Crucea, respectiv purtarea crucii, vin în viaţa noastră numai atunci
când alegem deliberat să împlinim voia lui Dumnezeu şi să ne îndeplinim
chemarea noastră specifică. Fuga de înfăptuirea voii lui Dumnezeu, nu de
cunoaşterea ei teoretică, este fuga de cruce, şi îngroparea talantului
are acelaşi motiv.
Evlavia nu se vede în darul pe care îl ai, ci în crucea pe care o porţi.
Caută să te apropii nu de oameni cu daruri deosebite, ci de cei care poartă crucea.
Observă diferenţa între un om care are un dar şi unul care poartă o cruce. Dacă porţi crucea, orice dar pe care îl ai, îl foloseşti pentru gloria Lui. Fără cruce tot ceea ce ai foloseşti pentru gloria ta. Fuga de cruce este fuga de a-L glorifica pe Dumnezeu. Dacă cauţi daruri şi refuzi să porţi crucea, crezi că nu eşti suficient de lăudat, de apreciat, de înălţat de oameni, şi tânjeşti după alte daruri care să realizeze tânjirile inimii tale.
Şi de ce ai căuta alte daruri, dacă cele pe care le ai nu le întrebuiţezi pentru slava lui Dumnezeu???
De aceea iubesc crucea, căci fară ea nu pot să fac nimic pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.
Oamenii care nu poartă crucea nu pot să nască oameni purtători de cruce.
Orice lucrare în care se implică astfel de oameni are verdictul morţii asupra ei înainte de a fi îndeplinită. Tot ceea ce vine din firea pământească este dat nimicirii. Ea se poate implica în lucrări „mari”: evanghelizare, predicare, rugăciune (în special publică), etc.
Nu aprecia oamenii după lucrările în care se implică, ci după roadele lor. Fă distincţia între lucrări şi roade. Oamenii care produc roadele firii pământeşti în viaţa lor, nu trăiesc pentru gloria lui Dumnezeu indiferent de ceea ce fac.
În lumina acestor adevăruri este cutremurător cât mulţi oameni şi cât de multe adunări cărora le merge numele că trăiesc, sunt de fapt moarte, în drum spre cimitir... Au nevoie de înviere, de o întâlnire cu Domnul Bisericii (Luca 7:11-17), dacă nu, curând vor fi îngropate. Ceremonia înmormântării a început... Se fac opriri, se roseteşte o predică, se cântă o cântare, dar sunt în drum spre cimitir. Tot ceea ce mai fac este să împodobească coşciugul (clădirea). Suntem într-o vale de oase uscate...