Editorial

Permiteți-mi să încep prin a vă reaminti de contextul acestor cuvinte. 

„Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță. Între ucenicii lui Ioan și între un iudeu s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățire. Au venit deci la Ioan și i-au zis: «Învățătorule, Cel ce era cu Tine dincolo de Iordan, și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oamenii se duc la El». Drept răspuns, Ioan i-a zis: «Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înșivă Îmi sunteți martori că am zis: ‘Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.’ Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă și‑l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; și această bucurie care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine din cer, este mai presus de toți; cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toți. El mărturisește ce a văzut și a auzit, și totuși, nimeni nu primește mărturia Lui. Cine primește mărturia Lui adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui»” (Ioan 3:23-35). 

Sunt nerăbdător să analizăm această porțiune din Scriptură în lumina a ceea ce ne reamintește Duminica Cincizecimii și a ceea ce comemorăm. Este bine să ne reamintim în mod constant de marile evenimente istorice pe care se bazează credința noastră. Aici nu e simplă filosofie; nu este doar o învățătură. Este o consemnare a istoriei, o consemnare a sensului acestei istorii. Când oamenii l-au auzit pe Petru predicând în Ziua Cincizecimii, și mai târziu, și pe ceilalți apostoli care vorbeau în limbi, i-au auzit pe toți vorbind despre „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” și este vital să avem mereu în minte lucrul acesta. 

Așadar, care este mesajul acelei zile pentru noi? În primul și în primul rând, ne aduce aminte de acest mare fapt istoric, de marele eveniment. Oamenii aceștia, 120 la număr, erau toți adunați în camera de sus și deodată Duhul Sfânt a venit peste ei, așa cum este descris în capitolul 2 din Fapte. 

Acum, dacă nu credem acest lucru și dacă nu cunoaștem ceva despre ce înseamnă acest lucru, nu putem fi creștini deloc. Niciodată nu ar fi existat o biserică creștină fără acest lucru. Fiecare creștin, într-o formă sau alta, este legat de această experiență măreață și fundamentală, botezul cu Duhul Sfânt. 

Deci, întrebarea este: care este relevanța lui pentru noi? Ce are să ne spună nouă? Este doar ceva adevărat ca un eveniment din istoria trecutului, sau ne vorbește și nouă astăzi într-un mod viu? Care este sensul acestui botez cu Duhul Sfânt? După învierea Sa și chiar înainte de înălțare, Domnul nostru le-a spus apostolilor adunați că, nu după multe zile, aveau să fie botezați cu Duhul Sfânt, și ceea ce s-a întâmplat în Ziua Cincizecimii a fost împlinirea acelei făgăduințe și a acelei prorocii. Așadar, ce înseamnă aceasta pentru noi? Care este mesajul ei? 

Aș vrea să sugerez că unul dintre cele mai bune moduri de a analiza acest lucru este acela de a lua în considerare contrastul dintre botezul făcut de Ioan Botezătorul și botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta este tratată în partea pe care o analizăm din capitolul 3 din Evanghelia lui Ioan. Citim despre modul în care ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la el, fiind foarte enervați și geloși din cauza faptului că acest învățător, Isus din Nazaret, boteza oameni și că mari mulțimi se adunau la El. Într-adevăr, mulțimile păreau să-l lase pe Ioan și să urmeze lucrarea Domnului nostru. Ucenicii lui Ioan erau tulburați din cauza aceasta și li se părea că era cu totul greșit. Dar Ioan însuși i-a înfruntat și a răspuns la întrebarea lor în modul consemnat aici. Și aici găsim diferența dintre botezul lui Ioan Botezătorul și botezul cu Duhul Sfânt. Ioan spune de fapt: „Voi greșiți cu totul. Nu trebuie să adoptați această atitudine. Nu trebuie să vă gândiți că este implicată vreo rivalitate aici. Nu trebuie să vă gândiți că eu sunt mai mare decât El. Nu trebuie să fiți geloși în numele meu.” „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez” (Ioan 3:30). 

