Bucurie negrăită Martyn Lloyd Jones

Vignette_coperta6

Disponibila

Categorii
ISBN
978-606-8000-55-8
Ediţia a II-a, revizuită
Disponibilă din
15 Iulie 2006
Numar pagini
406
Dimensiuni
14,7 x 21
Preț
20.0 RON

BOTEZUL ŞI DARURILE DUHULUI SFÂNT
1. Botezul cu Duhul Sfant şi regenerarea 
2. Binecuvântata siguranţă 
3. Ceva ce ni se întâmplă nouă 
4. Umplut cu Duhul Sfânt 
5. Simţirea prezenţei Lui 
6. Bucurie, dragoste şi înţelegere 
7. Îndrăzneală pentru a vesti 
8. Darurile care autentifică 
9. După cum voieşte Duhul 
10. Cercetaţi duhurile 
11. Înţelegerea şi Cuvântul 
12. Măsuri de siguranţă împotriva erorilor 
13. Isus este Domnul 
14. Căutarea darurilor 
15. Cum să ţinem în frâu vorbirea în limbi 
16. Botezul cu Duhul Sfânt şi sfinţirea 
17. Pecetea Duhului Sfant 
18. Ceva pentru care merită să te lupţi 
19. Primiţi Duhul Sfant 
20. Căutaţi botezul cu Duhul Sfant 
21. Când vine deznădejdea 
22. Ferice de cei ce plâng 
23. Biserica şi Cincizecimea 
24. Calea spre trezirea spirituală
Ucenicii erau nişte oameni care fuseseră cu Domnul Isus timp de trei ani, Îl auziseră predicând şi văzuseră minunile pe care le-a făcut; Îl văzuseră răstignit şi mort pe cruce, văzuseră cum trupul Lui a fost dat jos de pe cruce şi pus într-un mormânt: şi văzuseră şi mormântul gol. Nu numai atât, dar Îl văzuseră cu proprii lor ochi când a apărut înaintea lor în camera de sus şi în diferite alte locuri, şi primiseră învăţăturile Lui şi explicaţiile Lui din Vechiul Testament, iar acum Se afla cu ei în acel moment când erau laolaltă pe Muntele Măslinilor. Poate vă gândiţi: ce altceva le mai trebuia, erau nişte persoane care avuseseră parte de cea mai bună pregătire pe care o putem concepe ca să devină predicatori. Aveau toate faptele, fuseseră martori, ce altceva le mai trebuia? Totuşi, spune Domnul Isus, "rămâneţi acolo unde sunteţi, căci aveţi nevoie de ceva în plus, aveţi nevoie de putere". Şi acest lucru li s-a întâmplat, desigur, în ziua Cincizecimii. 

Când privim astfel faptul acesta, vedem cât a fost de ridicol că în ultimii o sută de ani am pus accentul pe învăţarea şi predarea academică, ca şi cum acesta este cel mai important lucru pentru a deveni predicator. Dintre toţi oamenii despre care am citit în decursul istoriei, nu cred că există cineva care să aibă o responsabilitate mai mare în Ziua Judecăţii ca oamenii care au trăit cam din 1850 până în zilele noastre. Schimbarea a avut loc undeva prin anii "50 ai veacului trecut; până în perioada aceea, marele impact al Trezirii Evanghelice din secolul al XVIII-lea a persistat şi mai fuseseră şi alte treziri spirituale, iar oamenii ştiau despre puterea Duhului Sfânt. 

Dar dintr-o dată, am devenit atât de respectabili şi atât de învăţaţi, iar oamenii au spus: "A, acel stil învechit de predicare nu mai este bun, acum oamenii sunt educaţi. Ei încep să citească şi devin învăţaţi şi aşa mai departe". Iar clasele de mijloc au devenit mai prospere şi mai avute. Apoi a urmat cel mai devastator lucru care a tulburat profund viaţa Bisericii - Victorianismul. Acest curent a pătruns în biserici, mai ales în Bisericile Independente, care au început să imite alte forme de închinare, iar marele cuvânt folosit era "demnitate". Demnitate! Formalitate! Învăţare! Cultură! 

Pentru mine, este poate uşor să critic; ispita la care au fost supuşi aceşti oameni trebuie să fi fost foarte mare. Dar vai! De ce nu s-au ţinut strâns alipiţi de Noul Testament? De ce au comis această eroare fatală? Aşa că întreaga noţiune de predicare a devenit profund academică şi departe chiar şi de Vechiul Testament, iar oamenii sunt judecaţi în termenii diplomelor şi gradelor pe care le au la activ, şi nu potrivit cu ungerea cu Duhul Sfânt. Nu aş dori să transform această problemă într-o chestiune de genul sau/sau, dar aş vrea să spun următorul lucru: dacă neglijăm acest element, toate celelalte lucruri nu ne vor servi la nimic. Într-un fel, această neglijare a golit bisericile. Şi nu mai există nicio speranţă până când nu ne întoarcem la Noul Testament, tiparul străvechi. 

