Apa vie Martyn Lloyd Jones

Vignette_apa_vie

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-77-0
Disponibilă din
17 Aprilie 2014
Numar pagini
894
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
60.0 RON

Studii din Ioan 4
1.  Posibilităţile vieţii creştine 
2.  Abordarea Domnului nostru şi prejudecăţile noastre 
3.  Insensibilitatea spirituală şi tacticile de evitare 
4.  Idei greşite cu privire la închinare şi la Dumnezeu 
5.  Adevăraţii închinători 
6.  În Duh şi în adevăr 
7.  Rugăciunea în Duhul 
8.  Caracteristicile rugăciunii prin Duhul 
9.  Cine este El? 
10. Nevoia noastră după mântuire 
11. Cea mai mare taină dintre toate 
12. „Eu sunt Acela” 
13. Darul lui Dumnezeu 
14. Creştinism sau religie? 
15. Putere 
16. Minte, inimă şi voinţă 
17. „Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului” 
18. „În veac nu-i va fi sete” 
19. Satisfacţie deplină pentru intelect 
20. Autoritatea Bibliei 
21. Suficienţa Bibliei 
22. Un scop pentru viaţă şi moarte 
23. Răspunsul dat conştiinţei 
24. Moartea e înfrântă 
25. Călăuzire 
26. Lucrurile tainice ale lui Dumnezeu 
27. Nevoia după satisfacţie emoţională 
28. Mişcat de adevăr 
29. Siguranţă plină de bucurie 
30. Venirea Duhului Sfânt 
31. Roada Duhului 
32. Scopul Scripturilor 
33. Testul suprem 
34. „Privind la Isus” 
35. „Iubiţi cu o dragoste veşnică” 
36. Tânjirea inimii, a minţii şi a voinţei 
37. În necazuri şi încercări 
38. Totul în Hristos Isus 
39. Lucrarea lui Hristos 
40. Convingerea de păcat 
41. Primul pas esenţial 
42. Ce înseamnă convingerea de păcat? 
43. Mântuire şi sfinţire 
44. Un mesaj pentru Duminica comemorării 
45. Captivaţi de El 
46. O părtăşie vie 
47. Bucurie dincolo de cuvinte 
48. Experimentarea prezenţei Domnului 
49. Descoperind prezenţa Domnului 
50. „Nu cumva este acesta Hristosul?” 
51. Intrând într-un an nou 
52. Martorul 
53. Bucuria în Hristos 
54. Nevoia şi cura 
55. Preeminenţa lui Hristos – spunând altora 
56. Mai mult decât biruitori
În biserica de azi tendinţa este să privim tot timpul la lume şi să vedem tragedia lumii. Lucrul acesta este, desigur, potrivit; biserica trebuie să fie evanghelistică. Dar se pune întrebarea: în ce mod trebuie să fie biserica evanghelistică? Şi eu doresc să afirm că Noul Testament însuşi ne spune, şi ne-o spune şi Istoria Bisericii, că Biserica are cel mai mare succes atunci când ea însăşi este ceea ce ar trebui să fie. De ce masele de oameni se află în afara bisericii? Nu ezit să afirm că motivul este că ei nu reuşesc să vadă în noi nimic care să-i atragă, nimic care să creeze în ei dorinţa de a primi ceea ce avem noi, sau nimic care să-i mustre şi să-i condamne pentru modul în care trăiesc.

Nu îngădui diavolului să te convingă că posezi tot ce poţi primi, cu atât mai puţin că ai primit atunci când ai fost convertit tot ceea ce se poate primi. Aceasta a fost o învăţătură populară chiar şi printre evanghelici. Primeşti totul la convertire, se spune, şi nimic mai mult, niciodată. O, să nu credeţi aceasta; nu e adevărat. Nu e adevărat în lumina învăţăturii Scripturii, nu e adevărat în lumina experienţei sfinţilor din toate veacurile. Există întotdeauna această posibilitate slăvită de a te întâlni cu El într-un mod nou şi dinamic.