Există multe motive pentru care Ioan a spus acest lucru. Aici ne sunt date mai multe, și este foarte important să le avem în minte. Ioan spune că el este doar prietenul Mirelui, dar că Isus din Nazaret este Mirele Însuși. Mireasa este biserica, și există această relație specială între mireasă și Mire, între biserică și Domnul Isus Hristos. Ioan este prietenul Mirelui; el are rolul lui de îndeplinit. El este premergătorul, vestitorul, dar nimic mai mult decât atât. Și acum, spune el, lucrarea lui se apropie de sfârșit când lucrarea lui Hristos începe, și începe să izbutească. „Prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; și această bucurie care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29). Dar apoi, Ioan continuă să dea și alte motive, și de acestea suntem noi preocupați acum. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (vers. 30). De ce? Deoarece „Cel ce vine din cer este mai presus de toți” (vers. 31). Ioan spune de fapt: „Eu sunt doar un om. El este mai mult decât un om. El a venit de sus. Eu sunt un om născut ca toți ceilalți oameni, dar El nu este așa. El „vine de sus și este mai presus de toți”. Cu alte cuvinte, Ioan depune încă o dată această mărturie despre Domnul nostru și despre Persoana Lui, care ne este descrisă în prolog, în primul capitol din această Evanghelie măreață. Ioan rezumă în aceste cuvinte: „de sus”. „Cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ” (vers. 31). „În starea mea cea mai bună”, spune Ioan, „sunt doar un om, un slujitor omenesc. Am un mesaj, și este un mesaj care mi-a fost dat de Dumnezeu. Dar sunt doar un om. Am această comoară, cum ar veni, într-un vas de lut, însă El este complet diferit; «Cel ce vine din cer este mai presus de toți.»” Remarcați că el repetă acest lucru în mod constant. „El mărturisește ce a văzut și a auzit” (vers. 32). Apoi continuă să spună că mărturia aceasta nu este primită. Dar adaugă: „Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (vers. 34). 

Acum, vedeți diferența. Într-un sens, Ioan rostise și el cuvintele lui Dumnezeu, dar numai în anumite ocazii, numai când se afla sub inspirație specială. Alteori, vorbea ca un om firesc. Nu toate cuvintele lui Ioan erau cuvintele lui Dumnezeu; cuvintele lui Ioan erau imperfecte. Dar aici este un contrast: „Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (vers. 34). Toate cuvintele lui Isus erau cuvintele lui Dumnezeu, toate cuvintele Lui, fără absolut nicio excepție. Și apoi Ioan a adăugat această afirmație extraordinară: „pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (vers. 34). Mie Duhul îmi este dat cu măsură. Iată aici Unul, a spus Ioan, care a primit Duhul în plinătate, nu cu măsură, nu într-un mod parțial, ci în toată plinătatea Lui. 

Aceasta este cheia înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. „Tatăl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mâna Lui” (vers. 35). Și unul dintre lucrurile pe care I le-a dat a fost Duhul Sfânt, pentru ca El să-L poată da Bisericii. Și asta s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Așadar, botezul cu Duhul este un botez administrat de Însuși Domnul Isus Hristos. Lui I-a fost dat Duhul de către Tatăl în toată plinătatea Lui, nu numai pentru Sine Însuși câtă vreme a fost aici în lumea aceasta, dar și ca să-L poată da celor care cred în El și devin copii ai Tatălui. 

Iată, așadar, motivele date de Ioan pentru care ucenicii lui nechibzuiți nu ar fi trebuit să fie geloși pentru el. El spune de fapt: „Botezul meu, într-un sens, este doar unul pregătitor. Botezul Lui va fi cel real.” Toate acestea se subînțeleg aici. 

Dar aduceți-vă aminte că Ioan a afirmat deja lucrul acesta într‑o altă formă, chiar și mai clar și mai explicit. Este consemnat în Luca 3 și în textele paralele. Ioan predica și boteza, iar oamenii veneau îmbulzindu-se ca să-l asculte. Apoi ni se spune: 

„Fiindcă norodul era în așteptare și toți se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: «Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, și căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Acela Își are lopata în mână; Își va curăți aria cu desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge»” (vers. 15-17). 

Mai târziu, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Botezul în apă era doar pregătitor; iată botezul: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” 

Acum, aici este același contrast care este evidențiat și în capitolul 3 din Ioan. Dați-mi voie să vă ofer un alt verset din Scriptură care ne ajută să înțelegem exact ce spune Ioan în punctul acesta. Mai târziu, Ioan Botezătorul era în închisoare. Era un lucru cumplit să fii în închisoare în zilele acelea; deținuții nu erau tratați așa cum sunt azi tratați. În vremea aceasta, sunt tratați aproape cu pompă și îl compătimim pe sărmanul prizonier. Însă în zilele acelea, îi aruncau în niște pivnițe insalubre, umede și reci și le dădeau puțină hrană. Și Ioan era acolo de ceva timp. Sărmanul Ioan devenise depresiv și nesigur, așa că a trimis pe doi din ucenicii săi la Domnul nostru să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?” (Mat. 11:3), și Domnul nostru a răspuns. 

