Editorial

În anul 1546, locuitorii din Halle au primit o veste înspăimântătoare. Împăratul Charles al V-lea l-a trimis pe ducele de Alva cu o armată să captureze orașul și să îi persecute pe protestanți. Ducele de Alva avea în vedere o anumită persoană – pe Johan Brentz. Când orașul a fost cucerit, ducele de Alva le-a comandat soldaților să îl găsească pe Brentz și să aducă acest „eretic” la el fie viu, fie mort. Soldații nemiloși s-au năpustit asupra casei predicatorului. Brentz s-a înfiorat când i-a auzit bătând puternic la ușa din față, însă a decis rapid să fugă. În momentul în care ieșea pe ușa din spate a auzit toporul unui soldat care spărgea ușa din față. Dar Brentz era în siguranță. Soldații au verificat casa, însă nu l-au găsit. Când ducele de Alva și-a luat soldații și a plecat, Brentz s-a întors în Halle și a predicat din nou Evanghelia lui Isus Hristos. 

Când a auzit acest lucru, Charles al V-lea s-a înfuriat și a hotărât încă o dată să îl captureze pe Brentz indiferent de cost.  

Pe 14 iunie, de ziua lui de naștere, Brentz se bucura de o cină festivă cu familia lui. Habar nu avea că era în mare pericol. 

Granvelle, un ofițer trimis de Charles al V-lea, a intrat în oraș împreună cu armata lui cu scopul de a-l aresta pe Brentz. Granvelle s-a dus direct la primărie și, imediat ce consilierii s-au așezat, le-a spus că împăratul are un mesaj secret pentru ei. Aceștia au fost, bineînțeles, nerăbdători să afle acest mesaj.  

– În primul rând trebuie să promiteți solemn că nu veți spune nimănui ceea ce urmează să vă zic, a spus Granvelle. Bărbații au jurat că nu vor spune nimănui. Cu un zâmbet șiret, Granvelle a scos din buzunar scrisoarea împăratului și a citit-o cu voce tare. Johan Brentz trebuie să fie luat ca prizonier. Dacă acești domni vor ajuta la capturarea „ereticului”, împăratul îi va răsplăti, dar dacă nu vor coopera, întregul oraș va avea de suferit.  

Înspăimântați, membrii consiliului și-au dat seama că au fost trași pe sfoară. Vicleanul Granvelle știa că Brentz are mulți prieteni printre aceștia și i-a pus, deci, să facă acel jurământ. În acest fel ei nu aveau cum să îl avertizeze pe pastor. Consilierii se simțeau prinși în capcană. Nu voiau să își trădeze predicatorul iubit, dar în același timp le era teamă de răzbunarea împăratului. Frica a învins, iar ei au decis să îl ajute pe Granvelle. 

Granvelle era sigur acum că Brentz nu va reuși să scape și a trimis imediat un soldat să îl aducă. 

Dar Granvelle nu a luat în considerare faptul că ochiul de tată al lui Dumnezeu veghea asupra lui Brentz. Când consilierii au făcut acel jurământ, Granvelle nu a observat că unul dintre ei lipsea și că a intrat mai târziu. Imediat ce acest bărbat a aflat că Brentz urmează să fie arestat, a scris un bilețel. 

Brentz se bucura încă de cină când mesagerul i-a adus bilețelul. L-a deschis și a citit: „Fugi! Fugi! Fugi!” 

Brentz și-a schimbat rapid hainele și a fugit. Pe stradă, predicatorul l-a întâlnit pe soldatul care urma să îl aresteze. Acesta l-a oprit pe Brentz și l-a întrebat: 

– Știi unde locuiește Johan Brentz? 

– Da, știu. Îți voi arăta, a răspuns calm Brentz. 

S-a întors și a mers puțin cu soldatul, arătându-i casa parohială de la capătul străzii, apoi fiecare și-a văzut de drumul lui – soldatul s-a îndreptat spre casa parohială, iar Brentz spre poarta orașului care dădea în altă localitate, Stuttgart.  

