Când a predicat cele douăsprezece predici
publicate în cartea de faţă, pastorul Tozer a spus bisericii sale din
Chicago:
„N-am petrecut niciodată mai mult timp, n-am avut parte
niciodată de mai multă durere şi niciodată nu am stat mai mult în
rugăciune pentru oricare alte serii de predici din slujirea mea. Din
cauza importanţei acestora, am simţit realmente cum Satan încerca să
zădărnicească scopul lui Dumnezeu. Simţeam că sunt în contact direct cu
iadul.
În biserică sunt foarte mulţi orbi spiritual, iar lucrul acesta
mă face să-I spun lui Dumnezeu că vreau să pot vedea – vreau să fiu un
om care să vadă scrisul cu litere mici. Vreau să înţeleg, să pătrund
adânc şi să am discernământ în ceea ce priveşte planul complet al lui
Dumnezeu. Vreau să evaluez situaţia şi să o văd aşa cum o vede Dumnezeu –
să ştiu rolul lui Dumnezeu în această vreme de confuzie religioasă.
Acum, acest lucru face ca viaţa cu un astfel de om să nu fie tocmai
uşoară. Nu-l face popular şi nici nu creează probleme poliţiei ca să
ţină în frâu mulţimea simpatizanţilor. Această serie de predici m-au
forţat deseori să merg pe urmele opoziţiei şi ispitei până în faţa
duşmanului! Dar aş prefera mai degrabă să fie aşa, decât să fiu nevoit
să recunosc – aşa cum alţii vor trebui să recunoască – faptul că o viaţă
întreagă am predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi nu m-am întâlnit
niciodată cu diavolul în luptă deschisă!
În timpul pregătirilor, am avut
parte de lupte şi confruntări, de suspine şi dureri. Cred că aceasta
înseamnă lupta lui Isus retrăită în oamenii Săi. Unii din cei prezenţi
aţi simţit-o şi voi. Unii dintre voi aţi intrat într-o experienţă cu
Dumnezeu mai nouă, mai binecuvântată, mai fericită, care abia începe
pentru voi!
Am primit scrisori referitoare la aceste predici. Cei mai curajoşi,
s-au semnat. Cei laşi, au scris fără să-şi semneze numele. Sugestia lor
pare să fie că eu sunt un ‚fanfaron’ pentru că predic despre desăvârşire
şi că încerc să-mi fac o reputaţie de a fi ‚sfânt’. Dar vă voi spune
ceva: e plăcut atunci când ştii că eşti destul de aproape de adversar,
ca să-i poţi auzi răcnetul! Prea mulţi creştini nu au intrat deloc pe
‚teritoriul leului’!”
1. Întorc vorba diavolului!
2. Creştinism - jocuri şi distracţie?
3. Întotdeauna frânăm brusc
4. Nu poţi fi un prunc toată viaţa
5. V-aţi oprit brusc din mers?
6. Si denominaţiile pot decădea!
7. Noaptea întunecată, întunecată a sufletului!
8. Dumnezeu l-a auzit pe Ilie pentru că Ilie L-a auzit pe Dumnezeu!
9. Nu-ţi azvârli capul - vei avea nevoie de el!
10. Uită că ţi-au spus să-ţi ţii gura închisă
11. Atenţie: voinţa proprie te va scărpina pe spate
12. Cât de mult Îl mai poţi nesocoti pe Hristosul lui Dumnezeu?
Fraţilor, Dumnezeu nu a intenţionat
niciodată ca noi să fim loviţi ca o minge de fotbal. El vrea ca noi să
fim smeriţi şi să-L lăsăm pe El să ne pedepsească atunci când este
necesar. Dar când diavolul începe să se atingă de tine, îndrăzneşte să i
te opui! Susţin credinţa în Dumnezeu şi sfidarea diavolului, iar
Dumnezeului nostru Îi place să vadă un astfel de curaj în mijlocul
poporului Său. Dacă încă eşti înfofolit în haine mortuare şi ai multe
temeri, e timpul să îndrăzneşti să te ridici; şi, printr-o credinţă
dulce în Isus Hristos cel înviat, să spui răspicat: „De acum încolo, nu
voi mai purta toate acestea. Sunt un copil al lui Dumnezeu – de ce
trebuie să umblu jelindu-mă toată ziua?”
