Editorial

Cea mai mare problemă care ne confruntă pe noi toți este cum să înfruntăm viața și toate circumstanțele ei însoțitoare, în mod deosebit problema unui viitor necunoscut. În ultimă instanță, aceasta este marea provocare a vieții și cum să facem față tuturor lucrurilor care ni se întâmplă. 

Biblia este o carte despre viață. Ne învață cum să înfruntăm tot ceea ce vine să ne întâmpine în lumea aceasta. Biblia merge chiar mai departe și susține că numai ea ne poate învăța cum să facem acest lucru. Nu există nimic așa de prostesc și de ridicol ca noțiunea avută de mulți oameni de astăzi potrivit căreia Biblia este îndepărtată de viață, că chiar nu are nimic să ne spună într-un mod practic, că nu mai este relevantă deoarece este o carte așa de veche. Ei simt că s-ar putea să fie o carte foarte frumoasă, s-ar putea să reprezinte o literatură plăcută pentru ei, poate cred că prezintă anumite gânduri și idei frumoase, dar simt că nu are nicio legătură practică cu viața. Ei spun: „Dacă ești preocupat de înfruntarea realităților practice, dure, nu-ți petrece vremea citind Biblia. Citește romancierii, filosofii și teoreticienii moderni; citește ziarele.” Astfel de oameni își închipuie cu naivitate și nesăbuință că sunt pregătiți pentru bătăliile vieții. 

Punctul acesta de vedere este complet ridicol, fiindcă nicio carte nu este mai practică și mai relevantă pentru ziua de astăzi ca Biblia însăși, desigur, cu condiția ca noi să-i permitem să ne vorbească, ca noi să-i permitem să ne transmită nouă mesajul ei și în felul ei. Biblia ne oferă învățătură și, în același timp, ne oferă istorie, și ambele sunt importante și valoroase. Nu este doar învățătură. Dacă ar fi așa, unii ar putea spune: „E-n regulă în teorie, dar cum funcționează în practică?” Biblia ne răspunde imediat la întrebarea aceasta prezentându-ne istorie și arătându-ne cum funcționează în practică. Biblia nu este doar teorie; nu este doar o discuție academică. În Biblie întâlnim bărbați și femei ca noi, care au trăit în aceeași lume și care au aplicat această învățătură. 

Aceasta este, în mod deosebit, tema capitolului 11 din Epistola către Evrei. Aici, autorul pune o serie de oameni înaintea noastră. El spune de fapt: „Iată aici oameni care au trăit în acest mod specific. Ei sunt marii eroi care se remarcă în istoria iudeilor, poporul evreu.” În același timp, el explică secretul vieților lor de succes. De ce a scris acest capitol și ne-a dat acest gen de galerie a sfinților, acești mari eroi ai credinței? A făcut astfel deoarece scria unui număr de oameni care intraseră în probleme și dificultăți în viețile lor zilnice. Creștinii aceștia evrei erau un popor deprimat și descurajat, și începeau să se întrebe dacă nu cumva făcuseră o greșeală devenind creștini. Înduraseră multe necazuri și încercări, fuseseră persecutați, fuseseră jefuiți de bunurile lor și de căminele lor, așa cum ne spune chiar el în capitolul anterior. 

Ca rezultat al tuturor acestora, unii dintre ei începeau să spună: „Am crezut mesajul acesta, dar oare este adevărat sau este doar un fel de basm? Noi suntem oameni practici, și vrem să știm ce rezultate produce. Este creștinismul acesta cu adevărat calea lui Dumnezeu de a Se ocupa de oameni? Cunoaștem vechea poveste, istoria străveche. Oamenii aveau un pământ, aveau bunuri și posesiuni, și animale, și așa mai departe, dar se pare că noi nu avem nimic. Este creștinismul acesta compatibil cu învățătura Vechiului Testament? 