Ducele Ulrich din Stuttgart l-a primit cu brațele deschise pe Brentz și l-a ascuns în palatul lui. Nu după mult timp, însă, un trădător i-a spus împăratului unde s-a ascuns Brentz. Împăratul a trimis imediat o trupă de soldați spanioli călare pentru a-l aduce pe Brentz înaintea lui. Soldații și-au început călătoria și au oprit peste noapte la principele elector al Bavariei care le-a servit o masă delicioasă și le-a oferit paturi în care să doarmă. La masă, ofițerul responsabil pentru această acțiune a explicat scopul călătoriei lor. 

– Avem ordine de la Charles al V-lea să i-l ducem pe ereticul Johan Brentz fie viu, fie mort. Am aflat că se ascunde la palatul ducelui Ulrich din Stuttgart. Plănuim să îl luăm prin surprindere. Nici nu bănuiește că venim! 

În următoarea zi, soldații au călărit până în Stuttgart. Ofițerul a mers îndată la ducele Ulrich și i-a zis: 

– Scoateți-l imediat afară pe Johan Brentz! Știu că se ascunde în palatul dumneavoatră. Acestea sunt ordinele împăratului Charles al V-lea. 

Era evident faptul că ofițerul era sigur de succes. Dar dacă credea că îl va surprinde pe duce, se înșela. Ducele a fost cel care l-a surprins când a răspuns: 

– Nu este aici. 

– Atunci unde e? Știu că este aici! 

– Sincer, nu știu unde este, a răspuns ducele. 

Când ofițerul l-a privit suspicios, el a adăugat: 

– Este adevărat, domnule. Nu am idee unde e. Pot să jur asta. 

Nervos, ofițerul a plecat întrebându-se cum de Brentz a putut afla intențiile lor. 

Dar Dumnezeu, Cel care conduce peste toate, Și-a protejat copilul în timpul acestei încercări de capturare. Noaptea precedentă, când soldații luau cina la principele elector al Bavariei, ofițerul i-a spus mândru misiunea lui. Soția principelui a auzit și ea acest lucru. Ofițerul nu a realizat faptul că această doamnă era prietenă cu predicatorul. De vreme ce ofițerul a afirmat clar că Brentz se ascundea în palatul din Stuttgart, ea a trimis un mesaj ducelui Ulrich. 

Seara târziu ducele a primit mesajul. El l-a trezit în liniște pe Brentz și i-a spus: 

– Mi-e teamă că trebuie să fugi din nou. Un trădător l-a informat pe împărat unde te ascunzi. Mâine vin soldații lui să te aresteze. Trebuie să pleci imediat. Nu-mi spune încotro apuci, astfel nu voi putea să le spun nimic soldaților. Fie ca Dumnezeu să călătorească împreună cu tine și să te binecuvânteze din plin, Brentz. 

Brentz l-a îmbrățișat pe duce și a părăsit palatul luând doar o franzelă cu el. Brentz era mulțumitor pentru noaptea caldă și pentru lumina blândă a lunii. În apropiere cânta o bufniță și un animăluț fugea să se adăpostească în tufișurile dense. Brentz a trecut neobservat dincolo de porțile grele ale palatului, apoi s-a oprit. Încotro să meargă? Dintr-o dată, copleșit de tristețe și de confuzie a căzut în genunchi și L-a implorat pe Domnul să îl călăuzească. Apoi a apucat pe drumul care părea că îl duce printr-o pădure nesfârșită de fag. Ici și colo se ivea câte o căsuță, însă toate ușile erau încuiate, cu excepția ultimei. A fost ca și cum a auzit o voce șoptindu-i: „Intră în ea.” 

Îndrumat de lună, el s-a strecurat ușor pe scările spre pod fără ca ocupanții casei să observe. Brentz I-a mulțumit Domnului în timp ce s-a așezat pe podea. S-a pus la culcare chiar în momentul în care se iveau zorii.  