Dacă este durere în cer, cred că aceasta este cauzată de faptul că
noi vrem darurile lui Dumnezeu, dar nu vrem ca Însuşi Dumnezeu să fie
mediul nostru în care să trăim.
Aţi contribuit şi voi la această devalorizare a Evangheliei,
cosiderându-L pe Dumnezeu slujitorul vostru? Aţi lăsat ca sărăcia să
vină în sufletul vostru pentru că v-aţi aşteptat ca Dumnezeu să vină cu
un coş la voi şi să vă împartă cadouri?
A existat vreodată o cruce confortabilă? A existat vreodată o moarte
uşoară? Eu nu am auzit de nici una şi nici judecata nu va fi ceva
confortabil! Cu toate acestea, noi căutăm în jur comoditatea,
gândindu-ne că putem ajunge în vârful muntelui uşor, fără să avem parte
de necazuri şi pericole.
Unul din şiretlicurile vechi ale Satanei este să descurajeze sfinţii,
făcându-i să se uite înapoi la ceea ce au fost. Nimeni nu va înainta cu
Dumnezeu dacă nu-şi ridică ochii, încetând să se mai uite la sine. Noi
nu trebuie să ne pierdem timpul uitându-ne înapoi şi înlăuntrul nostru;
ni s-a spus să privim înainte! Domnul nostru este mai mult decât capabil
să se îngrijească de trecutul nostru. El iartă pe loc şi şterge complet
păcatele. Sângele Lui ne face vrednici; tot ce suntem şi tot ce avem e
prin dragostea iertătoare a lui Dumnezeu! Bunătatea lui Dumnezeu este
infinit mai minunată decât am putea noi vreodată să pricepem. Dacă
rădăcina problemei se află în tine, iar tu eşti născut din nou, Dumnezeu
este pregătit să înceapă cu tine din locul în care eşti şi El nu te va
umili pentru anii tăi de creştinism obişnuit!
Dacă ai acceptat o poziţie mediocră în viaţa spirituală şi dacă nu ai
nici dorinţă adâncă pentru El, nici un om nu ţi-o poate da. Până când
nu vrei ca Dumnezeu să ia controlul şi să accepţi voia Sa, nu vei avea
niciodată aventuri spirituale asemănătoare cu a celor care au fost
exploratori în Împărăţia lui Dumnezeu.
„Priveşte la El şi lasă-L pe El să lucreze, lasă-L numai pe El”.
Ţine-ţi mâinile pe lângă corp şi încetează să mai încerci să-I spui lui
Dumnezeu unde să taie. Nu mai încerca să găseşti diagnosticul în locul
lui Dumnezeu. Nu-I mai spune lui Dumnezeu ce să-ţi dea. EL este Medicul!
Tu eşti pacientul.
Insist asupra faptului că e ceva foarte periculos să asociezi
lucrarea lui Dumnezeu cu prosperitatea şi succesul nostru de pe pământ.
Eu nu pot promite că dacă tu Îl vei urma pe Domnul, vei fi în curând
prosper din punct de vedere financiar, pentru că El nu a promis lucrul
acesta ucenicilor Lui.
Mulţi au cunoscut vremea întunericului şi a apăsării în timp ce
căutau să umble cu Dumnezeu şi să fie umpluţi cu plinătatea Lui. L-aţi
crezut pe Dumnezeu şi v-aţi încrezut în Hristos. Indiferent dacă aţi
simţit sau nu, aţi mers înainte, aţi crezut şi aţi ascultat. V-aţi
rugat, fie că aţi simţit să faceţi asta sau nu. Aţi îndreptat lucrurile
şi v-aţi pus în ordine relaţiile acasă şi la muncă. Aţi renunţat la
lucrurile rele – cele care vă împiedicau – fie că aţi simţit sau nu.
Aceasta este credinţa: o dorinţă pură faţă de Dumnezeu; şi eu trebuie să
vă spun ceva: din întunericul nostru şi din întristarea noastră de
piatră, Dumnezeu va ridica un Betel. Din mormânt, te va ridica la cer.
