Editorial

Ne putem cunoaște prezentul așa cum trebuie doar atunci când ne cunoaștem trecutul, și în acest trecut s-a întâmplat ceva dezonorant și tragic, și anume pierderea caracterului nostru moral și rebeliunea împotriva Creatorului nostru. Faptul că ne am pierdut și fericirea are mai puțină importanță, de vreme ce nu este decât un rezultat al înstrăinării noastre de Dumnezeu, și nu o parte a acelei înstrăinări.

Lucrarea primordială a lui Hristos în răscumpărare este de a îndreptăți, de a sfinți și în final, de a glorifica un grup de persoane salvate din ruina rasei umane.

Pentru aceia care s-ar putea să nu fie familiarizați cu cuvintele folosite aici voi explica faptul că îndreptățire înseamnă să fii declarat neprihănit înaintea lui Dumnezeu, sfințire înseamnă să devii sfânt, și a glorifica înseamnă, de fapt, a reface întreaga personalitate după chipul lui Hristos. Aceasta ne va face potriviți pentru a locui veșnic în cerul despre care vorbește Biblia și care este atât o stare de a fi, cât și un loc. În cer răscumpăraţii vor experimenta comuniunea neumbrită cu Triunul Dumnezeu; și acest lucru în sine garantează o binecuvântare neumbrită de nimic.

Tocmai am folosit cuvântul „ruină” și l-am asociat cu rasa umană. Aceasta nu este o figură de stil, nicio folosire extravagantă sau iresponsabilă a cuvântului. Rasa se află în ruină din punct de vedere spiritual, moral și fizic. Istoria și ziarul cotidian mărturisesc despre ruina noastră morală. Lunga paradă de dumnezei, atât virtuoși cât și obsceni, și o mie de varietăți de practici religioase inutile și fără niciun sens proclamă degenerarea noastră spirituală, în timp ce boala, bătrânețea și moartea mărturisesc cu tristețe despre deplinătatea decăderii noastre fizice. Noi locuim într-o lume suspendată la jumătate între cer și iad, înstrăinată de unul și totuşi, nelăsată în voia celuilalt. Prin natură suntem nesfinți și prin practică nedrepţi. Repet, faptul că suntem și nefericiți nu are o importanţă prea mare. Prima noastră îndatorire imperativă este să fugim de stricăciunea care este în lume așa cum Lot a fugit de ruina morală din Sodoma. Faptul că trebuie să căutăm bunăvoința lui Dumnezeu atâta timp cât putem să o găsim și că trebuie să ne aducem sub autoritatea totală a lui Isus Hristos într-o ascultare completă și voluntară este de o importanță covârșitoare. Dar a face acest lucru înseamnă a invita problemele din partea unei lumi ostile și a-ți atrage o asemenea nefericire care va veni în mod natural. Adaugă la aceste lucruri ispitele diavolului și o luptă cu firea care va dura toată viața, și va fi evident că vom avea nevoie să amânăm majoritatea plăcerilor noastre pentru vremuri mai potrivite.

Pe fondul acestor lucruri, dorința noastră copilăroasă de a fi fericiți trebuie să fie văzută ca un lucru urât din punct de vedere moral, total străin de Duhul Omului suferinței și contrar învățăturii și practicii apostolilor Lui.

Orice apel la public făcut în numele lui Hristos care nu se ridică mai sus de o invitație la calm trebuie recunoscut ca umanism pur presărat cu câteva cuvinte de-ale lui Isus pentru a-l face să pară creștin. Însă doar ceea ce se potrivește cu duhul și învățăturile lui Hristos este cu adevărat creștin. Orice altceva este necreștin sau anticreștin, indiferent de unde provine.

E ciudat, nu-i așa, că îndrăznim, fără pic de rușine, să schimbăm, să ajustăm cuvintele lui Hristos atunci când vorbim în numele lui Hristos chiar acelora pentru care El a murit! Hristos îi cheamă pe oameni să poarte o cruce; noi îi chemăm să se distreze în numele Lui. El îi cheamă să părăsească lumea; noi îi asigurăm că, numai dacă Îl vor accepta pe Isus, vor beneficia de tot ceea ce oferă lumea. El îi chemă să sufere; noi îi chemăm să se bucure de tot confortul burghez pe care și-l permite civilizația modernă. El îi cheamă la lepădare de sine și la moarte; noi îi chemăm să se „întindă ca un copac verde” sau chiar să devină staruri într-un zodiac religios slab cotat și demn de milă; îi chemăm la o fericire ieftină și josnică ce ar fi fost respinsă cu dispreț chiar şi de cel mai neînsemnat filosof stoic. Într-o lume ca aceasta, în condițiile de faţă, ce ar trebui să facă un creștin serios? Răspunsul este uşor de dat, dar greu de urmat.

În primul rând, acceptă adevărul despre tine însuţi! Nu te duci la doctor pentru a căuta mângâiere, ci pentru a afla ce este în neregulă şi ce să faci în privinţa lui. Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui! Căutaţi o relaţie corectă cu Dumnezeu prin Isus Hristos şi apoi stăruiţi în menținerea unei relații corecte cu semenii voştri! Hotărâți-vă în mod reverențios să vă îndreptaţi faptele! Măriți-L pe Dumnezeu, omorâți firea, simplificați-vă viața! Luați-vă crucea și învățați de la Isus Hristos să muriți față de această lume pentru ca El să vă ridice la vremea potrivită!

Dacă veți face aceste lucruri în credință și în dragoste, veți cunoaște pacea, dar va fi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere! Veți cunoaște bucuria, dar va fi bucuria învierii, nu fericirea iresponsabilă a oamenilor care persistă în plăceri carnale. Veți cunoaște mângâierea Duhului ce locuiește în voi care, de multe ori, va țâșni ca un izvor de apă în pustie, nu pentru că ați căutat-o neapărat, ci mai degrabă pentru că ați căutat voia lui Dumnezeu cu orice preț. Ne putem permite să suferim acum; vom avea o veșnicie lungă pentru a ne bucura. Și bucuria noastră va fi întemeiată și curată, pentru că va veni în modul potrivit, la vremea potrivită.