Editorial

Învăţăm acest lucru de la profeţi, de la apostoli, cât şi de la Domnul Însuşi. Ei nu erau niciodată constrânşi de o „programă” religioasă mecanică ce le dicta fără pic de inteligenţă faptul că anumite doctrine trebuiau predicate în anumite momente indiferent de împrejurări. Ei prescriau adevărul ca pe un fel de medicament divin care trebuia proclamat cu anumite accentuări atunci când nevoile oamenilor cereau asta. Ei propovăduiau nădejdea atunci când starea sufletească a naţiunii era de descurajare, ascultarea atunci când oamenii deveneau nepăsători, puritatea atunci când condiţia lor morală începea să decadă, umilinţa când deveneau mândri şi pocăinţa când cădeau în păcat. Totul era în armonie cu întregul adevăr revelat, dar iscusinţa morală a acestor oameni ai lui Dumnezeu îi făcea capabili să potrivească mesajul în funcţie de împrejurări. Altfel, o mare parte a adevărului ar fi fost irosită şi multă rugăciune şi trudă ar fi devenit ineficiente. 

Astăzi starea religioasă strigă după medicul moral iscusit care poate da un diagnostic bolilor noastre şi ne poate prescrie cu înţelepciune un leac. Nu este suficient doar să repete clişee doctrinare corecte. Este imperativ să avem chiar acum ajutorul discernământului pătrunzător al Duhului. Nu trebuie să ştim doar ce a spus Dumnezeu; trebuie să auzim ce spune Dumnezeu chiar acum. 

Indiferent cât de sinceri sunt slujitorii fără discernământ, ei vor da greş cu siguranţă. Concluziile lor sunt inevitabil false deoarece raţionamentul lor este mecanic şi lipsit de inspiraţie. Le aud erorile la amvoanele noastre şi le citesc în revistele noastre religioase; şi toate sună la fel: bisericile trezite se implică în misiunile străine; deci haideţi să ne lansăm în activitate misionară şi împrospătarea spirituală va veni cu siguranţă. Biserica sănătoasă câştigă suflete; haideţi să începem să câştigăm suflete şi vom fi cu siguranţă treziţi. Biserica primară se bucura de minuni, aşa că haideţi să începem să ne aşteptăm la semne puternice şi la minuni, şi vom ajunge curând asemenea bisericii primare. Noi am neglijat „implicaţiile sociale” ale evangheliei; haideţi să ne implicăm în activităţi politice şi să depunem eforturi caritabile şi totul va fi bine din nou. 

Ce consilieri mizerabili, ce medici fără valoare! Sfatul lor nu este doar prost; este dăunător din punct de vedere spiritual. 

Ce doctor în toate minţile i-ar spune unui pacient pe moarte, bolnav de tuberculoză: „Oamenii sănătoşi joacă fotbal; du-te şi joacă fotbal şi-ţi vei recăpăta sănătatea”? Un astfel de sfat dat în astfel de circumstanţe va da la iveală faptul că efectul a fost greşit interpretat drept cauză; şi exact asta se întâmplă în zilele noastre în cercurile religioase. Efectele trezirii sunt greşit interpretate drept cauze ale trezirii. Şi asta spre înşelarea tuturor celor preocupaţi şi spre împiedicarea eficientă a împrospătării spirituale pentru care se roagă atât de mulţi oameni. 

Nevoia critică din această perioadă a istoriei bisericii nu este ceea ce se spune atât de des: câştigarea de suflete, misiunile străine, minunile. Acestea sunt efecte, nu cauze. Nevoia actuală cea mai arzătoare este ca noi, cei care ne numim creştini, să recunoaştem sincer unul în faţa altuia şi în faţa lui Dumnezeu că suntem pe un drum greşit; să mărturisim că suntem lumeşti, că standardele noastre morale sunt scăzute şi că suntem reci din punct de vedere spiritual. Avem nevoie să ne oprim din mulţimea de activităţi nescripturale, să ne oprim din a alerga când nu am fost trimişi şi unde nu am fost trimişi şi să încetăm să mai încercăm să ne sfinţim proiectele carnale mărturisind că le promovăm „în Numele Domnului” şi „pentru slava lui Dumnezeu”. Avem nevoie să ne întoarcem la mesajul, metodele şi obiectivele Noului Testament. Trebuie să curăţăm templul cu îndrăzneală şi indignare de toţi cei care vând vite în locul sfânt şi să răsturnăm mesele schimbătorilor de bani. Şi lucrurile acestea trebuie făcute mai întâi în propriile noastre vieţi şi apoi în bisericile din care facem parte. 

Hristos a spus ucenicilor lui să rămână în Ierusalim până vor fi înzestraţi cu putere de sus. Lucrul acesta nu poate însemna altceva decât că El nu-Şi va încredinţa lucrarea în mâinile celor care nu sunt pregătiţi şi calificaţi. Este infinit mai important să fim pregătiţi pentru slujire decât să câştigăm pe altcineva de partea stării noastre spirituale sub-normale. Câştigarea de suflete de către nişte oameni care nu au trecut testul ascultării faţă de Cuvântul lui Hristos trebuie neapărat să producă alţi creştini de acelaşi soi spiritual. Misiunile străine ale persoanelor neînzestrate din punct de vedere spiritual nu pot face altceva decât să ducă un creştinism steril pe un pământ străin, fiindcă trebuie să fim siguri că nicio biserică plantată într-o ţară păgână nu va fi cu nimic mai bună decât vieţile spirituale ale celor care au plantat-o. 

Adevărata pocăinţă va rezulta în inimi purificate şi vieţi sfinţite. O întoarcere hotărâtă şi solidă la modelul care ni s-a arătat pe munte va aduce zâmbetul lui Dumnezeu peste eforturile noastre. Atunci vom câştiga nu mai puţine suflete, ci mai multe. Atunci vom avea nu mai puţine activităţi misionare, ci mai multe. Atunci „orice vom face va propăşi (Psalmul 1:3, în traducerea Dumitru Cornilescu: „Tot ce începe duce la bun sfârşit.”) şi Dumnezeu va fi glorificat în orice lucru din cămin şi din afara căminului.