Din întuneric, te va ridica la lumină! Asta înseamnă să-L iubeşti pe
Isus, să-L cunoşti pe El doar pentru ceea ce este El. Mă rog mult ca, în
această vreme, să avem din nou parte de slava frumuseţii lui Isus pe
care alţi oameni au cunoscut-o.
Da, există o noapte întunecată a sufletului. Puţini creştini vor să
intre în acestă noapte întunecoasă şi de aceea sunt aşa puţini care
intră în lumină. E imposibil pentru ei să cunoască vreodată dimineaţa
pentru că ei nu vor să îndure noaptea.
Motivul pentru care mulţi oameni sunt încă tulburaţi, în căutare,
făcând puţin progres spiritual este că aceştia nu au ajuns să moară. Noi
încă mai dăm câteva ordine şi încă intervenim în lucrarea lui Dumnezeu
din lăuntrul nostru.
Ne străduim să menţinem aparenţele, uitând faptul că Dumnezeu spune
că cel mai important lucru pentru noi este să fim blânzi şi smeriţi, aşa
după cum Hristos ne-a dat exemplu. Se pare că creştinii sunt obsedaţi
să menţină aparenţele. Noi spunem că vrem să mergem în cer după moarte,
să vedem râul Iordanului, dar noi petrecem majoritatea timpului nostru
şi aproape toată energia noastră doar construind faţade. Se pare că
mulţi dintre noi Îi spun lui Dumnezeu, ceea ce a spus apostatul rege
Saul înaintea noastră: „Oh, Dumnezeule, onorează-mă acum înaintea
acestor oameni!”
Vrem să avem şi noi puţină autoritate. Nu putem fi de acord cu faptul
că ultima cheie din viaţa nostră trebuie să fie predată lui Isus
Hristos. Fraţilor, noi vrem să avem control dublu: lasă-L pe Domnul să
conducă, dar ţine şi o mână pe cârmă, în caz că Domnul va da greş!
Nimeni nu vrea să moară pe o cruce, până când nu ajunge în punctul în
care să fie disperat după voia supremă a lui Dumnezeu în slujba lui
Isus Hristos.
Sunt bărbaţi şi femei care-L imploră pe Dumnezeu şi-L roagă fierbinte
să fie umpluţi cu El, pentru că ei ştiu că aceasta le-ar face bine, dar
apoi ei se împotrivesc cu încăpăţânare, cum fac copiii noştri răsfăţaţi
când nu se simt bine şi vor ca noi să-i ajutăm. Tu încerci să iei
temperatura copilului, să-i dai medicamente sau să chemi un doctor, iar
el se va împotrivi şi va ţipa în gura mare. În următoarea secundă, el va
implora ajutor: „Mama, sunt bolnav!” Dar el nu va lua nimic, nu te va
lăsa să-l ajuţi. Copilul e încăpăţânat şi răsfăţat.
Luăm noi în serios, în mod activ şi voluntar, poruncile lui Dumnezeu,
făcând schimbări pozitive în vieţile noastre, după cum ne călăuzeşte
Dumnezeu, pentru a aduce întreaga noastră viaţă în concordanţă cu Noul
Testament? Aceasta este partea activă a voii lui Dumnezeu pe care aş
recunoaşte-o drept reformare în biserică şi, cu siguranţă, ar avea ca
urmare trezirea.
Cum putem avea şi cum putem cunoaşte intimitatea binecuvântată cu
Domnul Isus, dacă noi nu vrem să mergem pe drumul pe care ni L-a arătat
El? Nu o avem pentru că noi refuzăm să punem voia lui Dumnezeu în
legătură cu crucea. Toţi sfinţii mari erau obişnuiţi cu crucea, chiar şi
cei care au trăit înainte de Hristos. De fapt, ei erau familiarizaţi cu
crucea deoarece ascultarea le-o adusese. Toţi creştinii care trăiesc în
ascultare deplină, vor experimenta crucea şi vor vedea că sunt deseori
încercaţi în duhul lor. Dacă-şi cunosc inimile, ei vor fi pregătiţi
să-şi poarte crucea, atunci când timpul acesteia va veni.
