Pericole ale tinereţii – Hristos, cel mai bun Medic – Patru remedii împotriva îndoielii – Tânjiri după onoarea lui HristosMult onoratule şi preaiubitule în Domnul, – Harul, îndurarea şi pacea să fie cu tine. Scrisorile tale dau o lovitură leneviei mele de a scrie.
Trebuie să-ţi spun în primul rând că între tine şi cer nu există o cale mai sticloasă, mai glacială şi mai alunecoasă decât tinereţea; şi experienţa mă susţine în ceea ce spun şi pecetluieşte ce afirm. Vechea cenuşă a păcatelor tinereţii mele sunt un nou focar de întristare pentru mine. L am văzut pe diavol mort şi îngropat (cum ar veni) şi totuşi ridicându-se din nou doar pentru a fi un diavol mai rău decât înainte. De aceea, frate, păzeşte-te de un diavol verde şi tânăr, care nu a fost niciodată îngropat. Diavolul în florile lui (mă refer la patimile aprinse şi fierbinţi ale tinereţii) este mult mai de temut: mai bine să te înjugi cu un diavol bătrân cu păr cărunt, ofilit şi uscat. Fiindcă în tinereţe el găseşte beţe uscate, cărbuni uscaţi şi o piatră de vatră încinsă; şi cât de repede poate el să aprindă focul cu cremenea lui, să îl aţâţe cu foalele lui şi să aprindă întreaga casă! Gândurile sfinţite, gândurile ţinute în control, gândurile pe care tu le inviţi şi le păstrezi în prezenţa lui Dumnezeu constituie combustibil verde care nu arde şi sunt ca o apă pentru cărbunii lui Satan. Totuşi, trebuie să-ţi spun că toţi sfinţii care acum sunt triumfători în cer şi stau înaintea tronului nu sunt nimic altceva decât datornici oropsiţi şi săraci ai lui Hristos. Ce altceva sunt ei dacă nu un grup de păcătoşi răscumpăraţi? Însă răscumpărarea lor nu este doar pecetluită, ci şi încheiată; iar a ta este în desfăşurare.
Toţi copiii buni ai lui Hristos se duc în ceruri cu o frunte zdrobită şi cu un picior strâmb. Hristos are un avantaj în tine şi te rog să-L laşi să Şi-l exercite; El va găsi o întrebuinţare pentru chemarea Sa din tine. Dacă lucrurile nu ar fi stat în privinţa ta aşa cum spui în scrisoarea ta, harul nu ar găsi nicio piaţă de desfacere în tine; dar tu trebuie să fii mulţumit să-I dai ceva de făcut lui Hristos. Mă bucur că El este astfel ocupat. Lasă ca sufletul tău sângerând şi rănile tale să fie puse în mâna acestui Medic specialist; fie ca stricăciunile tinere şi puternice şi harul Său fără plată să se înjuge împreună, şi lasă ca Hristos şi păcatele tale să se confrunte singuri. Nu vreau să-ţi îndepărtez temerile şi simţul absenţei oricărui semn de viaţă: aş vrea ca acesta să fie mai mare. Există unele răni de felul acesta a căror sângerare nu ar trebui oprită curând. Trebuie să-ţi iei o casă lângă Medic. Va fi un miracol dacă va trebui să fii primul om pe care El l a îndepărtat nevindecat şi într-o stare mai rea decât cea în care l a găsit. Nu, nu, Hristos este sincer şi El nu Se ia la ceartă cu păcătoşii. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Însuşeşte-ţi acest lucru; nu poate fi aroganţă dacă iei această promisiune ca fiind a ta, atunci când vezi că rănile te copleşesc până la leşin. Aroganţa se vede totdeauna sănătoasă, nu are decât boala leneviei şi geme numai din obişnuinţă. Credinţa este conştientă de boală şi priveşte, asemenea unui prieten, la făgăduinţe; şi privind la Hristos din acestea, este bucuroasă să vadă un chip cunoscut. Hristos este un ospăţ atât de îmbelşugat încât poţi avea din El atât de mult cât să flămânzeşti. Nu, Hristos nu păstrează tot gunoiul omului. Mila Lui totdeauna trimite o scrisoare de sfidare tuturor păcatelor tale, chiar de ar fi de zece mii de ori mai multe.
