1. Episodul acesta informează. Mi se pare că această vale şi acest pârâu Chedron sunt o ilustraţie corectă a vieţii unui creştin. Isus a trecut cu ucenicii Lui peste pârâul Chedron – dacă suntem ai lui Hristos, viaţa noastră nu este decât o trecere prin valea lacrimilor şi peste un pârâu cu multe suferinţe; „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană” (Ps. 34:19). Chiar cuvântul Chedron, care înseamnă întuneric, indică această stare. Se spune că peste Avraam a venit groaza unui mare întuneric, după care Dumnezeu i-a spus: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani” (Gen. 15:12,13). După cum Dumnezeu a făcut seara şi dimineaţa în prima zi, a doua zi, a treia zi etc., tot aşa viaţa sfinţilor lui Dumnezeu este precum seara necazurilor, iar fericirea lor din lumea de apoi este precum dimineaţa gloriei. Pentru cei ce sunt ai Lui, mai întâi vin lucrurile lui Dumnezeu cele mai rele. Drumul spre Canaan trece prin pustie; „Drumul spre Sion trece prin Valea Plângerii” (Ps. 84:6). „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). „În lume veţi avea necazuri”, a spus Hristos” (Ioan 16:33). „Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi”, a spus apostolul (2 Tim. 3:12). Odihna noastră nu este în această lume; lumea aceasta nu este decât o corabie a trudei, o şcoală a deşertăciunii, un târg al înşelăciunii, o mare furtunoasă, un pârâu umflat, o vale a lacrimilor plină de toate mizeriile.

2. Mustră. Primul episod de la începutul suferinţelor lui Hristos este trecerea pârâului Chedron; abc-ul creştinismului (după cum spune Bradford) este să înveţi lecţia luării crucii şi urmării lui Hristos. Fără îndoială, lumea aceasta nu trebuie să aibă niciun loc [în viaţa creştinului], şi în viaţa aceasta nu este timp de plăceri. Dumnezeu nu a aruncat omul din paradis pentru ca el să-şi găsească un alt paradis de partea aceasta a cerului. Oh! De ce căutăm să trăim printre cei morţi? De ce căutăm conforturi vii, când ar trebui să ne aşteptăm să murim zilnic? Numai cerul este deasupra tuturor vânturilor, şi furtunilor, şi vijeliilor, deasupra mărilor, a pâraielor şi a valurilor. Oh! De ce căutăm bucurii într-o vale a lacrimilor? Apostolul Iacov a făcut o acuzaţie gravă unora care „trăiau pe pământ în plăceri” (Iacov 5:5). Este ca şi cum a spus: Pământul nu este un loc pentru plăceri; pământul este locul suferinţei, al necazului, al durerii, al nenorocirii. „Adu-ţi aminte că în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit” (Luca 16:25). Toată plăcerea pe care o au oamenii păcătoşi este numai pe pământ, dar starea celor evlavioşi este total opusă. Oh! Este trist să ne trăim fericirea înainte, iar când ajungem să trăim cu adevărat, să ducem lipsă de mângâieri şi de bucurii; „Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata” (Mat. 6:2), a spus Hristos despre ipocriţi, cerul lor s-a dus. „Îşi petrec zilele în fericire şi se pogoară într-o clipă în locuinţa morţilor”, spune Iov despre cei păcătoşi (Iov 21:13). Vai, cele mai bune zile ale lor au trecut şi nu vor mai fi bucuroşi niciodată. Ah, nebuni nechibzuiţi ai seminţei lui Adam! Să pierdeţi cerul pentru o mică satisfacţie pământească! Cum ar mai trebui ca bucuriile voastre carnale să se acrească atunci când vă aduceţi aminte că toate acestea sunt numai pe pământ şi că nu pot fi totdeauna! Curând va avea loc o schimbare a tuturor lucrurilor; dacă aici râdeţi, în lumea cealaltă trebuie să urlaţi. Imediat ce vine moartea, va trebui să strigaţi: „Adio lume! Oh, în ce abis cad acum!”

3. Instruieşte. Ah, fraţii mei! Haideţi să ne aducem aminte că suntem străini şi călători pe pământ, şi că drumul nostru face popasuri la pârâul şi în valea Chedronului. Nu ne putem aştepta să intrăm cu Hristos în slavă fără „să bem mai întâi din pârâu pe drum”, adică trebuie să suferim multe necazuri, o varietate de necazuri. Poate că vei spune: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Îmi aduc aminte că atunci când Isus a spus ucenicilor Săi că suferinţele Lui vor avea loc la Ierusalim, Petru a îndrăznit să încerce să-L convingă pe Învăţătorul Lui: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Mat. 16:22). Însă la aceste cuvinte, Isus îl numeşte Satana, aceasta însemnând că nu există opoziţii mai mari faţă de planul lui Dumnezeu şi al lui Hristos decât acelea care ne sfătuiesc să fugim de suferinţe. Starea lui Petru este prea întâlnită printre noi astăzi. Oh!, această doctrină a necazurilor nu va avea izbândă cu libertinii, antinomiştii sau alţii de felul lor; de aceea cred că adunările noastre sunt atât de puţin numeroase în comparaţie cu ale lor. Aceia care pot sfărâma jugul ascultării, care pot dezlega legăturile disciplinei, care pot propovădui o religie ieftină şi care pot înfăţişa cerul în mijlocul florilor, care pot presăra lauri şi covoare pe drum, care oferă o mare libertate de a trăi în păcat şi împacă veşnicia cu desfătările prezente, îşi vor avea şcolile pline de ucenici. Însă aceia care propovăduiesc crucea şi suferinţele, necazurile şi stricteţea unei vieţi sfinte, vor avea soarta Domnului lor binecuvântat, adică, oamenii vor gândi rău despre ei, vor fi părăsiţi şi ocărâţi. Dar dacă aceasta este calea pe care ne-a condus Hristos, în timp ce alţii trăiesc fără grijă în Sion, fie ca noi să-L urmăm în vale şi peste pârâul care se numeşte Chedron.