Editorial

Tocmai când au început să cadă primii stropi de ploaie, a văzut o căsuță printre copaci. Deja turna cu găleata când își lega calul de un stâlp al gardului. Fără să se gândească, a dat buzna în casă fără să se oprească să ciocăne, speriind o femeie care se juca cu băiețelul ei. 

– Oh, mă scuzați, doamnă! a exclamat dl Morris. Nu am vrut să vă sperii. Toarnă cu găleata afară și am vrut să mă feresc de ploaie. Vă supărați dacă aștept aici până când se oprește furtuna? 

– E-n regulă, a răspuns femeia. Să vă spun drept, totdeauna mi-e puțin teamă de furtună și mă bucur să am pe cineva care să-mi țină de urât. Dați-mi voie să vă servesc cu ceva cald de băut. 

La scurt timp s-a întors cu o cană de cafea.  

– Dar de ce vă este frică de furtuni? a întrebat dl Morris. Tunetul este glasul lui Dumnezeu. El nu va face rău celor ce Îl iubesc. 

Tânăra femeie a roșit și și-a mușcat buza. Nu întâlnise pe nimeni care să vorbească în felul acesta. Dl Morris s-a făcut că nu observă și a întrebat-o: 

– Vreunul dintre vecinii tăi este religios? 

– Nu știu. Cei mai apropiați vecini stau la trei kilometri depărtare. Un pastor îi vizitează la fiecare două-trei săptămâni. Soțul meu s-a dus odată acolo ca să-l întâlnească, dar eu n-am fost. 

– Citiți Biblia? a întrebat diaconul. 

– Nu, a spus femeia dând din cap. 

Își dorea să nu pună atâtea întrebări. 

– De ce nu? Nu vă interesează?  

– Nu știu să vă spun, domnule. Vedeți dvs, niciodată n-am citit Biblia. Eu nu am fost la școală pentru că mama mea a murit când aveam șapte ani și eu am fost nevoită să am grijă de frații mei mai mici. Când m-am căsătorit, soțul meu m-a învățat să citesc și să scriu, dar nu avem cărți de citit. 

Dl Morris era șocat, dar nu a lăsat să se vadă. Femeia aceasta avea nevoie de o Biblie, dar nu avea la el niciuna, și nu avea nici bani la el. 

Nu după mult timp, furtuna a trecut și soarele a ieșit de după nori. 

– O să-mi continui drumul, doamnă. Vă mulțumesc foarte mult că mi-ați permis să stau. 

Dl Morris s-a oprit gânditor. Avea bani doar cât să ajungă acasă. Trebuia să-și cumpere mâncare și să doarmă într-un han două nopți. Dacă îi dădea femeii banii pe care îi avea, unde avea să doarmă? Avea totuși o franzelă de pâine la el, așa că poate s-ar fi descurcat fără altă hrană până acasă. Și-a dezlegat calul de stâlpul gardului și s-a întors să urce. Dar simțea că nu o putea lăsa pe femeia aceasta fără Cuvântul lui Dumnezeu.  

– Doamnă, a strigat el, ați citi Biblia dacă ați avea una? 

– Oh, da, aș citi-o, domnule! Mereu m-am întrebat despre ce e vorba în Biblie. Dar noi nu avem bani pentru așa ceva, domnule, a răspuns ea slab. 

– Doamne, ce să fac? s-a rugat diaconul în șoaptă. 

Numaidecât Domnul a spus aceste cuvinte dlui Morris în inima sa: „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul și El îi va răsplăti binefacerea” (Proverbe 19:17) și „Aruncă ți pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși” (Eclesiastul 11:1). 

Diaconul știa ce trebuia să facă. Și-a scos portofelul și a scos aproape toți banii. 

– Uite, să-ți cumperi o Biblie și s-o citești adesea. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute s-o înțelegi. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă! 

– Mulțumesc, domnule! Știu exact de unde să iau o Biblie! Ești foarte bun, a spus ea zâmbind printre lacrimi. 

Diaconul a plecat și și-a continuat drumul pe poteca din pădure. La apusul soarelui a început să caute un han, dar nu a găsit nici măcar un sătuc. În cele din urmă, s-a oprit la o casă și a întrebat dacă era vreun han în apropiere. Femeia a râs și a spus că ar trebui să călărească aproape toată noaptea ca să ajungă la un han. L-a invitat să rămână la cină și să petreacă noaptea la ei. A doua zi dimineața femeia a refuzat să primească banii de la el. 

Așa s-a întâmplat în fiecare loc în care s-a oprit diaconul. Nici măcar o singură familie nu a acceptat vreo plată de la el. Dl Morris a fost impresionat de bunătatea Domnului față de el. După două zile a ajuns cu bine acasă, restul de bani care îi rămăseseră fiind încă în portofel. A hotărât să dea banii aceia unei văduve sărace din oraș. 

După un an și jumătate, un străin s-a oprit la casa diaconului la vremea cinei. Le-a povestit că venea de pe cealaltă parte a muntelui, de lângă râul Conneticut. 

– Oh, a zâmbit diaconul. Atunci trebuie să cunoști familia Wilson și familia Cartwright. Și ei locuiesc în zona aceea. 

– Da, îi cunosc foarte bine.  

– Știi cumva dacă sunt mai mulți oameni religioși în zona aceea? a întrebat dl Morris. 

– Păi, în afară de familia Wilson și Cartwright, nu mai sunt alții în zona aceea. Dar într-un orășel, situat cam la 50 de kilometri de râu, se pare că a fost o trezire. A început într-un mod foarte neobișnuit. Prima persoană convertită a fost o femeie săracă ce locuia într-o parte izolată a pădurii. Când a fost botezată, ne-a povestit cum un străin oprise la casa ei ca să se adăpostească în timpul unei furtuni și cum îi vorbise cu multă seriozitate. Pe când asculta, a simțit o preocupare pentru sufletul ei. Omul a fost surprins să audă că ea nu avea nicio Biblie și i-a dat bani ca să-și cumpere una. Și-a cumpărat una chiar a doua zi și aceasta a fost mijlocul folosit la convertirea ei. Habar nu avea cine fusese omul acela, dar ea era convinsă că Dumnezeu îl trimisese la ea. Vecinii ei au remarcat schimbarea din ea și au fost impresionați de bunătatea și puterea Domnului. Au început să-și citească Bibliile pe care le neglijaseră până atunci, și mai mulți dintre ei s-au convertit.  

Diaconul nu se putea abține să nu plângă în timp ce asculta. Deodată, a exclamat:  

– Oh, Dumnezeule, m-ai răsplătit din nou! Inima lui se revărsa, plină de recunoștință și umilință. Dumnezeu îl folosise pe el ca să o ducă pe femeia aceasta și pe alții la adevărata convertire. 

Întrebare: Cum l-a „răsplătit” Dumnezeu pe diacon? De ce era recunoscător față de Dumnezeu? (Luca 15:7). Cine se bucură în Țefania 3:17? 

Pasaje biblice de citit: Proverbe 19:17, Eclesiastul 11:1; Psalmul 19

(O povestire din primul volum al seriei Zidește pe stâncă)