Aceste cuvinte reprezintă capitolul 19 din cartea "Drumul spre Rusalii", de Samuel Chadwick. Ne rugăm să fiţi provocaţi şi voi, iubiţi cititori, să alergaţi la Isus Hristos, Fantâna Vieţii, care încă botează cu Duhul Sfânt şi cu foc, şi să primiţi în sufletele voastre Apa vie despre care a vorbit Domnul nostru în relatarea din Ioan capitolul 7. Amin!

Rusaliile provoacă însăşi fortăreaţa credinţei noastre. Darul Duhului este trăsătura distinctivă a religiei creştine. Este chiar sufletul credinţei noastre. În sălăşluirea prezenţei Lui este secretul întregii experienţe creştine, şi în energia dăinuitoare a puterii Lui este dinamica întregii slujiri creştine! Promisiunile cu privire la Duhul ne provoacă. Consemnarea zilei de Rusalii ne provoacă. Istoria Bisericii creştine ne provoacă. Credem în Duhul Sfânt? Dacă credem, care este proba practică a credinţei noastre?

Plinătatea Duhului

Binecuvântarea Rusaliilor este binecuvântarea plinătăţii. Simbolurile vântului şi focului revelează misiunea şi calitatea darului, dar adevărul esenţial este că toţi s-au umplut de Duhul Sfânt. Focul, puterea, curajul şi bucuria şi-au avut sursa în plinătatea şi sălăşluirea Duhului! S-au revărsat pentru că ei au fost umpluţi până la revărsare. Ei primiseră deja darul Duhului pentru mântuire. În camera de sus, în prima zi a învierii, Domnul înviat a suflat spre ei şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt”. Rusaliile au fost un al doilea dar, care l-a verificat şi l-a completat pe primul printr-o Prezenţă care umple totul şi o putere care se revarsă. Plinătatea este cea care face diferenţa. În Limba de foc (The Tongue of Fire), într un pasaj memorabil, William Arthur ilustrează diferenţa pe care o aduce plinătatea. „O bucată de fier este închisă la culoare şi rece. Pătrunsă fiind de o anumită măsură de căldură, devine aproape arzândă, fără nici o schimbare în starea ei; pătrunsă de o măsură şi mai mare, însăşi starea ei se schimbă în cea a focului solid şi aprinde orice atinge! O bucată de apă fără căldură este solidă şi brută; uşor încălzită, curge; încălzită mai mult, se ridică la cer! O orgă umplută cu măsura obişnuită de aer este proastă; atingerea ei de către un cântăreţ nu poate obţine decât un zgomot de chei! Dacă punem înăuntru nu alt aer, ci un curent variabil de acelaşi aer, dulce, dar imperfect şi nesigur, notele reacţionează imediat la atingerea cântăreţului; dacă mărim curentul până la o măsură deplină, fiecare tub se va umfla de muzică! Aşa este sufletul fără Duhul Sfânt; şi aşa sunt schimbările care trec peste el când primeşte Duhul Sfânt şi când este plin de Duhul Sfânt.”

Binecuvântarea plinătăţii Duhului
Binecuvântarea afectează întreaga fiinţă. Locul Prezenţei sălăşluitoare este străfundul cel mai tainic al fiinţei spirituale, dar se infiltrează, energizează şi controlează fiecare capacitate a naturii noastre. Este o altă Întrupare în care Trupul este credinciosul consacrat. Duhul Sfânt S-a îmbrăcat pe Sine cu ucenicii care aşteptau în Odaia de sus şi încă Se îmbracă cu credincioşi consacraţi. El Se îmbracă şi ei sunt îmbrăcaţi în El. În ei, El găseşte un Trup, iar în El, ei găsesc puterea exprimării şi realizării spirituale. Fără confuzie, fără pierderea conştiinţei personale, fără schimbarea calităţilor inerente, există o apropiere reciprocă şi unitate în acţiune.

Efectele sunt vizibile în apostoli în Ziua de Rusalii şi în fiecare amănunt experienţa corespunde făgăduinţei. Isus a spus că venirea Duhului avea să aducă plinătate de cunoaştere. „În ziua aceea veţi cunoaşte.” Lucrurile pe care El nu îi putea învăţa, aveau să le cunoască cu certitudine la venirea Duhului adevărului; şi aşa s-a întâmplat. În Ziua de Rusalii nu există nimic mai minunat ca înţelepciunea şi certitudinea cu care dădeau învăţături. Prorocia a strălucit cu un nou înţeles (sens), iar faptele morţii şi învierii lui Hristos au fost tălmăcite în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a devenit nou şi istoria învăţăturii şi lucrării lui Hristos a căpătat un nou înţeles. Fuseseră destul de deprimaţi înainte, dar Rusaliile le-au schimbat perspectiva. Scripturile deveniseră strălucitoare în lumina Duhului Sfânt.