Dar făcând acest lucru, Domnul nostru S-a adresat și mulțimii adunate în jurul Lui și a spus: aici îi aduce un mare omagiu lui Ioan: 

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc; căci el este Acela despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care Îți va pregăti calea înaintea Ta.» Adevărat, adevărat vă spun că dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.” (Mat. 11:7-11). 

Cuvintele acestea aduc multă lumină asupra acestei situații. Ioan spune: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Ioan spune: „Botezul meu e unul cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Nu mă comparați pe mine cu El. Eu nu sunt în același domeniu; nu sunt pe același tărâm. Eu sunt un om, pământesc; El este mai presus de toți. El este Domnul care a venit din cer.” 

Dar observați că Domnul nostru duce acest lucru un pas și mai departe. El spune: „Dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mat. 11:11). Ce înseamnă lucrul acesta? Din nou, aici aș vrea să vă arăt modul în care lucrul acesta aduce multă lumină asupra întregii chestiuni a botezului cu Duhul Sfânt. Înseamnă lucrul acesta că Ioan Botezătorul nu este mântuit? Înseamnă că Ioan Botezătorul nu este în împărăția cerului? Evident, nu poate însemna așa ceva deoarece omagiul care îi este adus dovedește că nu așa stau lucrurile. Într‑adevăr, Domnul nostru merge mai departe să spună că „din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea” (Mat. 11:12). Ioan este un copil al lui Dumnezeu; nu există nicio îndoială în privința aceasta. 

Toți sfinții Vechiului Testament erau copii ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îi învață pe galateni că toți aceia dintre noi care suntem creștini suntem, într-un sens, copii ai lui Avraam. „Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință” (Gal. 3:7). Avraam era un copil al lui Dumnezeu, și el este în împărăție. Însuși Domnul nostru a spus acest lucru cu altă ocazie. Le-a spus iudeilor că urmau să vadă oameni din toate părțile lumii șezând în Împărăție cu Avraam, Isaac și Iacov, iar ei înșiși urmau să fie excluși. Sfinții Vechiului Testament și toți copiii credinței sunt toți în Împărăția lui Dumnezeu, și toți sunt copiii lui Dumnezeu. 

Deci, care este sensul afirmației: „Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mat. 11:11). Fără îndoială, există o singură explicație adecvată: Ioan Botezătorul nu era botezat cu Duhul Sfânt. Ioan este într-un stadiu preliminar, botezul în apă. 

Ni se spune același lucru într-un alt pasaj și este important ca noi să observăm aceste distincții. În capitolul 7 din Evanghelia după Ioan, citim despre întâmplarea care a avut loc în ultima zi a praznicului. „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare și a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.» Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7:37-39). Ioan Botezătorul trăia în acea fază și în acel stadiu. Duhul încă nu fusese dat în felul acesta. Ioan aparținea unui stadiu preliminar. 

Care este diferența între Ioan Botezătorul și cineva botezat cu Duhul Sfânt? Este diferența dintre un copil și un adult. Un copil este la fel de mult copilul familiei când are doar o zi de viață, ca și atunci când are 20 sau 30 de ani. El nu este un fiu al părinților lui într-un mod mai deplin când ajunge la maturitate; în clipa în care se naște, el este copilul lor. Așadar, chestiunea relației nu este cea vitală în acest caz. Diferența constă în maturitate, este diferența dintre un copil și un adult. Și sugerez că aceasta este diferența esențială între acest botez al lui Ioan și botezul cu Duhul Sfânt. Prin urmare, aș vrea să preiau aceste cuvinte pe care Ioan le-a folosit despre sine însuși și să le aplic la noi: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). 

Altfel spus, este posibil ca noi să fim creștini și totuși, să fim doar copii. Este posibil ca noi să fim cu adevărat mântuiți și să facem parte din Împărăție, dar să rămânem doar copii. Botezul cu Duhul Sfânt ne ridică din această stare de copilărie la starea de adult. 