Trebuie să evidenţiez aici greşeala de a crede că urmându-L pe Isus,
noi putem foarte uşor să urcăm Calvarul şi să murim – pur şi simplu!
Recunosc că atunci când Isus era aici pe pământ, cea mai uşoară şi cea
mai ieftină cale de a ieşi basma curată, era să-L urmezi pe El în mod
fizic. Oricine ar fi putut să renunţe la muncă şi să-şi ia rămas bun de
la toţi, cu explicaţia: „Mă duc să-L urmez pe Isus”. Mulţimi de oameni
au făcut lucrul acesta. Ei au mers trupeşte după El, dar din punct de
vedere spiritual, nu înţelegeau nimic cu privire la Persoana Sa. Aşadar,
în vremea aceea, cea mai uşoară şi cea mai ieftină cale de a scăpa de
cruce, era să o porţi trupeşte. Dar, fraţilor, luarea crucii noastre nu
va însemna actul fizic de a-L urma pe Isus pe un drum plin de praf. Nu
vom urca dealul unde sunt deja două cruci, ca să fim răstigniţi între
acestea. Crucea noastră va însemna orice durere, orice suferinţă şi
orice necaz care va veni peste noi din pricina ascultării noastre faţă
de voia lui Dumnezeu. Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu au purtat
totdeauna mărturie cu privire la faptul că ascultarea cu toată inima
aduce crucea la lumină mai repede decât orice altceva.
Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie gata pentru tot ce aduce crucea
sau, în caz contrar, vom pica testul cu siguranţă! Este dorinţa lui
Dumnezeu să se ocupe astfel de noi în privinţa tuturor lucrurilor pe
care lumea le admiră şi le înalţă, pentru ca noi să le putem vedea în
lumina adevărată. El ne va trata fără milă pentru că vrea să ne ridice
fără măsură, aşa cum a făcut cu Fiul Său pe cruce!
În urmă cu câţiva ani, înainte de a experimenta toate aceste lucruri,
am scris câteva cuvinte, care mult timp au fost rugăciunea mea, fără
încetare: „Oh, Dumnezeule, lasă-mă să mor corect, decât să mă laşi să
trăiesc greşit. Păzeşte-mă, Doamne, să mă împietresc vreodată aşa mult,
încât să ajung să fiu doar un alt creştin obişnuit. Doamne, aş vrea mai
degrabă să ajung undeva sus şi apoi să mor, decât să trăiesc o viaţă
săracă şi nefolositoare, la un nivel scăzut.” Fiecare în parte, spunem
de multe ori că aşteptăm trezirea. Trezirea va veni la noi şi în noi
când o vrem cu adevărat şi când plătim preţul. Aţi ajuns în locul
cercetării inimii, în locul agoniei în Duhul, în locul necazului şi
durerii binecuvântate, de dragul lui Isus? Fără această decizie şi fără
această predare, te poţi ruga pentru trezire până în ziua morţii. Te
poţi alătura unor grupuri, poţi sta treaz ca să te rogi pentru trezire
toată noaptea, dar nu vei câştiga decât experienţă şi probabil singura
pierdere va fi somnul! Noi trebuie să îndrăznim să ne rugăm: „Oh,
Dumnezeule, răstigneşte-mă din cap până în picioare; aştern în ţărână
slava vieţii ca fiind moartă!” Aceasta este reforma de care avem nevoie!
Oh, o inimă care plânge mereu după Cel pe care-L iubeşte, e mai bună
decât inima care s-a mulţumit cu puţinul pe care-l ştie deja!
Fraţilor, Dumnezeu aşteaptă credinţa şi dragostea voastră şi nu vă
întreabă ce interpretare a Scripturii aţi acceptat. Noul Testament
vorbeşte despre credincioşi care se întâlneau şi se rugau împreună, cei
mai tari luau poverile celor mai slabi şi toţi se rugau pentru cei care
căzuseră. Locul unde erau adunaţi se cutremura şi toţi erau umpluţi cu
Duhul Sfânt. „Interpreţii” ne-au spus: „Nu daţi atenţie acestui lucru.