Aceasta este chestiunea pe care scriitorul acestei epistole o abordează în punctul acesta, iar el spune pe scurt: „Problema cu voi este că nu sunteți conștienți de principiul central și fundamental al vieții creștine și acesta este principiul credinței. Dumnezeu a tratat întotdeauna cu poporul Său pe baza acestui principiu. Nu este nimic nou, în sensul acesta, în creștinism. Nu există nicio diferență esențială între modul lui Dumnezeu de a lucra în Vechiul Testament și modul lui de a lucra în Noul Testament. Dumnezeu a tratat întotdeauna cu oamenii în termenii acestui principiu al credinței.” După ce a enunțat această afirmație în primul verset („Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”, Evrei 11:1), el merge mai departe ca să-l ilustreze luând rând pe rând aceste personaje mărețe din Vechiul Testament și afirmând: „Uitați-vă la ei. Care a fost secretul lor?”, iar răspunsul este întotdeauna: „A fost credința lor.” Oamenii aceștia au devenit oamenii care au fost deoarece au trăit bazați pe acest principiu al credinței, și acesta este secretul trăirii de succes într-o lume ca aceasta. 

Ca exemplu particular, gândiți-vă la cazul lui Avraam, deoarece el este o persoană decisivă în chestiunile acestea. Avraam este tatăl celor credincioși. Noi toți, chiar și ca creștini, suntem copiii lui Avraam deoarece suntem copiii credinței. El a fost absolut fundamental pentru întreaga poziție a iudeilor deoarece a fost un om din care a evoluat întreaga națiune. Așa că scriitorul abordează cazul frapant al lui Avraam și îi oferă mai mult spațiu și atenție decât oricărui alt personaj pe care îl menționează. 

Care a fost primul mare eveniment în viața lui? „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Aceasta este o referire la chemarea lui Avraam. El se născuse și crescuse într-o zonă cunoscută drept Ur din Haldeea. Era o societate păgână, și el trăia precum toți ceilalți. Deodată, a primit o chemare de la Dumnezeu ca să plece de acolo. Dumnezeu a spus că avea să-i dea o mare moștenire. Nu i-a spus unde se afla aceasta, ci doar să se miște în credință, împreună cu soția lui și cu posesiunile sale. 

A fost chemat să o rupă cu trecutul său și să se ducă într-un viitor absolut necunoscut, bazându-se pur și simplu pe cuvântul lui Dumnezeu și pe nimic altceva. Dumnezeu a spus: „Am un loc pentru tine”, dar nu i-a spus unde era acesta sau cum avea să ajungă Avraam acolo. Lucrul uimitor care ni se spune despre Avraam este că a ascultat ˗ „a plecat, fără să știe unde se duce” ˗ și acesta a fost marele secret al vieții lui Avraam. A fost cunoscut ca „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23). Se remarcă probabil ca cel mai măreț om din întregul Vechi Testament, un om care a dominat viața, un mare erou. Cum a trăit Avraam o viață așa de triumfătoare? Care a fost secretul lui? Evrei 11:8 ne oferă secretul vieții, cheia de a înfrunta un viitor nesigur. Acesta a fost modul în care a trăit Avraam, și toți ceilalți din acest capitol au trăit în același fel. 

Care, deci, sunt principiile acestei vieți? Primul este că Avraam nu a fost deloc preocupat să cunoască viitorul. „A plecat, fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Nu i s-a spus unde se ducea; nu i s-a dat absolut nimic în mâini, cum ar veni. A avut doar promisiunea lui Dumnezeu, porunca lui Dumnezeu pentru el. Dar în ciuda faptului că era complet nesigur cu privire la ceea ce avea să întâmpine, Avraam a ascultat și a plecat. 

Mi-aduc aminte de o carte pe care am citit-o odată, și nu am uitat niciodată prima propoziție. Nu am fost de acord cu filosofia cărții, însă prima propoziție conținea principiul pe care îl luăm în considerare. Spunea așa: „Nu viața este cea care contează, ci curajul pe care îl aduci în ea.” Principiul este acesta: nu viața este cea care contează, nici lucrurile care ni se întâmplă în viață ˗ ci felul în care le facem față. Odată ce înțelegem acest lucru, nu mai suntem preocupați de lucrurile care se vor întâmpla. „A plecat, fără să știe unde se duce” (11:8), și fără să-i pese ce avea să se întâmple. 