Biserica a căzut în eroarea de a crede că omul poate obţine această cunoaştere prin predare şi învăţare academică. Nu sunt aici ca să discreditez aceste lucruri; predarea şi învăţarea academică sunt importante. Dar ele nu sunt indispensabile, iar tragedia ultimilor o sută de ani este că astfel de lucruri sunt puse pe primul plan, iar oamenii se laudă cu diplomele, cu gradele şi cu examenele promovate, şi aşa mai departe. Toate acestea sunt în regulă, dar nu aceasta este calea de a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Ci, prin Duhul Sfânt, prin botezul cu Duhul Sfânt poate ajunge omul la o cunoaştere mai deplină. Când creştinismul devine subiect de discuţie într-un seminar sau într-o universitate, cred că în acel moment ne-am depărtat cu adevărat de la credinţă. Aceste lucruri sunt doar instrumente, ajutoare, însă noi ne-am pierdut simţul proporţiei. Cunoaşterea este dăruită de Duhul Sfânt şi astfel, s-a întâmplat adesea ca oameni precum Priscila şi Acuila, aşa cum am văzut, au fost în stare să aducă pe calea cea bună pe un om învăţat cum a fost Apolo şi alţii; şi aşa ceva s-a repetat de nenumărate ori de-a lungul veacurilor. 

Accentuez acest fapt deoarece sunt convins că principala problemă cu majoritatea dintre noi şi cu Biserica în general este că am uitat parcă de prezenţa şi de puterea Duhului Sfânt. Am devenit atât de formali, totul este atât de stabilit, atât de organizat ca la carte, iar noi suntem cei care deţinem întreg controlul - şi am uitat de această evidenţă, de puterea şi slava Duhului Sfânt, de caracterul Lui sacru şi sfânt. Sunt convins că cea mai mare nevoie a Bisericii este să conştientizeze din nou lucrarea Duhului Sfânt. Noi organizăm totul - organizăm întâlniri, campanii, dar aceasta se întâmplă în mare parte deoarece am uitat de acest element pe care încerc să-l evidenţiez înaintea voastră. Când Duhul Sfânt Se pogoară, dovada Lui este inconfundabilă, iar rezultatele sunt uimitoare şi izbitoare. 

Dragi prieteni, pentru mine acesta reprezintă cel mai fierbinte subiect al vremii. Văzând Biserica şi lumea în starea în care sunt, cea mai mare nevoie o reprezintă puterea lui Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt în Biserică, pentru a mărturisi nu doar despre puterea Duhului Sfânt, dar şi despre slava şi lauda Celui care este Singurul Mântuitor, Isus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului. 

Dacă apostolii erau incapabili să fie martori adevăraţi fără această putere neobişnuită, cine suntem noi să pretindem că putem fi martori fără o asemenea putere? 

Dar aş dori să spun şi următorul lucru - iar acesta este deseori uitat. Am remarcat argumentul celor care spun: "Aceste lucruri au încetat pe vremea apostolilor. Aceste lucruri nu se mai întâmplă în istoria Bisericii, de aceea ele nu au fost destinate să continue". Dar mai există o altă parte foarte importantă a acestei probleme. Din punct de vedere istoric, este adevărat că pe măsură ce citim istoria Bisericii din primele cinci sau şase secole vom găsi din ce în ce mai puţine dovezi ale acestor puteri supranaturale. Iar întrebarea care se ridică în mod inevitabil este următoarea: "De ce a fost aşa?" Aceşti oameni presupun că "Evident, au fost retrase; ele nu trebuiau să continue". Sugestia mea este că există un răspuns mult mai bun decât acesta, care se află în ceea ce s-a întâmplat chiar în viaţa Bisericii. În cel de-al doilea secol, pe măsură ce Evanghelia se răspândea nespus de mult printre greci, Biserica a dorit să o prezinte într-o manieră elevată, filosofică. Existau nişte oameni care se numeau apologeţi, care încercau să demonstreze că Evanghelia nu era incompatibilă cu filozofia greacă şi cu legea romană. Ei au făcut acest lucru cu precădere datorită persecuţiilor şi neînţelegerilor şi, deşi au pornit cu o motivaţie bună, de fapt ei stingeau Duhul, pentru că transformau Evanghelia într-o filosofie "rezonabilă". Pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, în "înţelepciunea" sa, împăratul Constantin a hotărât să devină creştin şi să aducă Imperiul Roman în sânul creştinismului. Biserica a devenit atunci o instituţie în care totul era controlat; s-a instaurat un fel de sistem monarhic mai înalt şi au fost introduşi arhiepiscopii. Cu alte cuvinte, până la sfârşitul secolului al III-lea sau al IV-lea, Biserica a devenit o biserică ce nu putea fi identificată cu Biserica Noului Testament. Nu pentru că Dumnezeu retrăsese darurile duhovniceşti, ci pentru că omul preluase controlul asupra Bisericii, iar Duhului Sfânt nu I Se dădea posibilitatea de a mai acţiona, ci era stins. 

