora care aşteaptă şi strigă înaintea Scaunului de îndurare pentru ca Duhul lui Dumnezeu să fie turnat peste ţara noastră.
În limba engleză primele trei tratate au fost publicate de editura The Banner of Truth Trust într-o singură carte cu titlul Jonathan Edwards on Revival, iar Gânduri despre trezirea din New England a fost publicată de aceeaşi editură sub titlul Thoughts on the New England Revival în anul 2005.
I. O introducere generală
II. Modul de convertire poate varia
III. Lucrarea este ilustrată prin cazuri particulare
Semnele distinctive ale unei lucrări îndeplinite de Duhul lui Dumnezeu
I. Semne negative
II. Dovezile scripturale care arată că lucrarea aparţine Duhului lui Dumnezeu
III. Implicaţii practice
O relatare a trezirii religioase din Northampton dintre anii 1740-1742
Gânduri despre trezirea din New England
PARTEA 1: O LUCRARE GLORIOASA A LUI DUMNEZEU
1. Greşeala de a judeca această lucrare a priori
2. Greşeala de a nu judeca Scriptura ca pe un întreg
3. Greşeala de a respinge lucrarea în totalitate din cauza unor defecte accidentale
4. Dovezi care arată că, în ciuda defectelor, aceasta este lucrarea adevărată a lui Dumnezeu
5. Autenticitatea lucrării ilustrată prin exemple
6. Lucrarea nu este numai adevărată, ci şi glorioasă
PARTEA 2: OBLIGAŢIA DE A PROMOVA ACEASTA LUCRARE
1. Pericolul de a nu recunoaşte la timp lucrarea lui Dumnezeu
2. Marea lucrare a lui Dumnezeu pentru convertirea lumii poate să înceapă în America
3. Pericolul de a nu veni în ajutorul Domnului în ziua puterii şi mântuirii Lui
4. Bărbaţii cu autoritate, mai ales pastorii, obligaţi să recunoască lucrarea lui Dumnezeu
PARTEA 3: INIŢIATORII LUCRARII SI CEI IMPLICAŢI ÎN EA, CONDAMNAŢI PE NEDREPT
1. Acuzaţia că pastorii se adresează prea mult sentimentelor
2. Acuzaţia că cei care sunt deja alarmaţi se îngrozesc şi mai tare, în loc să fie mângâiaţi
3. Acuzaţia că petrecem prea mult timp cu religia
4. Acuzaţia că sunt prea multe ţipete şi manifestări fizice
5. Acuzaţia că oamenii sunt prea zeloşi să se avertizeze şi să se îndemne unul pe altul
6. Acuzaţia că se cântă prea mult şi se ţin adunări religioase pentru copii
PARTEA 4: LUCRURI CARE TREBUIE CORECTATE SAU EVITATE
1. Datoria de a recunoaşte şi de a ne păzi de erorile în care pot cădea iniţiatorii trezirii
2. Mândria spirituală - o cauză principală a erorilor
3. Mândria spirituală - unele din efectele ei şi tratarea lor
4. Dorinţa de a primi descoperiri imediate - Păreri greşite despre rugăciunea credinţei
5. Pervertirea influenţelor Duhului
6. Opinii incorecte referitoare la autentificarea providenţei - Dispreţuind ordinea exterioară
7. Felul în care se poate folosi diavolul de experienţele lăuntrice şi de efectele lor exterioare
8. Criticarea altora, ca fiind neconvertiţi
9. Învăţătura laicilor - Proasta folosire a cântărilor de laudă închinate Domnului
PARTEA 5: CUM SA PROMOVAM ACEASTA LUCRARE
1. Pietre de poticnire care trebuie îndepărtate
2. Cercetarea de sine; pericolul neglijării
3. Datoria pastorilor şi a oamenilor influenţi
4. Datoria tuturor, în general
5. Credincioşia în îndatoririle morale
Trezirea aceasta are iniţial un dublu efect: în primul rând, oamenii îşi părăsesc imediat obiceiurile păcătoase; iar cei nepăsători ajung să se lepede şi să se îngrozească de păcatele şi risipa dinainte. Când Dumnezeu toarnă Duhul Său în mod minunat peste întreg oraşul, oamenii renunţă la vechile certuri, calomnii şi bârfe. Cârciumile rămân goale în curând, şi oamenii stau acasă; nimeni nu iese din oraş dacă nu are treburi necesare, sau unele scopuri religioase, şi fiecare zi seamănă cu o zi de sabat. Celălalt efect este că oamenii caută în mod sincer calea spre mântuire, citind, rugându-se, meditând, venind în casa lui Dumnezeu şi ţinând conferinţe particulare; strigătul lor este: „Ce să fac ca să fiu mântuit?”. Locul de recreaţie se schimbă, şi nu mai este cârciuma, ci casa pastorului, care este mult mai aglomerată decât orice cârciumă.
Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu care mergea înainte, şi numărul sfinţilor care se înmulţeau au transformat în curând oraşul în mod minunat; astfel că în timpul primăverii şi verii care au urmat, anno 1735, oraşul părea plin de prezenţa lui Dumnezeu: nu fusese niciodată atât de plin de iubire şi bucurie, dar nici atât de tulburat ca atunci. În aproape fiecare casă existau dovezi remarcabile ale prezenţei lui Dumnezeu. Era un timp de bucurie în familie, datorită mântuirii care le fusese adusă; părinţii se bucurau de copiii lor născuţi din nou, soţii de soţiile lor, şi soţiile de soţi. Se vedea intrarea Dumnezeului nostru în locaşul Lui cel sfânt, ziua lui Dumnezeu era o zi de bucurie, şi locaşul Lui era plăcut. Adunările noastre publice erau frumoase pe atunci: congregaţia era vie în slujba lui Dumnezeu, fiecare era implicat în închinarea publică, fiecare ascultător era dornic să soarbă cuvintele pastorului de îndată ce erau rostite; adunarea plângea din când în când, în timpul predicării Cuvântului; unii plângeau de părere de rău şi neputinţă, alţii de bucurie şi iubire, alţii de milă şi grijă faţă de sufletele vecinilor lor.
Închinarea noastră publică s-a însufleţit foarte mult; Dumnezeu era proslăvit prin psalmi, după puterile noastre, în frumuseţea sfinţeniei. S-a observat că nu exista nici o altă parte a serviciului divin care să sublinieze atât de mult harul şi să înalţe inimile oamenilor buni spre Dumnezeu, ca atunci când Îi cântam laude. Congregaţia noastră fusese la înălţime şi înainte în aspectul exterior al acestei îndatoriri, fiindcă bărbaţii cântau în mod regulat şi mulţumitor trei părţi ale melodiei, iar femeile o parte, singure; dar acum era evident că se deprinseseră să cânte cu o neobişnuită înălţare a inimii şi glasurilor, care transforma cântarea într-o îndatorire plăcută.
În orice companie, în orice zi, în orice ocazie în care se întâlneau câţiva oameni, îi auzeai vorbind despre Hristos, şi Îl vedeai pe El în mijlocul lor. Tinerii noştri obişnuiau să-şi petreacă timpul, atunci când se întâlneau, vorbind despre desăvârşirea iubirii jertfitoare a lui Isus Hristos, despre gloria drumului mântuirii, despre harul minunat, gratuit şi suveran al lui Dumnezeu, despre lucrarea lui glorioasă în convertirea sufletului, despre adevărul şi siguranţa promisiunilor din Cuvântul lui Dumnezeu, despre frumuseţea desăvârşirii Sale, etc. Şi chiar şi la nunţi, care erau înainte ocazii de veselie şi amuzament, nu se mai discuta despre altceva în afară de religie, şi toată bucuria era de natură spirituală. Cei care fuseseră convertiţi înainte erau foarte însufleţiţi, şi împrospătaţi cu daruri noi şi extraordinare ale Duhului lui Dumnezeu; deşi unii primeau mai mult decât ceilalţi, după măsura darului lui Hristos. Mulţi dintre cei care se confruntaseră cu greutăţi din cauza firii lor, uitaseră acum de orice îndoială datorită experienţelor mai îmbelşugate şi a descoperirilor clare ale iubirii lui Dumnezeu.
Mulţi din cei care veneau în oraş cu diferite treburi simţeau mustrări de conştiinţă, şi se trezeau; şi se întorceau acasă cu inima zdrobită, şi cu impresii de care nu scăpau până nu primeau mântuirea; iar cei care se gândiseră înainte în mod serios la credinţă, primeau acum trezirea şi convingeri mult întărite. Au fost multe cazuri de persoane care au venit în vizită sau cu afaceri, şi care nu vizitaseră demult oraşul, iar acum au fost mustraţi în suflet, şi au beneficiat de ploaia binecuvântărilor divine pe care Dumnezeu le revărsa peste noi, şi s-au întors acasă cu bucurie; până la urmă, aceeaşi lucrare a început să apară şi să se dezvolte în alte câteva oraşe din ţinut.