Lucrul acesta este important fiindcă mulți oameni ˗ de fapt, oameni din toată lumea ˗ nu știu nimic despre acest principiu. Majoritatea oamenilor se gândesc la viață și la viitor în termenii a ceea ce vor obține, a ce li se va întâmpla lor, ce se va petrece. Aceasta este baza pe care operează majoritatea oamenilor. Lucrurile pe care le posed, lucrurile care mi se întâmplă ˗ acesta este tot procesul lor de gândire, și este antiteza gândirii care l-a ghidat pe Avraam. În momentul în care începi cu ideea aceasta, dezvolți o dorință exagerată de a ști exact ce ți se va întâmpla, și vrei să te uiți în viitor. Oamenii sunt interesați de profeții, de preziceri, de prevestiri, de ceea ce urmează să se întâmple. 

Dar din nou, nu viața este ceea ce contează, ci curajul pe care îl aduci în ea, felul în care o înfrunți. În clipa în care pui accentul pe viața în sine sau pe lucrurile pe care le posezi, sau pe lucrurile care ți se întâmplă, deja te afli într-o poziție greșită, și vei fi nerăbdător cu înfrigurare să știi ce urmează să se întâmple. Această atitudine greșită duce la lipsă de răbdare. Avraam nu a făcut nimic de felul acesta. „A plecat, fără să știe unde se duce” (11:8). 

Nu este oare viața un lucru extraordinar? Când suntem tineri, toți suntem nerăbdători să ajungem în viitor; timpul pare să treacă așa de lent, așa de letargic. Nu ne gândim să trăim momentul de față, ci ne gândim la ceea ce se va întâmpla, la fericirea viitoare. Totul depinde de ceea ce ni se poate întâmpla sau de ceea ce nu ni se poate întâmpla, și tot timpul ne întindem spre înainte cu neliniște excesivă. Apoi ajungem într-o etapă în care obosim de toate acestea și simțim că nu am făcut decât să vânăm iluzii, și începem să ne afundăm într-un soi de cinism. În cele din urmă, ajungem într-o etapă în care ni se pare că timpul galopează și totul vine și pleacă așa de repede, iar noi încercăm să ne ținem de prezent fiindcă viitorul va sosi prea curând. 

Toate acestea sunt rezultatul faptului că nu înțelegem viața; se datorează faptului că punem atâta accent pe unde mergem, cu cine ne vom întâlni, ce vom poseda. Însă Avraam „a plecat, fără să știe unde se duce” (11:8), fără să-i pese de asta. Acesta a fost secretul lui. Indiferent unde se afla și indiferent ce i se întâmpla, el nu era preocupat de aceste lucruri; era preocupat de altceva. Fiindcă lumea nu a descoperit niciodată acest principiu al lui Avraam și felul lui de viață, ea este victima nădejdilor false, a neliniștilor nenecesare și a dezamăgirilor. În momentul în care eșuăm să pricepem acest principiu, suntem candidați la anxietate, boala mai proeminentă decât toate celelalte la momentul actual. Problema medicală în creștere de astăzi nu o reprezintă atât de mult bolile fizice, organice, ci tensiunea, stresul, anxietatea exagerată cu privire la ce se va întâmpla în viitor. 

Lumea a ajuns într-un loc nesigur plin de posibilități înspăimântătoare, însă nu ar trebui să fie anxietate, sau stres sau tensiune. Noi suntem inversul lui Avraam, care nu era câtuși de puțin preocupat de viitorul său. Noi vrem să știm exact ce se va întâmpla și cum să ne pregătim pentru acel ceva, și devenim imediat tensionați. Ne pregătim și ne temem, suntem plini de presimțiri și întreaga noastră viață este, într-un sens, deja ruinată. Însă de la început la sfârșit, Biblia ne învață acest principiu; ne spune că aceasta este marea eroare. Lucrul important în viață nu este să știi ce se va întâmpla, nici să speculezi în privința aceasta, ci să înveți cum să trăiești în așa fel încât să nu conteze ce se întâmplă. 

