Editorial

Cugetaţi la Isus în promisiunea făcută lui Moise şi israeliţilor: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei”. Cugetaţi la suficienţa şi moştenirea ei.

1. Este suficienţă în ea. Este o promisiune de o valoare infinită, este o comoară ascunsă, o mare bogăţie, o binecuvântare îmbelşugată pe care nimeni nu o poate estima corect. Este la fel de mare ca Dumnezeul cel măreţ, puternic şi infinit. Chiar dacă am fi avut făgăduinţa a o sută de lumi sau a zece ceruri, această promisiune a noastră înseamnă mai mult decât toate acestea. Într-adevăr, cerul este frumos, dar Dumnezeu este mai frumos, căci El este Dumnezeul cerului şi acesta este motivul pentru care sfinţii din ceruri nu sunt satisfăcuţi fără Dumnezeul lor. Bernard avea o expresie dulce: „Doamne, orice ţi-am da nu Te mulţumeşte dacă nu ne dăm pe noi înşine Ţie; şi orice ne-ai da, Doamne, nu ne poate mulţumi dacă nu ni Te dai pe Tine Însuţi”. De aceea, după cum partea lui Dumnezeu sunt sfinţii Lui, tot aşa, partea şi moştenirea sfinţilor Săi este Dumnezeu. Cugetaţi la măreţia, la bunătatea şi la atotsuficienţa acestei promisiuni: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”. Fără îndoială că Moise avea multe alte promisiuni îmbelşugate de la Dumnezeu, dar nu putea fi satisfăcut fără Dumnezeu Însuşi: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (Exod 33:15). Şi nu e de mirare, căci fără Dumnezeu, toate lucrurile sunt un nimic, dar în lipsa tuturor celorlalte lucruri, Dumnezeu Însuşi ţine locul a toate. Singura prerogativă al lui Dumnezeu este aceea de a fi un bine universal. Lucrurile acestei lumi ne pot ajuta doar într-o privinţă sau alta, după cum pâinea ne ajută când ne este foame, băutura când ne este sete, hainele când ne este frig şi suntem goi, adăpostul când este vânt şi vreme rea. După cum bogăţiile ne ajută când suntem săraci, medicamentele când suntem bolnavi, prietenii când suntem singuri. Dar Dumnezeu este un bine atotsuficient; El este totul în tot, atât pentru omul de afară, cât şi pentru omul dinlăuntru. Suntem vinovaţi de păcat? Este milă în Dumnezeu, care ne dă iertare. Suntem plini de infirmităţi? Este har în Dumnezeu, care ne dă vindecare. Stricăciunea din noi este adâncă? Este putere în Dumnezeu, care supune stricăciunea din noi. Suntem neliniştiţi în cuget? Există acel Duh în Dumnezeu, care este Mângâietorul şi care ne poate umple cu bucurie negrăită şi slăvită. Cât priveşte omul nostru de afară, toată bunăstarea noastră este în Dumnezeu; El este „Dumnezeul vieţilor noastre” (Ps. 42:8), El este „sprijinitorul vieţilor noastre” (Ps. 27:1), El este „duh dătător de viaţă” (1 Cor. 15:45). Chiar dacă acestea se referă la omul dinlăuntru, totuşi aici se vorbeşte despre omul de afară pe care Domnul îl va învia după moarte şi pe care acum îl ţine în viaţă prin marea Lui putere, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28).

Oh, suflete, gândeşte-te, meditează şi cugetă la această promisiune în toate lipsurile şi nemulţumirile tale. Când resursele se epuizează, când râurile nu mai curg, oh, tu te poţi duce la izvorul unde apele sunt mai dulci şi mai sigure; căci aşa cum Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Ci Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” (Gen. 41:16), tot aşa, aurul şi argintul, şi orice lucru asemănător îţi poate spune: „Nu noi! Ci Dumnezeu este Acela care-ţi va da suficient din Sine Însuşi”; dacă Îl ai pe Dumnezeu, ai totul; dacă nu-L ai pe Dumnezeu, nu există nici o satisfacţie în bucuriile tuturor celorlalte lucruri; aşa a fost cazul apostolului: „ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Cor. 6:10). Cu siguranţă, el a trăit pentru Dumnezeu, s-a bucurat de Dumnezeu şi El a fost un bun atotsuficient pentru el. Te poţi bucura de Dumnezeu în orice stare, atât la bine, cât şi la rău, atât în sărăcie, cât şi în bogăţie. Dumnezeu va merge în pustie, în temniţă cu oamenii Lui, şi acolo El le va împlini tot ceea ce le lipseşte. Prin urmare, nemulţumirile tale nu izvorăsc din lipsa resurselor exterioare, ci din lipsa părtăşiei lăuntrice cu Dumnezeu. Dacă tu nu găseşti suficienţă, este din cauză că tu nu-L savurezi pe Cel ce este binele tău atotsuficient. Oh, înflăcărează-ţi credinţa şi cugetă la legământ, gândeşte-te serios la această promisiune: „Eu sunt Dumnezeul atotsuficient, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”.