Nu este pentru voi”. Astfel, interpretarea a eliminat acest lucru, iar
binecuvântatul Porumbel a fost forţat să-şi strângă aripile şi să tacă.
Inimile noastre ne spun că aceşti cărturari moderni care sunt experţi în
interpretare, sunt pe o cale greşită în duhul lor. Sufletele noastre
flămânde ne spun că sfinţii din vechime, scriitorii de imnuri şi
giganţii evlavioşi aveau dreptate!
Unii vor continua să se târască în uscăciune, ţinându-se strâns de
interpretare! Dar unii dintre noi, vor binecuvântarea lui Dumnezeu, vor
ca El să-i mişte şi-şi doresc tot ce are Dumnezeu mai bun pentru ei cu
orice preţ! Noi avem Cuvântul Mântuitorului care spune că Duhul Sfânt a
venit la noi în această lume. El este al meu şi al vostru, moştenirea
noastră minunată! Nici un om nu poate stabili limita maximă a cât putem
avea din Dumnezeu. Însuşi Domnul a promis că atât cât ţine de El, este
gata să întreţină candelele sufletelor noastre ca să ardă cu putere!
Cât trebuie să dureze până când ne vom preda în totalitate şi fără
rezerve, Acestuia care a fost făcut Domn şi Hristos şi care totuşi este
în continuare acelaşi Isus care ne iubeşte cu o iubire veşnică?
De fiecare dată când faci un pas înainte pentru Dumnezeu, diavolul va
avea câteva mijloace de a-ţi comunica faptul că Dumnezeu este mândru de
tine şi că tu eşti minunat! În momentul în care el te-a corupt destul
ca tu să poţi spune: „Da, cred că este adevărat”, ai încurcat-o, frate!
Pe parcursul lucrării mele, rareori am fost învinuit de răceală
atunci când cu adevărat eram rece. Oamenii nu vin la pastor să-i spună:
„Nu mai ai căldură în suflet; ce s-a întâmplat cu viaţa ta spirituală?”
Am tras concluzia că poţi fi căzut şi nimeni din rândurile creştinilor
evanghelici nu-şi va da seama. Nu va fi nici o mustrare. Pe de altă
parte, ei vor sări la gâtul tău şi te vor acuza că faci pe grozavul de
când ai început să-L cauţi pe Dumnezeu cu seriozitate şi de când ai
început să ai biruinţă şi binecuvântare! Pare într-adevăr ciudat că noi
putem fi în credinţa creştină şi totuşi, unghiile degetelor noastre să
sângereze şi genunchii să ne fie răniţi la fiecare centimetru de pământ
luat de la diavol!
Aceasta este descoperirea mea: nu există nimic din tot ce a făcut
Isus pentru ucenicii Săi, pe care El să nu-l facă pentru oricare alt
ucenic! De unde şi-au luat învăţătura lor „cei care fragmentează
Cuvântul Adevărului” că toate darurile Duhului s-au sfârşit odată cu
moartea ultimului apostol? Ei nu au nici o bază biblică pentru afirmaţia
aceasta. Când unii oameni îşi ridică Bibliile ca să demonstreze că ei
rămân credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, ar trebui să li se amintească
că ei rămân credincioşi interpretării pe care ei o dau Cuvântului. Eu
nu găsesc nimic în Biblie care să spună că Isus S-a schimbat. El are
aceeaşi dragoste, acelaşi har, aceeaşi milă, aceeaşi putere şi are
aceleaşi dorinţe pentru a-Şi binecuvânta copiii. Va trebui să-mi
demonstrezi, dacă spui că Isus Hristos nu vrea să facă pentru tine ceva
ce a făcut pentru oricare altul din ucenicii Săi! El este exact acelaşi
faţă de oricine şi orice.
E timpul să li se spună artiştilor moderni care pictează imagini cu
Isus, că El nu era fiinţă plăpândă, cârlionţat şi drăguţ. Ar trebui să
li se spună adevărul: că El este Hristosul lui Dumnezeu şi va veni
călărind un cal alb pe norii cerului şi cu o sabie în mână. El va judeca
lumea şi toţi se vor pleca înaintea Lui şi-L vor onora pentru
maiestatea Sa, pentru puterea şi curăţia Sa şi pentru însăşi creaţia Sa.
