Editorial

Felul în care fratele nostru scump, Dani, a plecat dintre noi ne-a deschis ochii să vedem viața pe care el a trăit-o, viață pe care a manifestat-o printre noi, dar de care noi am fost foate puțin conștienți în timpul pribegiei lui. 

Domnul Isus a spus iudeilor de altădată: „Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu” (Ioan 8:28). Se pare că este adevărat și despre copiii lui Dumnezeu că numai atunci când pleacă dintre noi putem vedea mai deslușit viața pe care au trăit-o. 

Când Domnul nostru Isus Hristos a fost în trup printre noi, El a fost: „Disprețuit și părăsit de oameni... și noi nu L-am băgat în seamă” (Isaia 53:3). Foarte puțini au putut să vadă în Omul Isus din Nazaret gloria și chipul lui Dumnezeu. Dar acest lucru se întâmplă și astăzi. Viața Domnului Isus Hristos trăită în oameni simpli și umili ca El trece încă neobservată de creștinii gălăgioși, grăbiți care urmează vedete și măscărici. „Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1). „Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă” (Isaia 57:1). 

Prin această relatare am vrea să tragem un semnal de alarmă ca să ne trezim și să îi căutăm pe acești „neînsemnați frați ai Lui” cât mai sunt printre noi; să-i apreciem, să-i cinstim și să primim de la ei harul pe care îl toarnă Dumnezeu peste ei, întorcând spatele celor care umblă după locurile dintâi și după slavă deșartă. 

Un alt motiv al scrierii acestei broșuri este responsabilitatea pe care o simțim ca și trup al lui Hristos, ca Biserică locală de a da mai multă cinste unui mădular lipsit de cinste. Și, făcând acest lucru să rămână între noi mireasma plăcută a vieții lui până când trâmbița va răsuna, cei morți în Hristos vor învia și noi vom fi schimbați ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh (1 Tesaloniceni 4:13-18). Până atunci, deși nu mai putem comunica cu el, putem rămâne în comuniune. „Cred în comuniunea sfinților” (Crezul apostolic).