Thumb_rutherford Samuel Rutherford, autorul faimoaselor Scrisori, s-a născut în satul Nisbet din Roxburghshire în 1600, la şapte ani după naşterea lui George Herbert şi cu opt ani înainte de cea a lui John Milton, şi a fost contemporan cu Shakespeare. A fost instruit la Jedburgh şi a intrat la Universitatea din Edinburgh în 1617. Acolo şi-a luat licenţa în Litere în 1621 şi la scurt timp după aceea a fost numit în funcţia de profesor de umanistică. Prea puţine se cunosc despre el până când, la vârsta de 27 ani, a devenit preotul micii parohii din Anwoth, de pe râul Solway. Aici s-a trudit cu sârguinţă nouă ani de zile, în mijlocul unui popor sărac şi ignorant, „unde toţi sătenii veneau la el şi se socoteau a fi parte din turma lui”.

Un preot contemporan a spus despre el: „Părea să se roage mereu, să îi viziteze mereu pe cei bolnavi, să catehizeze mereu, să scrie şi să studieze mereu. Avea doi ochi ageri şi s-a observat că atunci când mergea îşi ţinea întotdeauna faţa în sus. La amvon avea un glas ciudat – un fel de ţipăt de care nu am mai auzit niciodată. De multe ori mi se părea că se revărsa peste amvon atunci când ajungea să vorbească despre Isus Hristos. Niciodată nu era în elementul lui decât atunci când Îl lăuda pe El.

Relatarea spusă deseori despre vizita pe care i-a făcut-o Arhiepiscopul Ussher ţine de această perioadă din viaţa lui.

„Fiind în trecere prin Galloway, arhiepiscopul era nerăbdător să-l întâlnească pe Rutherford, de a cărui evlavie auzise multe şi, pentru a-şi împlini scopul mai bine, şi-a făcut apariţia la casa parohială într-o sâmbătă seară, deghizându-se într-un cerşetor. Doamna Rutherford, conform obiceiului, i-a chemat pe toţi servitorii laolaltă pentru examinarea pregătitoare solemnităţilor zilei de Sabat, iar străinul a luat loc printre aceştia. Pe parcursul examinării, a fost întrebat:

– Câte porunci sunt?
– Unsprezece, a fost răspunsul.
Primind acest răspuns, buna doamnă a replicat:
– Ce ruşine pentru tine, un om cu păr alb, într-o ţară creştină, să nu ştii câte porunci sunt! Orice copil de şase ani din parohie ştie să răspundă la această întrebare în mod corespunzător.

Nu l-a mai necăjit pe sărmanul om, considerându-l foarte ignorant, dar a deplâns starea lui înaintea servitorilor şi, după ce i-a servit cina, a rugat pe un slujitor să-l conducă sus, la mansardă.

Dis-de-dimineaţă, Rutherford a ieşit ca de obicei să facă o plimbare în preajma casei parohiale pentru a medita şi a fost surprins să audă glasul rugăciunii ce venea din pădure şi cerea cu ardoare o binecuvântare în numele oamenilor ce urmau să se întâlnească în ziua aceea. Rutherford a început să se gândească că „a găzduit, fără să ştie, pe îngeri”. A urmat o explicaţie, iar Rutherford l-a rugat să predice în ziua aceea oamenilor lui, ceea ce Arhiepiscopul a consimţit cu condiţia să nu-l dezvăluie nimănui. Doamna Rutherford şi-a dat seama că sărmanul om plecase înainte ca vreun membru al familiei să se fi trezit.

Rutherford i-a dat un costum de haine de-al său şi l-a prezentat ca fiind un slujitor străin în trecere, care promisese că va predica în locul lui. După timpul de închinare în familie şi micul dejun, întreaga familie s-a dus la biserică; şi Ussher a avut ca text Ioan 13:34: «Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii.» În timpul predicii sale, a făcut observaţia că aceasta ar putea fi socotită cea de-a unsprezecea poruncă, la care doamna Rutherford şi a zis în sinea ei: «Acesta e răspunsul pe care mi l a dat sărmanul om de aseară”; şi privind înainte la amvon a spus: «Nu se poate să fie el!»

S-a întors împreună cu Rutherford la casa parohială şi au petrecut seara aceea cu bucurie şi folos reciproc.”

În iulie 1636 Rutherford a fost convocat să se înfăţişeze înaintea Înaltei curţi de comisie pentru a da socoteală de nesupunerea lui la Actele Episcopatului şi de asemenea, de tratatul lui împotriva arminienilor; drept consecinţă, i s-a interzis să mai slujească în Regatul Scoţiei şi a fost exilat în oraşul Aberdeen. În timp ce a fost exilat în locul acesta şi-a scris el mare parte din Scrisorile sale. Părerea lui Richard Baxter despre ele merită să fie citată: „Ţineţi-o lângă Biblie; o asemenea carte lumea n-a mai văzut.”

În 1638 evenimentele au luat o întorsătură mai favorabilă cauzei Reformei în Scoţia şi Rutherford s-a întors la enoriaşii lui din Anwoth un timp; dar în 1639 a fost aşezat la catedră şi numit director al noului Colegiu din St. Andrews. În acelaşi timp, era coleg de slujire cu dl Blair în acel oraş. McWard, vechiul lui editor care l-a cunoscut bine, a spus referitor la roada trudei sale de acolo: „Dumnezeu a susţinut într-un mod atât de deosebit eforturile neobosite ale slujitorului Său, atât atunci când preda în şcoală, cât şi când predica înaintea congregaţiei, încât a devenit numaidecât un Liban din care au fost luaţi cedri pentru zidirea casei Domnului prin toată ţara.”

Un negustor englez care l-a auzit predicând în St. Andrews spune: „M-am dus la St. Andrews unde am auzit un om dulce care arăta maiestuos [Blair] şi el mi-a arătat maiestatea lui Dumnezeu. După el am auzit un om mic frumos [Rutherford], care mi-a arătat frumuseţea lui Hristos.”

Rutherford a fost unul dintre împuterniciţii trimişi de Biserica Scoţiei la Adunarea de la Westminister în 1643, unde a avut un rol remarcabil.

Lucrarea lui cunoscută, Lex Rex, era atât de antipatică Guvernului încât cu puţin timp înainte de moartea sa, au poruncit să fie arsă în Edinburgh de către călăul public. Când a fost pe patul de moarte a fost somat să se înfăţişeze la Edinburgh pe motiv de înaltă trădare şi el ar fi înfruntat cu bucurie moartea de martir, dacă aceasta ar fi fost voia Stăpânului său. Pe 20 martie 1661, a intrat în odihnă la St. Andrews şi a fost îngropat acolo.