Odată cu această pandemie, unii se este tem că li „se duce nădejdea câștigului lor” și vorbesc despre „iluzia bisericilor de casă”, iar alții fiind închiși în casă încep să spună că Biserica locală este familia lor. Ei bine, asta înseamnă să cazi din lac în puț, dintr-o extremă în alta, din șanț în șanț ca un bețiv care nu poate să vadă și să meargă pe drum. „Ei sunt beți; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari” (Isaia 29:9). În Proverbe 8:20 spune: „Eu umblu pe calea nevinovăției, pe mijlocul cărărilor neprihănirii”. Fiecare cărare a neprihănirii are două extreme, iar a umbla în nevinovăție, presupune a merge pe mijlocul acestor cărări. Fiecare adevăr are două extreme și a fi într-o extremă sau alta înseamă a fi pe marginea prăpastiei. Toți cei care au căzut din adevăr sunt oameni care nu au găsit niciodată cărarea, ci au fost „mânați încoace și încolo de vânturi” până când, în final, au căzut în „negura întunericului”. A rămâne în adevăr, a umbla în adevăr, presupune a vedea ambele extreme ale adevărului („este scris”, „de asemenea este scris”) și a umbla în echilibrul adus de ele. 

Dragilor, Biserica locală nu este închinarea în familie. Dacă până acum în casa ta nu a fost rugăciune, nu a fost părtășie în Cuvânt, nu au fost cântări de laudă înălțate, înseamnă că nu ai făcut ceea ce trebuia să faci, ceea ce erai dator să faci și trebuie să te pocăiești pentru că atâta timp nu ai făcut-o! A fost nevoie ca Dumnezeu să trimită o pandemie ca să te trezească, fiindcă nu ai vrut să fii trezit de Cuvântul Domnului. N-ai vrut să te comporți ca un om cu judecată, ci L-ai rugat pe Dumnezeu să te conducă cu bâta (vezi Psalmul 32:9)... Închinarea în familie e una, Biserica locală este altceva. 

Ce este biserica locală? Iată o întrebare extrem, extrem de importantă, care are un răspuns foarte, foarte clar în Noul Testament și totuși sunt extrem, extrem de puțini cei care cunosc răspunsul corect. 

În pustiul Arabiei, Domnul Isus i-a descoperit apostolului Pavel această taină despre care el a scris în puține cuvinte în epistola către Efeseni, și numai în felul acesta a fost în stare să zidească Biserica Domnului Isus în fiecare loc. Precum Moise, care a fost pe munte cu Dumnezeu, a văzut cortul și a primit toate instrucțiunile pentru facerea lui, tot așa apostolul Pavel a văzut mai întâi Templul Noului Legământ și a primit instrucțiuni foarte clare pentru facerea lui pe pământ, instrucțiuni pe care le găsim în toate epistolele lui. Dar oare câți oameni nu sunt implicați – sau cel puțin, au fost – în tot felul de lucrări și activități religioase crezând că împlinesc voia lui Dumnezeu, dar nu au văzut niciodată slava bisericii locale descoperită în Noul Testament! Au preluat lucrurile așa cum erau de la înaintașii lor, și au presupus greșit că, oricum ar fi, denominația în care s-au născut este cel mai aproape de tiparul Noului Legământ! Fără un studiu mai dinainte al Noului Testament cu privire la ce este Biserica locală, fără o viziune a gândului lui Hristos pentru Biserica Lui, s-au apucat de treabă ca orice om nechibzuit („Orice om chibzuit lucrează cu cunoștință, dar nebunul își dă la iveală nebunia” Prov. 13:16)... Mă rog ca ceea ce a însemnat Arabia pentru apostolul Pavel să fie pentru mulți această perioadă de izolare, pentru a ieși de aici cu o viziune clară a ceea ce este Biserica locală. Amin. 

Aș vrea să mai fac câteva afirmații despre familie și despre Biserica locală, pentru meditație. 