Nu cunosc nimic care să fie o asemenea contradicție totală a învățăturii biblice ca modul în care atât de mulți oameni din biserica creștină cred că este treaba lor să încerce să prezică viitorul sau să pregătească oamenii pentru viitor încercând să împiedice anumite lucruri să se întâmple. Aceasta nu este absolut deloc treaba Bibliei. Biblia nu este preocupată de viitor în sensul acesta. Este preocupată să ne învețe cum să trăim, cum să înțelegem viața în așa fel încât să fim gata pentru orice. Nu este treaba mea să speculez cu privire la viitor; nu este treaba mea să dau sfaturi politicienilor cu privire la ce ar trebui să facă pentru a reduce tensiunile sau alteceva de felul acesta. Acesta nu este creștinism. 

Mesajul biblic este cel mai profund mesaj din lume. Este un mesaj care te poate îndrepta indiferent ce ți se întâmplă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru asta! „(Avraam) a plecat, fără să știe unde se duce” (11:8), dar a plecat fericit, s-a dus cu un duh bucuros. Ce l-a făcut în stare să facă aceasta? A fost un soi de calm filosofic pe care îl dezvoltase, un stoicism, un spirit de resemnare? A fost el oare doar un om foarte înțelept care și-a spus: „Pot anticipa tot felul de posibilități și eventualități, m-aș putea îmbolnăvi de-a dreptul de teamă și anxietate, dar ce nebun aș fi! Acest lucru nu poate influența nimic; toată gândirea mea nu va afecta viitorul.” Aceasta este o raționare bună, în sensul că este un lucru corect de făcut, dar acesta nu este creștinism și nu așa a făcut Avraam. Bineînțeles că este un lucru prostesc să îți irosești energia speculând cu privire la simple posibilități. Însă calea creștină nu este doar o resemnare negativă; nu este un soi de detașare filosofică, un calm sau un fatalism care spune: „Ce va fi să vină, va veni, și nici toată îngrijorarea din lume nu poate schimba asta.” Lucrul acesta este destul de adevărat, dar nu este creștinism. 

Așadar, ce este creștinismul? „(Avraam) a plecat, fără să știe unde se duce.” De ce? Deoarece a plecat „prin credință”, deoarece a avut credință în Dumnezeu. Un bătrân scriitor exprimă lucrul acesta într-un mod minunat: „A plecat, fără să știe unde se duce, dar știa cu cine a plecat.” Iată secretul lui Avraam. El nu era preocupat să știe unde se duce; era preocupat doar să meargă cu Dumnezeu! Acesta este marele principiu al trăirii prin credință în Dumnezeu! 

Nu contează unde ești dacă Dumnezeu este cu tine. Poate că traversezi un munte, poate că te afli în adâncul văii, poate că te zbați într-o mlaștină, poate că umbli pe un drum neted ˗ nu contează. Este Dumnezeu cu tine? Asta este ceea ce contează. Avraam a plecat cu bucurie deoarece știa cu cine pleca; știa că Dumnezeu era cu el. 

Când înfrunți viața cu toate posibilitățile ei, acesta este singurul lucru care contează, și dacă lucrul acesta este adevărat, nu contează deloc ce ți se întâmplă. Doar gândește-te o clipă la caracterul părtășiei pe care a avut-o Avraam cu Dumnezeu și că este posibil pentru fiecare dintre noi să ne bucurăm de ea dacă mergem la El în numele Domnului Isus Hristos. Creștinismul nu înseamnă doar să te ții de un număr de principii sau idei ˗ înseamnă să umbli cu Dumnezeu. Asta e ceea ce a făcut Avraam; el a fost „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23). Citim că Enoh a umblat cu Dumnezeu” (Gen. 5:22). Ce privilegiu să te bucuri de tovărășia și părtășia cu Creatorul Universului, Domnul Dumnezeu Atotputernic! Nu contează prea mult unde ești dacă El este cu tine. Oh, privilegiul de a cunoaște ceva despre dragostea lui Dumnezeu, realizând atotputernicia tăriei Sale! Te poți gândi la ceva mai măreț decât a ști că un astfel de Dumnezeu, o astfel de ființă este interesată de tine și că El este preocupat de tine, că El S-a dus și i-a vorbit lui Avraam și El vine de asemenea și-ți vorbește ție, că deși a creat totul din nimic și se joacă cu constelațiile exact așa cum un copil se joacă cu niște bile, totuși El te cunoaște pe tine în mod personal, are o mare preocupare pentru tine și pentru bunăstarea ta? Mai contează ce urmează să se întâmple atâta vreme cât știi că o asemenea Persoană este cu tine și umblă cu tine? Și nu numai atât, dar El are un mare plan și scop pentru noi, și scopurile Lui cu privire la noi sunt totdeauna bune. Iată ce ne-a spus El despre Sine! 