Te asigur că este greu pentru un sărman om flămând să-şi câştige hrana dintr-un Hristos ascuns: căci atunci cheia cămării Lui şi a pivniţei Lui este nedisponibilă şi nu poate fi obţinută. Însă foamea trebuie să spargă lacăte de fier. Nu îi deplâng pe aceia care pot să facă multă zarvă şi fac să răsune toate câmpurile din cauza că L-au pierdut pe Salvatorul lor. Trebuie să Îl faci s-audă cu amândouă urechile (ca să spun aşa), atunci când El Se ascunde; nu aceea este vremea să fii tăcut şi răbdător! Hristos este într-adevăr rar şi o delicatesă pentru un păcătos. El este un miracol şi uimirea unei lumi pentru un păcătos care caută şi plânge; dar totuşi, El este un asemenea miracol că Se va lăsa văzut de aceia care vin şi privesc. Cel care caută şi suspină este în cele din urmă unul care cântă şi se bucură; nu am văzut un om mut primind milostenie de la Hristos. Acela care-şi poate spune povestea şi poate trimite în ceruri o asemenea scrisoare ca cea trimisă la Aberdeen, este foarte probabil să se întâlnească repede cu Hristos. Durerea din inimă din pricina păcatului prevesteşte mila lui Dumnezeu. Luptă-te cu Hristos până când El spune: „Cum se face, domnule, că nu pot să scap de notele tale de plată şi strigătele tale nemanierate?”, şi apoi nădăjduieşte binecuvântarea lui Hristos; şi binecuvântarea Lui este mai bună decât zece alte binecuvântări. Să nu fii ruşinat de vinovăţia ta; necesitatea nu trebuie să roşească pentru că cerşeşte. E un greu lucru să-ţi lipsească Hristos; prin urmare, ceea ce nu poate face aşteptarea trândavă vor face strigătele şi bătăile nemanierate.
Cât despre îndoieli, pentru că nu mai eşti aşa cum erai acum ceva vreme [în relaţia] ta cu Stăpânul tău, gândeşte-te la trei lucruri. În primul rând, ce ar fi dacă Hristos ar avea asemenea gânduri instabile ca tine cu privire la învoiala noului legământ dintre tine şi El? În al doilea rând, inima ta nu este busola după care navighează Hristos. El te va lăsa să cânţi aşa cum doreşti, dar nu va dansa după saltul tău nebunesc. Ceea ce va face Hristos cu cartele dintre tine şi El nu are de a face cu tine sau cu gândurile tale. Propria ta necredinţă le-a sfâşiat; dar El are copia originală în ceruri cu Sine. Gândurile tale nu constituie părţi ale noului legământ; visurile nu Îl schimbă pe Hristos. În al treilea rând, îndoielile sunt păcatele tale; dar ele sunt medicamentele lui Hristos şi ingrediente de care Medicul se foloseşte pentru vindecarea mândriei tale. Nu este oare potrivit ca un cerşetor să spună la masă: „Dumnezeu să-i răsplătească pe câştigători (cei care au procurat această hrană pentru noi)”? Căci atunci el spune că ştie cine duce poverile casei. Este de asemenea potrivit să ştii, prin experienţă, că credinţa nu este fiul nelegitim al naturii, ci darul fără plată al Domnului tău care stă în pântecele harului fără plată al lui Dumnezeu. Lăudat fie Câştigătorul! Aş putea adăuga în al patrulea rând că, atunci când au fost achitate notele tale de plată şi aprobate cartele tale, când au primit măreaţa pecete a Mijlocitorului şi au fost încheiate, nu s-a cerut sfatul credinţei. Credinţa nu are drept de vot pe lângă meritele lui Hristos: sângele, sângele, sângele scump care a curs din trupul sfânt al Garantului tău este cel care face ca acea lucrare să fie sigură. Deci, folosul pe care îl ai acum de pe urma credinţei (după ce te-ai apropiat deja de Isus Hristos pentru justificare) este acela de a obţine o copie a iertării tale; şi astfel, ai pace cu Dumnezeu pe socoteala lui Hristos. Căci de vreme ce credinţa primeşte iertarea, dar niciodată nu plăteşte niciun bănuţ pentru ea, nu este de mirare că mântuirea nu moare şi nu trăieşte, nu creşte şi nu descreşte în funcţie de lucrarea credinţei. Dar fiindcă este spre onoarea Domnului tău să crezi în mila Lui şi în devotamentul Lui, este o infinită bunătate a Domnului nostru faptul că necredinţa loveşte în gloria Domnului nostru, şi nu în mântuirea noastră. Şi astfel, oricui îi lipseşte [credinţa] (da, deşi Dumnezeu este răbdător cu lipsa a ceea ce noi ar trebui să-I dăm Lui – slava harului Său prin faptul de a crede), totuşi, unui sărman păcătos care a intrat în legământ cu El nu îi lipseşte. Dar dacă vinovăţia a fost înlăturată, îndoielile nu-şi mai găsesc nici prieten, nici viaţă; şi totuşi credinţa înseamnă să crezi că vinovăţia ţi-a fost îndepărtată în Hristos. După părerea mea, un motiv pentru care primeşti mai puţin acum (după cum crezi tu) decât înainte este pentru că la prima noastră convertire, Domnul nostru pune hrana în gurile copiilor mici cu propria I mână; dar atunci când creştem spre desăvârşire, trebuie să luăm prin violenţă cerul, să luăm prin violenţă ceea ce primim de la Hristos. Şi El poate, şi chiar ne reţine [unele binecuvântări] pentru că El vrea ca noi să venim la El şi să scoatem. Aminteşte-ţi că acum trebuie să trăieşti prin apucare violentă. Acum, lenevia este o greşeală mai mare decât înainte. Nouă întotdeauna ne place să ni se pună sânul în gură.