Relația dintre familie și biserica locală este una extrem de strânsă. Dar, când este înțeleasă corect, biserica locală este înaintea familiei pe lista priorităților. „Noe a făcut un chivot ca să-și scape casa” (Evrei 11:7). Singurul mod în care îți poți salva familia este să te dedici zidirii Bisericii, cea pe care porțile locuinței morților nu o va birui. Așa a făcut Noe, a zidit corabia, care i-a salvat toată casa. Când toate se vor clătina, nu familia ta va sta în picioare, ci Biserica Domnului. Toată cartea Hagai vorbește despre această problemă: oamenii s-au dedicat familiilor și caselor lor și au neglijat zidirea Templului pentru care se întorsese de fapt în țară. Vezi, de asemenea, toate afirmațiile Domnului Isus adresate celor care vor să-L urmeze (Luca 14:26)... dar asta nu înseamnă să te implici în lucrare neglijând familia așa cum au făcut mulți din generația trecută, căci doar credincioșia în familie te califică pentru a fi un slujitor în biseica locală (vezi 1 Timotei 3). 

Casa ta nu este Biserica locală, dar casa ta poate deveni un loc de întâlnire pentru biserică locală și aceasta nu pentru că practicați închinarea în familie, ci pentru că folosiți casa pentru a vă întâlni în Numele Domnului Isus cu alți credincioși. „Spuneți sănătate și Bisericii care se adună în casa lor” (Romani 16:5). 

Cea mai bună definiție a bisericii pe care o știu este aceasta: „strângerea noastră laolaltă cu El” (2 Tesaloniceni 2:1), o expresie care mai apare o singură dată în Noul Testament în unul din versetele cel mai greșit aplicate, Evrei 10:25 „să nu părăsim strângerea noastră laolaltă...”. 

Deci este vorba de o „strângere”, o întâlnire, o adunare. Nu putem vorbi de biserică locală fără strângere. Pietrele vii trebuie puse la un loc pentru a forma Templul în care să coboare slava Domnului. 

Apoi, „noastră”, adică a copiilor lui Dumnezeu dintr-un anumit loc, nu contează nimic altceva – din ce denominație fac parte, dacă sunt calviniști sau arminieni, etc. – dar acest lucru este absolut vital: să fie regenerați, să aibă viața lui Dumnezeu în ei, nu să aparțină unei denominații zis creștine... Biserica locală nu este un teren de evanghelizare a necredincioșilor, ci întânirea Domnului Isus cu ucenicii Lui; și, da, El spune ucenicilor la despărțire: plecând de aici, să fiți o lumină până la marginile lumii. 

Apoi, „cu El”. Acesta este un lucru esențial. Sunt multe strângeri laolaltă fără El. Da, sunt strângeri în care se citează versetul din Matei 18: „căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”, dar la care El nu participă. Nu, nu e vorba de faptul că El nu-Și ține promisiunea, ci de faptul că noi nu împlinim condițiile: „în Numele Lui”. Când este El la o întâlnire, atunci acea întâlnire se desfășoară sub autoritatea Lui. Participanții sunt cei chemați de El. Toți se uită la El și ascultă de El. El cercetează fiecare ucenic, îl mustră pe cel care vrea să se dea în spectacol, îl încurajează pe cel deznădăjduit, îl tămăduiește pe cel rănit... Cuvântul Lui nu este discutabil pentru ei, este Lege, autoritate deplină. El el spune cum trebuie să trăiască în calitate de urmași ai Lui, cum să vorbească, la ce să se uite, la ce să se gândească. El cercetează viața familie a fiecăruia și le spune cum trebuie să fie tații, mamele, copii. El spune toate regulile și rânduielie întâlnirii. El pune prezbiteri și diaconi, El dă daruri, El disciplinează... Acolo se proclamă Cuvântul Lui! Acolo este închinare reală! Acolo coboară Duhul Sfânt! Acolo untdelemnul se pogoară de pe Cap pe toate veșmintele și mădularele Trupului! Acolo dă Domnul binecuvântarea! 

Tragedia zilelor noastre nu este faptul că nu ne putem întâlni, ci faptul că nu este recunoscută autoritatea Omului Isus Hristos peste toate aspectele vieților noastre și a bisericii locale! Fiecare face ce-i place... 

Dacă vom mai avea zile de trăit pe pământ fie să ne sculăm și să zidim Biserica Domnului Isus Hristos! Trezește, Doamne, duhul tuturor copiilor tăi! Ridică-l pe Iosua și pe Zorobabel, pe Neemia și pe toți vitejii Tăi care acum se ascund și suspină! Amin.