Tovărășia lui Dumnezeu este ceea ce contează! Avraam L-a cunoscut pe Dumnezeu, L-a crezut, s-a încrezut în El deoarece L-a cunoscut. A știut ceva despre caracterul lui Dumnezeu ˗ Dumnezeu i l-a revelat. Avraam a spus în esență: „Nu e nevoie să-mi spui unde mă duc. Tot ce vreau să știu este: Tu vii cu mine?” Dumnezeu i-a răspuns: „Da. Eu te voi călăuzi. Dar îți cer să lași totul și să vii cu Mine.” Așa că Avraam a plecat. Atâta vreme cât Dumnezeu era cu el, nimic altceva nu mai conta. Fără să știe unde se duce, faptul că era cu Dumnezeu a fost suficient. Despre un om care Îl cunoaște pe Dumnezeu putem spune: „Neavând nimic, totuși stăpânind toate lucrurile” (2 Cor. 6:10). „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul” (Mat. 5:5). 

De asemenea, gândiți-vă la natura promisiunii pe care ne-o face Dumnezeu nouă. „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Dumnezeu i-a spus de fapt: „Avraame, am un loc pentru tine, o moștenire, așa că vino cu mine.” Nu i-au fost date detalii cu privire la ce avea să se întâmple între punctul de plecare și cel de sosire în moștenire. Promisiunea lui Dumnezeu este absolut fundamentală pentru viața creștină. Ceea ce contează nu este ceea ce mi se va întâmpla anul acesta; ce contează este unde vom petrece eternitatea. Destinația contează, nu călătoria. 

Dumnezeu i-a spus lui Avraam în Ur din Haldeea: „Vreau să te duc” ˗ unde? ˗ „...într-o moștenire”. Nu i-a spus lui Avraam nimic despre ceea ce urma să se întâmple înainte de a ajunge acolo, și nu a contat; moștenirea a fost ceea ce a contat. „Vrei să spui”, s-ar putea să întrebe cineva, „că lumea aceasta nu contează?” Nu, dar spun că lumea aceasta este ca o școală pregătitoare. Noi suntem „străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). Vine o moștenire sau, după cum a spus scriitorul mai devreme în această epistolă: „Se cuvenea în adevăr ca Acela pentru care și prin care sunt toate și care vroia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească prin suferințe pe Căpetenia mântuirii lor” (Evrei 2:10). 

„...să ducă pe mulți fii la slavă” (Evrei 2:10) ˗ aceasta este moștenirea. Multe lucruri se pot întâmpla, sau nu se pot întâmpla, dar toți cei care Îl cunosc pe Isus Hristos se îndreaptă spre „gloria” viitoare! Dumnezeu mi-a spus că mă va duce acolo și asta contează! Când tu și cu mine vom sta pe malul ce este dincolo de timp în gloria eternă, lumea aceasta ni se va părea fără nicio valoare. Toate sosirile și plecările, toate interviurile și conferințele, toate știrile nu vor fi vrednice nici de cea mai trecătoare considerație. Cât de mici și cât de meschine ni se vor părea toate! Gloria este aceea care contează, moștenirea! Să fim cu Dumnezeu și să luăm parte la tot ceea ce El a pregătit pentru noi ˗ asta contează! Lui Avraam i s-a spus despre acest lucru și de aceea, a plecat, fără să știe unde se duce. 