Acum, cât despre mine, vai! Eu nu sunt omul sfânt care crede ţara aceasta că sunt; oamenii nu au cântare drepte cu care să mă cântărească. Oh, eu sunt un trup neghiob, inutil şi plin de buruieni; corupţia este fertilă şi abundentă în mine. Oh, de-aş fi potrivit pentru această cauză sfântă şi pentru acea dragoste onorabilă a Prinţului pentru care sufăr acum! Dacă Hristos ar lăsa chestiunea aceasta în seama mea (în prezenţa Lui spun aceasta) mi-ar fi ruşine să-mi aprob propria mântuire. Cred că Hristos ar putea spune: „Nu ţi-e ruşine să revendici cerul tu, care faci atât de puţine pentru el?” Deseori sunt într-o aşa stare că nu ştiu dacă mă scufund sau înot în apă. Mi se pare că sunt un sac de spumă uşoară. Nu aş avea nicio greutate (în balanţa lui Hristos nu s-ar cântări decât deşertăciuni şi nimicuri) dacă Domnul meu nu ar aduce metal şi greutate împrumutată, însăşi neprihănirea lui Hristos pe care să o cântărească în locul meu. Proviziile pe care le am nu sunt ale mele; eu nu sunt decât negustorul care face comerţ cu bunurile celorlalţi. Dacă creditorul meu, Hristos, mi-ar lua ceea ce mi-a împrumutat, nu aş mai ţine mult timp drumul; dar Hristos a făcut ca acel lucru împrumutat să fie al meu şi al Lui. Eu cred că este [un semn] al maturităţii să fac pe laşul şi să mă dau în partea ferită de vânt a lui Hristos; şi astfel, nu sunt doar scăpat de vrăjmaşii mei, ci obţin şi victoria. Sunt atât de gol încât cred că este un act de caritate din partea lui Hristos faptul că El câştigă binecuvântarea veşnică a unui sărman prizonier şi că mă umple cu dragostea Lui. Plângerea mea este că atunci când Hristos vine, El vine totdeauna doar să mă aprindă puţin; El totdeauna Se grăbeşte, nu poate zăbovi; şi bietul de mine (un datornic cerşetor) nu obţin decât o vizită obişnuită şi un sărut obişnuit şi doar un „Ce mai faci?” în trecere. Nu îndrăznesc să spun că este arogant fiindcă acum este încoronat Împărat la dreapta lui Dumnezeu, sau că devine distant şi uscat faţă de bieţii Lui prieteni, fiindcă El nu poate face ca sărutările Lui să însemne mai mult decât înseamnă. Dar eu consider că este fericirea mea să iubesc iubirea lui Hristos; şi atunci când Se depărtează, amintirea dulcii Sale prezenţe este ca un ospăţ într-o vară scumpă. Primesc mângâiere din faptul că sufletul meu doreşte ca fiecare ceas al întemniţării mele să fie o oştire de limbi cereşti care să-L laude în numele meu, chiar dacă lanţurile mele ar fi prelungite pentru multe sute de ani. Oh, dacă aş fi omul care să fac ca gloria Domnului meu să se reverse precum o mare plină şi să sufle ca un vânt puternic peste toate cele patru direcţii ale Scoţiei, Angliei şi Irlandei! Oh, de-aş putea scrie o carte de laudă pentru El! Oh, Tu, Cel mai frumos dintre fiii oamenilor, de ce stai departe aşa mult? Oh, cerurilor, mişcaţi-vă repede! Oh, timpule, zbori, zbori şi grăbeşte ziua nunţii, căci dragostea este chinuită de întârzieri! Oh, îngerilor, oh, serafimilor care staţi înaintea Lui, oh, binecuvântate duhuri care acum vedeţi Faţa Lui, înălţaţi-L în ceruri! Căci atunci când vă veţi fi uzat harfele cântând laudele Lui, tot va fi prea puţin, va fi ca o nimica pentru a răspândi prin multe lumi mireasma laudei acelei Flori frumoase, Trandafirul parfumat din Saron!
Domnule, du-I Lui laudele mele din inimă şi spune-I că sunt bolnav de dragoste! Harul să fie cu tine.
Al tău, în dulcele lui Domn Isus, S.R. Aberdeen, 16 iunie 1637