E o mare tragedie faptul că, deşi această ofertă se găseşte aici înaintea noastră, deşi toate acestea ne sunt oferite de Domnul nostru, aşa cum le-a oferit femeii din Samaria, totuşi, atât de mulţi dintre noi sunt împovăraţi, necăjiţi, nefericiţi, conştienţi de falimentul lor şi fără consolare. Ce tragedie e că oamenii care trebuiau să trăiască asemenea unor prinţi trăiesc ca nişte săraci, că cei care trebuiau să primească „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efes. 3:8) trăiesc, de fapt, în lipsuri. 
Prieteni, lucrul acesta nu trebuie să se întâmple, şi lucrul acesta e important nu numai din punctul de vedere al propriei noastre fericiri şi bunăstări ca şi creştini, ci, mai mult, în raport cu starea lumii de afară. Oamenii sunt nefericiţi, ei nu ştiu ce să facă sau încotro s-o apuce, iar noi pretindem că suntem creştini. Ei se uită la noi şi spun: Ne pot ajuta oare oamenii aceştia? Dar dacă văd că reacţionăm la fel ca ei, că nu avem parte de mângâiere şi de consolare, că nu avem nimic care să ne diferenţieze şi nimic care să ne înalţe deasupra circumstanţelor, ei nu ne vor asculta. Ei vor spune: „Oamenii aceştia doar vorbesc; nu e nimic real în ei”, aşa că nu vor fi interesaţi. 

Mulţi creştini sunt şi acum exact aşa cum erau în urmă cu cincizeci de ani, şi ei privesc întotdeauna înapoi. Aceasta este o atitudine teribilă şi reprezintă un obstacol în primirea acestei plinătăţi despre care citim aici. 

Pentru mine cea mai importantă nevoie a momentului nu este evanghelizarea, ci trezirea bisericii, deoarece o biserică trezită evanghelizează în cel mai eficient mod. Aceasta a fost metoda lui Dumnezeu de evanghelizare de-a lungul secolelor. El întotdeauna a început o lucrare în viaţa poporului Său. Oameni formalişti, fără viaţă, au fost dintr-odată transfiguraţi şi transformaţi, umpluţi de viaţă, şi în clipa în care lumea a văzut lucrul acesta, a venit cu mulţimile la biserică să asculte mesajul. Dintr-un motiv sau altul, noi, creştinii moderni, părem să fi uitat acest lucru. De aceea repet că cel mai urgent lucru pentru noi este să ne asigurăm că suntem acei oameni care corespund acestei descrieri, care manifestăm în vieţile noastre de zi cu zi ce înseamnă a fi creştini. 

Există atât de multă religie, atât de multă formă, atâtea servicii divine, atât de multe întâlniri, dar câtă închinare există oare, cât contact adevărat cu Dumnezeul cel viu? 

Diavolul poate contraface multe lucruri. El te poate face fericit; de multe ori ne-a făcut fericiţi, pe fiecare dintre noi, nu-i aşa? El poate contraface foarte bine fericirea; în felul acesta se foloseşte de culte. Şi băutura îi poate face fericiţi pe oameni; whisky-ul îi poate face fericiţi pe oameni. Da, diavolul ne poate înşela, dar există un lucru pe care nu-l poate face, pe care niciodată nu-l va face, şi acesta este să ne facă să-L lăudăm pe Dumnezeu – niciodată! Îl urăşte prea mult pe Dumnezeu ca s-o facă. Aşa că, ori de câte ori te afli lăudându-L pe Dumnezeu, gândindu-te la El, adorându-L şi închinându-te înaintea Lui cu toată fiinţa ta, poţi fi absolut sigur că aceasta nu e ceva contrafăcut. 

Nu ezit să spun că cel mai mare păcat al creştinului modern este păcatul de a reduce creştinismul la nivelul propriilor experienţe şi al propriei înţelegeri. Noi Îl limităm pe „Sfântul lui Israel”. Lucrul acesta este unul foarte serios. Aceasta nu numai că ne lipseşte de binecuvântările vieţii creştine, dar şi face biserica slabă şi ineficace, de aceea, într-un sens, e responsabilă pentru condiţia lumii dinafară.
Adauga recenzie