Vă mărturisesc că am vorbit cu Dumnezeu mai mult decât am vorbit cu
oricine altcineva, am discutat cu Dumnezeu şi am avut conferinţe mai
lungi cu El decât cu oricine altcineva. Şi ce I-am spus? Printre alte
lucruri, I-am spus: „Acum, Doamne, dacă voi face lucrurile care ştiu că
trebuie să le fac şi dacă voi spune tot ce ştiu în inima mea că trebuie
să spun, voi avea probleme cu oamenii şi cu adunările – altă cale nu
există! Nu voi avea probleme doar pentru că îmi susţin punctul de vedere
cu credinţă şi sinceritate, dar cu siguranţă voi ajunge în situaţia în
care voi fi ispitit puternic de diavol!” Apoi, după ce m-am mai rugat
Domnului şi am mai vorbit cu El, am spus: „Dumnezeule Atotputernic,
accept lucrul acesta cu ochii deschişi! Ştiu cum stau lucrurile şi ştiu
ce se poate întâmpla, dar accept. Nu voi fugi. Nu mă voi ascunde. Nu mă
voi târî sub covor. Voi îndrăzni să rămân în picioare şi să lupt pentru
că eu sunt de partea Ta şi ştiu că atunci când sunt slab, sunt tare!”
Aşa că nu voi lăsa pe nimeni să mă laude şi încerc să nu dau atenţie
celor care acuză. Eu cred că acest lucru nu este ceva dificil pentru că
eu sunt doar slujitorul celui mai sfânt om care a umblat vreodată pe
străzile Ierusalimului şi ei L-au numit diavol! Aşa am învăţat eu să
rămân tare pentru Hristos şi pentru tot ceea ce este El pentru ai Săi!
Potoroaca Madalin, 07 Decembrie 2012, 09:47
De la prima carte pe care am citit-o de la Tozer si pana acum nu a incetat sa ma uimeasca omul asta. E dur dar exact duritatea de care eu am nevoie. Pacat ca nu mai sunt oameni ca el si pacat ca nu mai sunt oameni ca aceia la care le predica el. Pacat ca biserica tot mai mult uita care e chemarea ei si pacat ca si eu uit de ce am fost creat. Nu am citit aceasta carte dar am sa o cumpar si la fel ca orice alta carte de Tozer o voi devora, o voi ura pt ca imi va arata ce inima neagra am, o voi iubi pt ca voi vedea speranta in ea, o voi respecta pt ca a fost o noua treapta in viata mea. Ma intreb daca urc treptele astea sau le cobor ca habar nu mai am
Joseph , 07 Decembrie 2012, 09:48
Sunt putine persoanele care m-au marcat in viata, prin scrierile lor. Una dintre ele este si Tozer. Cand citesti scrierile lui, iti doresti sa traiesti ceea ce a trait el si sa devii un crestin asemenea lui. Nu este un teolog care sa despice firul in patru, dar pune degetul exact pe rana si este uimitor de simplu, de concis si de patrunzator in ceea ce spune. Doamne ajuta-ne sa calcam pe urmele acestor oameni simpli si sfinti ai Tai!
ANETA, 07 Decembrie 2012, 09:49
Tozer se afla printre autorii preferati de mine. Scrie in putera Duhului Sfant de aceea este profund, este direct traieste Cuvantul si ceea ce doreste de la crestini este o viata plina de putere o viata sfanta o viata traita in prezena LUI. Acesti oameni minunati si sfinti sunt tot mai putini de aceea sa invatam din ceea ce ne-au lasat si sa le urmam credinta.
Nutu, 07 Decembrie 2012, 09:49
Citindu-l pe Tozer cu voce tare, greu ma abtin sa nu plang. Nu stiu de ce,dar plang,Il vad pe Domnul si ma vad pe mine si..plang. Minunata sursa de mangaiere si incurajare sunt cartile lui pentru mine...Excelente carti publicati,Domnul sa va rasplateasca!
Samuel Blaga, 07 Decembrie 2012, 09:50
E extraordinara. Omul acesta scrie asa incat te taie, iti zdrobeste sulfetul... te duce la realitate.