Întreaga stare şi condiţie a Bisericii creştine din vremurile prezente face ca acest studiu să fie imperativ. Noi suntem martori într-o lume a păcatului şi a haosului şi deja este în mod sigur evident pentru toată lumea faptul că numai o puternică revărsare a Duhului lui Dumnezeu asupra Bisericii poate fi de folos într-o asemenea situaţie. Până acum am încercat orice altceva, şi nu desconsider eforturile oamenilor, dar este destul de clar că organizaţiile şi încercările oamenilor nu reuşesc să ajungă la adevărata situaţie din ţara aceasta, dar şi din celelalte. Metoda lui Dumnezeu de-a lungul secolelor a fost să trimită o trezire spirituală printre oamenii Lui, să-Şi toarne din nou Duhul Său peste Biserica Lui. Din acest motiv, este imperios ca noi să analizăm învăţătura privitoare la aceasta şi să o privim mai ales în lumina istoriei ulterioare a Bisericii. 

Aş dori să precizez încă o dată că motivul pentru care fac acest lucru nu este din cauza vreunui interes teoretic sau academic. Am o singură preocupare. Pentru mine, singurul lucru care trebuie să fie suprem în mintea noastră în acest moment este nevoia Bisericii creştine de un botez cu Duhul Sfânt care să o scoată din formalitatea, letargia şi din moartea ei. Nimic nu este mai urgent decât o mare trezire spirituală. Suntem martori ai decăderii morale. Nu are niciun rost să o condamnăm doar - sper să vă pot arăta cât este de zadarnic. Nevoia de azi este această putere a Duhului Sfânt peste Cuvânt, o autentificare a mesajului, a mesajului ortodox al Bisericii creştine, de o cernere a adevărului de minciună, iar apoi ca Dumnezeu să Se pogoare peste acest cuvânt al adevărului. Este nevoia supremă, iar după părerea mea, toţi aceia care sunt preocupaţi de acest lucru urmează direct călăuzirea Duhului Sfânt Însuşi. 

Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor har în această privinţă. Nu este o chestiune de controversă, nici de a dovedi cine are dreptate şi cine nu are. Problema care ne stă înainte este starea Bisericii creştine, slăbiciunea ei, letargia în care se află, într-o lume în flăcări, o lume care se îndreaptă spre pierzare. Noi suntem trupul lui Hristos, dar de ce avem nevoie? Avem nevoie de putere! De puterea de la Cincizecime! Să nu-L aşteptăm noi cu nu cuget, într-un gând şi într-un duh, în aceste zile care vin şi să nu ne rugăm noi să-Si deschidă din nou zăgazurile cerului şi să toarne peste noi Duhul Sfânt cu nemărginita Sa putere înviorătoare? 

Pentru mine nu există nimic mai stringent şi mai important decât acest lucru. Tu crezi în trezire, dragul meu prieten? Te rogi pentru trezire? În ce te încrezi? Te încrezi în puterea de organizare a Bisericii? Sau te încrezi în puterea lui Dumnezeu de a-Şi turna Duhul Sfânt peste noi din nou, de a ne trezi, de a ne boteza din nou cu Duhul Lui binecuvântat? Biserica are nevoie de o altă Cincizecime. Fiecare trezire înseamnă o repetare a Cincizecimii şi aceasta este cea mai mare nevoie a Bisericii creştine la ora actuală. 

O, fie ca Dumnezeu să deschidă ochii priceperii noastre în faţa acestei probleme vitale, ca să putem privi spre El şi să-L putem aştepta pe El, până când în mila şi în compasiunea Lui infinită Îşi va trimite încă o dată din înaltul cerului puterea Duhului Său Cel Sfânt peste noi.
Tiron Mircea, 07 Decembrie 2012, 08:42
Recomand aceasta carte tuturor celor care nu o lumina clara asupra aceste nevoi extraordinare de umplerea cu Duhul Sfant si a nevoii stringente de a fi cu viata si gandirea in tot adevarul lui Dumnezeu in toate cele 66 de carti ale Scripturii. Este posibil sa pierzi anii si sa te trezesti la un moment dat ca nimeni nu ti-a zis ca este necesar lucrul respectiv atat de tare. Doamne lumineaza-ne mintea sa privim dincolo de granitele denominationale si sa ne dorin dintr-o inima curata sa Te vedem si sa implinim voia Ta!
Beni Oltean, 07 Decembrie 2012, 08:43
Aceasta carte mi-a rasturnat intreaga mea conceptie despre Duhul Sfant. Nu pot sa descriu cat de valoroasa e pentru mine. Martyn Lloyd Jones iti demonstreaza biblic ca umplerea cu Duhul Sfant exista si ca trebuie cautata.
Adauga recenzie