2. Aici este moştenirea sfinţilor: „Domnul, Dumnezeul tău”. Oh, ce înseamnă acest lucru, că Dumnezeu este Dumnezeul tău? Cerul şi pământul, îngerii şi oamenii rămân uimiţi la aceasta. Marele şi măreţul Dumnezeu, Dumnezeul Atotputernic, Dumnezeul atotsuficient este numit Dumnezeul tău! Ceea ce spune apostolul este vrednic de notat: „Lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor” (Evrei 11:16). Oare nu i-ar fi ruşine unui prinţ să ia de soţie o femeie cerşetoare, o haimana, o femeie adulteră şi josnică? Însă noi suntem mai rău de atât, iar Dumnezeu este mai bun de atât. Păcatul ne-a făcut mai răi decât cea mai rea femeie, iar Dumnezeu este mai bun, mai sfânt şi mai înălţat decât cel mai nobil prinţ. Şi cu toate acestea, lui Dumnezeu nu-i este ruşine de faptul că noi suntem ai Lui, şi nu-I este ruşine de faptul că El este al nostru. Eu sunt Dumnezeul tău. Este ca şi cum Dumnezeu ar spune: „Foloseşte-Mă pe Mine şi toată puterea Mea, tot harul Meu, mila Mea şi bunătatea Mea ca şi cum ar fi ale tale; printre toate atributele Mele, cugetă la omnipotenţa Mea, cugetă la înţelepciunea Mea, la sfatul, priceperea Mea, cugetă la bunătatea Mea, la adevărul Meu, la credincioşia Mea, cugetă la răbdarea Mea, la îndelunga Mea răbdare, la îngăduinţa Mea; toate acestea sunt ale tale; astfel, puterea Mea este a ta pentru a înfăptui toate lucrările pentru tine şi în tine, pentru a-ţi face drum prin toate strâmtorile tale, pentru a te izbăvi de şase ori din necaz, chiar de şapte ori; înţelepciunea Mea este a ta pentru a te sfătui în orice situaţie dificilă, pentru a te îndruma în lucrurile întunecoase, pentru a-ţi descoperi tainele harului şi lucrurile minunate cuprinse în Legea Mea; dreptatea Mea este a ta pentru a te izbăvi când eşti asuprit, pentru a te apăra în nevinovăţia ta şi pentru a te răzbuna de nedreptăţile oamenilor. Este nevoie de ceva mai mult? Oh, suflete, gândeşte-te la atributele acestea ale lui Dumnezeu şi la toate celelalte. Spune în tine însuţi: toate acestea sunt ale mele; ba mai mult, gândeşte-te la Dumnezeu în Hristos (căci altfel, ce ai avea tu a face cu Dumnezeu în legământul de har?) şi spune în inima ta: Isus Hristos este al meu, Mântuitorul meu, Răscumpărătorul meu, Capul meu, Fratele meu mai mare; faptele Lui sunt ale mele, suferinţele Lui sunt ale mele, viaţa şi moartea Lui, învierea şi înălţarea Lui, şederea şi mijlocirea Lui sunt toate ale mele; ba mai mult, dacă Hristos este al meu, atunci toate lucrurile bune sunt ale mele în Hristos. Spun în Hristos pentru că ele nu au venit direct, ci prin mâinile unui dulce Răscumpărător; şi chiar dacă Cel care ne-a răscumpărat este om, totuşi, datorită faptului că El este deopotrivă Dumnezeu şi om, în toate lucrurile bune există mai mult din Dumnezeu, mai mult din cer şi din dragostea fără plată decât dacă le-am fi primit direct de la Dumnezeu. Corbii au hrana lor şi diavolii îşi au fiinţa de la Dumnezeu prin dreptul lor de creaturi, dar noi avem tot ceea ce avem de la Dumnezeu în Hristos prin dreptul legământului. Cu siguranţă, această promisiune este promisiunea principală şi esenţială a legământului; este esenţa, sufletul şi viaţa tuturor celorlalte. Dacă aşa stau lucrurile, cât de atent ar trebui să fii ca să-ţi îmbunătăţeşti tăria minţii, a gândurilor şi a sentimentelor tale pentru a le concentra numai asupra acestui subiect!