Schimbarea din caracterele lor a fost chiar şi mai mare decât schimbarea din cunoştinţa lor. Evangheliile descriu aceşti oameni ca fiind mândri şi certăreţi, egoişti şi laşi; dar primele pasaje din Faptele Apostolilor spun o altă poveste. Ceva se întâmplase între Sala de Judecată şi străzile cetăţii. Învierea i-a găsit pe toţi tremurând în spatele unor uşi închise de frica iudeilor, dar la Rusalii, ei Îl propovăduiau pe faţă pe Isus şi îi acuzau pe conducători de moartea Lui. Rusaliile i-au transformat. Plinătatea a fost cea care a făcut diferenţa între timiditate şi îndrăzneală veselă, slăbiciune tremurândă şi putere exultantă. Jubilau lipsiţi de frică şi erau zgomotos de fericiţi. Iată diferenţa pe care o aduc totdeauna Rusaliile.

Provocarea plinătăţii
Cum ne găseşte provocarea? Ne ridicăm la înălţimea standardului plinătăţii Rusaliilor? Oare nu se găseşte explicaţia confuziei noastre în lipsa Rusaliilor? Darul nu este pentru înfăptuirea miracolelor, căci au fost oameni umpluţi cu Duhul Sfânt care nu au făcut nici un miracol. Există pericol dacă cerem mai mult decât este promis, dar cum ne găsesc testele nedisputate? Ce să mai spunem despre siguranţa noastră cu privire la lucrurile cereşti? Când plinătatea Rusaliilor este cunoscută se pune capăt nesiguranţei.

Avem noi putere asupra păcatului? Duhul Adevărului este Duhul sfinţeniei. El sfinţeşte în adevăr. Ziua Rusaliilor a schimbat gândul carnal într-o viziune spirituală, mândria în smerenie, egoismul în dragoste şi laşitatea în curaj. A schimbat inimi şi a transformat vieţi. Victoria vine prin plinătate. Avem noi bucuria biruinţei asupra păcatului? Este caracterul creştinului obişnuit pe undeva pe aproape de standardul sufletului umplut de Duhul? Ce să mai spunem despre iubirea de lume? Isus a spus că El a fost Cel „pe care lumea nu-L poate primi”. Ei sunt într-un antagonism ireconciliabil. Ce s-a întâmplat cu doctrina separării? Dacă credincioşii ar fi plini de Duhul, ar mai vâna ei fântânile stridente ale lumii şi izvoarele ei sălcii? Este o batjocură să pretinzi plinătate şi să umbli gâfâind de sete, căscând gura după deşertăciune.

Ce să spunem despre puterea pentru slujire? Declinul se datorează dificultăţilor exterioare sau slăbiciunilor interioare? Gândiţi-vă la oştirea de lucrători, la varietatea şi vastitatea slujirii lor, la seriozitatea şi ingeniozitatea trudei lor şi la rezultatul sărac al tuturor acestora. Ce influenţă are Biserica asupra vieţii poporului şi ce impresie lasă asupra fortăreţelor de nelegiuire? Ce să spunem despre sărăcia convertirilor? Rusaliile au adus trezire, convingere, convertiri şi botez; dar cei necredincioşi nu mai vorbesc astăzi despre capele ca despre „cuptoare de convertire”. Darul Duhului este darul puterii, iar lipsa puterii se datorează absenţei plinătăţii Lui sălăşluitoare. Plinătatea din belşug s-a revărsat în bucurie, mărturie şi sacrificiu.

Chemarea plinătăţii rusalice
Nu este nici o îndoială că lucrul necesar Bisericii este binecuvântarea Rusaliilor. Potopul ar mătura tot gunoiul, ar umple toate latrinele şi ar fertiliza tot deşertul. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi făcută fără plinătatea Duhului, şi pretutindeni Dumnezeu aşteaptă să dea Duhul Său cel Sfânt celor ce-L cer. Este voia Lui ca fiecare credincios să fie umplut cu Duhul, să se reverse în puterea Duhului şi să biruiască în toate lucrurile prin Duhul. Ce împiedică? Binecuvântarea este pentru toţi, şi este pentru toţi acum. Condiţiile sunt simple, invariabile, universale. Dumnezeu aşteaptă să umple oameni obişnuiţi cu o putere extraordinară şi să transforme o credinţă zăpăcită într-o biruinţă încântătoare. Cum? Întrebaţi-l pe Petru, Iacov şi Ioan! Înainte de Rusalii ei au fost profund ataşaţi şi total consacraţi lui Isus Hristos. Lăsaseră totul de dragul lui Hristos, dar erau tot fără Rusalii. Credeau în Domnul Isus Hristos, erau martori ai morţii şi învierii Lui, dar fără Rusalii. Erau lucrători: ispravnici, predicatori, evanghelişti, făcători de minuni, fără Rusalii. Apoi, au auzit de Făgăduinţa Duhului, şi s-au hotărât să revendice, să aştepte şi să se roage şi, potrivit Cuvântului, Duhul a venit şi toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.