Când s-a trezit după câteva ore s-a uitat în jur pentru a vedea unde se află. La câțiva metri de el se afla un morman mare de crengi. Brentz a decis că ar fi mai bine să meargă de cealaltă parte a acestei grămezi. El și-a croit drum până dincolo de crengi și a observat o bârnă solidă într-un colț îndepărtat al podului. „Ce ascunzătoare excelentă!” se gândi el. S-a așezat în spatele bârnei, a mâncat un pic din pâinea lui și apoi a ascultat să audă vreun sunet care să îi spună unde se află și ce se întâmplă. 

Ceva mai târziu a auzit sunetul de neconfundat al tropăitului de copite. Inima i-a bătut ceva mai tare. Probabil că erau trupele împăratului care veneau să îl captureze. Oameni din vecinătate stăteau afară vorbind despre asta, iar Brentz putea înțelege fiecare cuvânt. Apoi vocile au devenit din ce în ce mai slabe iar oamenii și-au continuat drumul. 

După câteva ore, predicatorul a auzit niște oameni vorbind sub el. 

– Este adevărat că se vor închide porțile orașului? a întrebat femeia. 

– Da, e adevărat, a răspuns bărbatul. Soldații vor percheziționa fiecare casă din satul acesta. Sunt foarte hotărâți să îl prindă pe eretic! 

În după amiaza aceea Brentz a auzit un zgomot în grămada de crengi. S-a lăsat în jos în spatele grinzii și și-a ținut respirația. Sunetul se auzea din ce în ce mai aproape până când a ajuns chiar lângă el. Încetișor el a întors capul ca să vadă ce este. Apoi a zâmbit gândindu-se că i-a fost teamă. Era doar o găină! Curând, însă, a fost copleșit din nou de frică atunci când găina a făcut un ou. „Acum găina va cotcodăci, cineva o să vină să ia oul și astfel voi fi descoperit.” 

Găina nu a cotcodăcit, iar teama predicatorului s-a transformat în mulțumire pentru bunătatea Domnului. Găina a plecat în liniște la fel cum a venit. Brentz și-a amintit de profetul Ilie căruia corbii îi aduceau pâine și carne la porunca lui Dumnezeu. El a mâncat oul cu o bucată de pâine, fiind încredințat că Domnul va îngriji de el. 

Și Dumnezeu chiar a avut grijă de el. Găina s-a întors în fiecare zi și, fără să cotcodăcească, a făcut câte un ou. 

Dar trupele spaniole se apropiau. Brentz i-a auzit pe oamenii de jos spunând: „Astăzi soldații vor percheziționa zona noastră.” Într-adevăr, soldații au ajuns la această casă și au intrat fără să ciocăne măcar. Predicatorul s-a încredințat în grija Salvatorului credincios și s-a tras cât mai adânc în ascunzătoarea lui.  

Soldații au ajuns și în pod, ca să vadă dacă ereticul se ascundea acolo. Au căutat peste tot. Unul dintre ei și-a vârât sabia de mai multe ori în grămada cu crengi, iar un altul a împuns de mai multe ori acoperișul de paie. 

– Nu este aici, a mormăit unul.

 

– Mergeți mai departe! a comandat altul, și trupa de soldați a părăsit casa. 

Trecuseră cincisprezece zile de când Brentz se afla în ascunzătoarea sa. În fiecare zi, găina făcea un ou lângă el. În a șaisprezecea zi, găina nu a mai venit. De asemenea, trupele soldaților au plecat din oraș în aceeași zi. Brentz a auzit acest lucru de la oamenii de jos. A așteptat să se întunece afară, apoi a părăsit în liniște ascunzătoarea-i remarcabilă.  

Brentz s-a întors înapoi la palatul Ducelui Ulrich. Cât de surprins a fost Ducele să își revadă prietenul drag încă o dată! Cât de mare a fost admirația sa pentru modul minunat în care Domnul a ales să îl protejeze și să îl hrănească pe Johan Brentz! 

Nu putere umană sau gazde puternice, 

Nici armăsari echipați sau fapte de război demne de laudă 

Pot salva de la înfrângere; 

Dar Dumnezeu va salva de la moarte și rușine 

Pe toți care se tem și se încred în Numele Lui; 

Și ei nu vor cunoaște nicio lipsă.