Avem certitudinea că Dumnezeu este cu noi; avem certitudinea gloriei la care El ne duce. Dar ce se întâmplă între timp? Noi nu știm ce se va întâmpla, dar de lucrul acesta putem fi siguri: Dumnezeu nu Se va schimba niciodată. Indiferent ce se va întâmpla în viitor, Dumnezeu va fi tot Dumnezeu. Vor avea loc multe schimbări în circumstanțele noastre, multe lucruri vor veni și vor pleca, iar noi ne vom întreba ce se va întâmpla, însă Dumnezeu este „Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Noi toți suntem foarte schimbători; nu ne putem baza unul pe altul sau nu ne putem încrede unul în celălalt. Dar Dumnezeu nu Se va schimba niciodată. Timpul nu lasă niciun rid pe fruntea eternului. El este Dumnezeul etern. El și binecuvântatul Său Fiu sunt „același ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8). 

Dragostea Lui din vremurile trecute 

Nu-mi îngăduie să cred 

Că El mă va lăsa în final Să mă cufund în necaz.

 – „Pleacă, necredință; Salvatorul meu e-aproape” John Newton 

Bineînțeles că nu ne va lăsa! Dumnezeu nu Se poate schimba și nu Se va schimba. El este Dumnezeul imuabil, etern, nemuritor! El a spus: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ex. 3:14). El este eternul „Eu sunt”. Ce gând minunat! 

Știm de asemenea că făgăduințele Lui sunt sigure din pricina caracterului Său, din pricina sfințeniei Sale, a dreptății Sale, a neprihănirii Sale, a caracterului Său neschimbător, a veșniciei Sale. Știm că fiecare promisiune pe care a făcut-o vreodată Dumnezeu nu se va schimba niciodată; este totdeauna sigură. El ne spune la începutul călătoriei noastre împreună cu El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Niciodată! Și când Dumnezeu spune acest lucru, poți fi sigur de el. El ne asigură că „Pe vreme senină voi fi cu tine; în furtună voi fi cu tine. Sănătate de fier, boală, accident, moarte ˗ nu contează. «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi» (Evrei 13:5)”. Indiferent unde ești, indiferent ce ți se întâmplă, El va fi cu tine. Dumnezeul dragostei, Dumnezeul care ți-a numărat chiar firele de păr din cap, Dumnezeul care are un scop măreț și glorios pentru tine nu te va lăsa niciodată, și nu te va părăsi. Nimic din ceea ce ni se poate întâmpla nu contează, fiindcă El este cu noi. 

Nu mă tem de niciun dușman de-aproape, 

Cu Tine pe-aproape pot binecuvânta; 

Necazurile nu au nicio greutate, 

Iar lacrimile nicio amărăciune.

– „Rămâi cu mine” Henry Lyte 

Numele meu din palmele mâinii Sale

Nu va fi șters nici de eternitate;

Întipărit pe inima Lui rămâne, 

Cu semnele harului de neșters 

Lucrurile viitoare, nici lucrurile de acum, 

Nici toate lucrurile, de jos sau de sus, 

Nu-L pot face să renunțe la țelul Său, 

Sau să despartă sufletul meu de dragostea Lui. 

– „Datornic doar milei” Augustus Toplady 

Dumnezeu este neschimbător, iar făgăduințele Lui sunt totdeauna sigure. 

Un alt gând mângâietor este acesta: nimic din ceea ce ni se întâmplă nu poate fi vreodată mai puternic decât Dumnezeu. Noi nu pricepem suficient puterea lui Dumnezeu. Gândim așa de mult în termenii puterii bombelor și a oamenilor, însă puterea lui Dumnezeu este aceea care contează. Deoarece este omnipotent, nimic din ceea ce vine pe calea noastră nu poate fi vreodată prea greu pentru El. Apostolul Pavel a spus: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:38‑39). 

Unii ar putea spune: „Cred în dragostea lui Dumnezeu, dar e posibil să am o boală, s-ar putea să-mi pierd sănătatea, cei dragi ai mei ar putea muri! Ce se întâmplă atunci? „Nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru.” 