Aceasta pare să fie o extraordinară dispensaţie a providenţei; Dumnezeu a trecut cu mult dincolo de modul Său obişnuit şi normal de a acţiona. Lucrarea din acest oraş, şi din alte oraşe din jur, a fost extraordinară prin universalitatea ei, afectându-i pe cei cumpătaţi şi pe vicioşi, pe aristocraţi şi pe oamenii de rând, pe săraci şi pe bogaţi, pe înţelepţi şi pe neînţelepţi. A ajuns la cele mai însemnate familii şi persoane, după cum se pare, şi la mulţi alţii. Acest fel de mişcări din trecut au afectat mai mult tineretul; dar cele de acum i-au afectat şi pe cei în vârstă, şi pe copii. Mulţi din cei din urmă s-au grupat singuri în societăţi religioase, în diferite părţi ale oraşului. Nu mai puteai găsi nici o persoană nepăsătoare în împrejurimi; şi dacă rămânea cineva neglijent şi uşuratic, se vorbea despre el ca despre o ciudăţenie.
Lucrarea pare să fi ajuns la apogeu în oraşul nostru în prima parte a primăverii, în martie şi aprilie. În timpul acesta, lucrarea de convertire a sufletelor a fost realizată într-un mod atât de minunat, încât se converteau cam patru persoane pe zi, din câte am calculat eu; sau aproape treizeci pe săptămână, timp de cinci sau şase săptămâni la rând. Atunci când Dumnezeu ia lucrarea în mâinile Lui, se face într-o zi sau două atât cât s-ar face într-un an întreg, în vremuri obişnuite, cu toate sforţările oamenilor şi cu binecuvântarea normală.
Sunt conştient de faptul că mulţi din cei care vor vedea acest raport mă vor considera dornic de convertiri în masă, şi mândru din cauza aceasta; şi se vor gândi că, din lipsă de judecată, numesc convertire mântuitoare orice mustrare de cuget şi orice fantezie entuziastă. Nu mă mir că gândesc astfel; din motivul acesta m-am abţinut de la a publica un raport despre această măreaţă lucrare a lui Dumnezeu, deşi am fost adesea solicitat. Dar fiindcă acum am fost chemat în mod special, după multă meditaţie, m-am gândit că ar fi de datoria mea să vorbesc despre această lucrare uimitoare, care mi s-a părut cu adevărat divină, şi să nu ascund nici un aspect al gloriei sale; lăsându-L pe Dumnezeu să aibă grijă de reputaţia propriei Sale lucrări, şi asumându-mi riscul unor gânduri critice, care m-ar putea prejudicia.
Mulţi dintre cei vestiţi pentru credinţa şi evlavia lor au dispreţuit lucrarea, fiindcă au văzut că le micşora onorurile, şi le condamna formalismul şi încropeala. Unii s-au opus în mod deschis, cu răutate, şi au mustrat lucrarea Duhului lui Dumnezeu, spunând că este lucrarea diavolului, înăbuşindu-şi glasul conştiinţei şi făcându-se vinovaţi de păcatul împotriva Duhului Sfânt.
Martyn Lloyd Jones, 05 decembrie 2012, 14:44
Nici un om nu este mai relevant pentru starea actuală a creştinismului ca Jonathan Edwards. A fost un puternic teolog şi un mare evanghelist în acelaşi timp. Dacă doriţi să cunoaşteţi ceva despre adevărata trezire, Edwards este omul pe care trebuie să-l consultaţi. Iată sfatul meu: citiţi Jonathan Edwards. Întoarceţi-vă la ceva trainic, profund şi real.
John Piper, 05 decembrie 2012, 14:45
Nimeni nu a gustat şi nu a testat experienţa trezirii ca Jonathan Edwards. În cartea sa (ca oriunde altundeva) navighează într-un mod biblic între intelectualism şi emoţionalism, între un creştinism doctrinar şi unul lipsit de doctrină, între auto-condamnarea paralizantă şi auto-înălţarea arogantă, căutarea orgolioasă a trezirii şi pasivitatea indolentă. În experienţa mea, scrierile lui Edwards ocupă locul doi doar după Biblie.
Anonim, 07 decembrie 2012, 10:19
O carte prin care Domnul mi-a vorbit foarte mult...multe lucruri gresite pe care le sustineam... se merita sa o cititi.... numai sa o incepeti ca nu o veti mai lasa din mana chiar daca e groasa...