Un Protector suveran am, 

Nevăzut, totuși totdeauna aproape, 

Statornic credincios să mântuiască, 

Atotputernic să conducă și să stăpânească. 

El zâmbește și mângâierile mele abundă; 

Harurile Lui ca roua se coboară; 

Și ziduri de mântuire împresoară 

Sufletul pe care El Se desfată să îl ocrotească. 

– „Un Protector suveran am” Augustus Toplady 

Poți fi absolut sigur că orice vine în viața ta, nu va fi niciodată mai puternic decât Dumnezeu și nu te va separa niciodată de puterea Lui. 

E posibil ca anul acesta să fie plin de necazuri cumplite pentru unii dintre noi; poate că totul va merge împotriva noastră. Dar nu contează, dacă Dumnezeu este cu noi, deoarece „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Rom. 8:28). „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.” Sigur, nu necazurile, nu încercările, nu suferințele? Ba da! „Deci”, spune Pavel, „fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har, în care suntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea” (Rom. 5:1-4). Dacă creștinii își mențin această relație cu Dumnezeu, indiferent ce li se întâmplă, chiar și în încercări și în necazuri, ei se pot bucura; lucrurile acestea îi vor trimite în brațele Celui Preaiubit și Îl vor cunoaște așa cum nu L-au cunoscut niciodată înainte. 

Câteodată, trebuie să trecem prin adversități ca să ajungem să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu. Trebuie să experimentăm câte o nevoie cumplită înainte de a cunoaște inima Tatălui. Ne putem uita înapoi la viața noastră și putem spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Îi mulțumesc pentru toate. M-au adus mai aproape de El.” Apostolul Pavel spune: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Rom. 8:31). Sau ascultați felul în care o exprimă scriitorul în Evrei 13:6 ˗ „Așa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” Odată ce am privit la caracterul lui Dumnezeu și la orice ni s-ar putea întâmpla, putem spune cu încredere: „Domnul este ajutorul meu” (Evrei 13:6). Acesta a fost secretul lui Avraam. El a plecat, fără să știe unde se duce, dar știa cu cine se duce. 

Trebuie să fim ascultători, așa cum a fost Avraam. „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat” (11:8). Și-a părăsit căminul, și-a părăsit strămoșii, a lăsat totul; a plecat cu soția și cu posesiunile sale. A ascultat. Dacă noi vrem să cunoaștem acest fel de viață de credință, de triumf, și bucurie, o viață care nu este preocupată să știe ce anume rezervă viitorul pentru că suntem cu Dumnezeu, atunci trebuie să respectăm condițiile pe care le pune Dumnezeu ˗ trebuie să ascultăm. 

Aceasta înseamnă că trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să credem că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că El a murit pentru noi. Indiferent cât de mult am păcătuit sau cât de întunecată a fost viața noastră, noi credem în Domnul Isus Hristos și suntem în siguranță. Primește oferta iertării fără plată și a grațierii în Isus Hristos. Separă-te de lumea păcătoasă în care trăiești. Dă-I lui Dumnezeu viața ta. Trăiește ca să-L încânți pe El, supune-te călăuzirii și conducerii Lui, lasă-te condus de Duhul Sfânt. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Lasă-te pe tine însuți și fiecare preocupare de-a ta în întregime în mâinile lui Dumnezeu. Spune-I: 

Clipele mele sunt în mâna Ta; 

Dumnezeul meu, acolo îmi doresc să fie; 

Viața mea, prietenii mei, sufletul meu, le las pe toate 

Pe deplin în a Ta grijă. 

– „Clipele mele sunt în mâna Ta” William F. Lloyd 

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și a acționat bazat pe credința sa. S-a pus pe sine și fiecare preocupare a sa în mâinile lui Dumnezeu, fără niciun fel de rezerve. Fă lucrul acesta, și nu va mai conta ce încercări vor putea veni! „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Rom. 8:31). Haideți să umblăm cu Dumnezeu și să nu mai fim preocupați de nimic altceva decât să-L cunoaștem pe El și să umblăm pas la pas cu El. Amin.