Acum, haideți să elaborăm puțin lucrul acesta deoarece ne ajută să ilustrăm tot sensul. Ioan îl înțelesese; lui Ioan i s-a dat să înțeleagă acest lucru. „Eu vă botez cu apă... El vă va boteza” (Luca 3:16). Aceasta înseamnă: „Nu vă uitați la mine; uitați-vă la El. Eu sunt aici doar ca să vă îndrept spre El, spre lucrul glorios pe care a venit să-l facă și pe care numai El îl poate face.” „Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34). Tatăl I-a dat Fiului toate lucrurile și este în puterea Lui, și numai în puterea Lui să ne dea acest botez cu Duhul Sfânt. Acesta, cred eu, este marele mesaj pe care ar trebui să-l auzim astăzi. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este aceasta: Am fost noi botezați cu Duhul Sfânt? Nu întreb dacă ești creștin; presupun că ești. Spun că e posibil să fii creștin, născut din nou, cu Duhul lui Dumnezeu în tine, și să fii încă în starea de copil, fără să cunoști botezul cu Duhul Sfânt. 

Așadar, care este diferența dintre starea aceasta de copil și starea de maturitate care este descrisă aici? Haideți să o explicăm în felul următor, folosindu-l pe Ioan Botezătorul în special ca exemplu și ilustrație. Bineînțeles, prima mare diferență este în înțelegere. Aceasta este diferența dintre copil și adult. Copilul este copilul părinților; are viață în el de la părinți, însă el nu înțelege, nu știe, și pe măsură ce crește și se dezvoltă, cunoaște și înțelege lucruri despre familie și despre posibilitățile vieții. Dar pe măsură ce se dezvoltă și se maturizează, este uimit de lucrurile pe care le descoperă și pe care le învață. Este tot un fiu, amintiți-vă, în sensul ultim și real în acei ani târzii ca și în anii de început, dar oh!, ce diferență, ce contrast în înțelegere și în pricepere! Pavel ilustrează totul în 1 Cor. 13:11 „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil (totul era ca un copil); când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc”. Există o mare creștere în înțelegere. 

Aceasta este diferența esențială între sfinții Vechiului Testament și sfinții descriși în Noul Testament. Sfinții Vechiului Testament cunoșteau ceva despre aceste lucruri. Domnul nostru a spus că „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut‑o și s-a bucurat” (Ioan 8:56). Citim relatarea acestui lucru în cartea Geneza. Avraam nu o înțelegea clar, dar a văzut ceva. Nu o înțelegea pe deplin, dar știa că Dumnezeu avea de gând să facă ceva uimitor pentru sămânța lui. Iată starea de copil. Vezi ceva, dar este nedefinit. Nu este clar; nu îl poți urmări. Este de ajuns să-ți dea bucurie și fericire, însă nu există o pricepere și înțelegere reale. 

Același lucru este adevărat despre proroci și psalmiști. Lor li s‑au dat licăriri ale acestui lucru. Găsiți lucrul acesta în Psalmi; îl găsim și mai limpede în scrierile prorocilor. Dar ascultați ce spune Petru despre ele în 1 Petru 1:10-12: 

„Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.” 

Lucrul acesta este foarte clar și explicit, nu-i așa? Cu alte cuvinte, când citiți profețiile, veți descoperi că au o licărire a acestui lucru, dar e foarte nedeslușită, foarte neclară. Uneori este exprimată prin ilustrări materiale, alteori este exprimată într-o formă istorică, și te afli în pericolul de a materializa adevărul, așa cum au făcut mulți. Chiar și evreii au căzut în această capcană. Însă mesajul spiritual era ceea ce conta; acesta era despre venirea lui Mesia. Însă ideea era că ei nu erau clari în înțelegerea lor. Autorul epistolei către Evrei spune: „...în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu...” (Evrei 1:1). În părți și fragmente, în băcăți și bucățele, un pic aici, un pic acolo. Fiecare vedea ceva, însă nu era o înțelegere sau o comprehensiune deplină. Ei au lucrul esențial, sunt copii ai lui Dumnezeu, sunt copii ai credinței, sunt sămânța lui Avraam, dar sunt numai copii. Și într‑adevăr, apostolul Pavel, în epistola către Galateni, la începutul capitolului 4, o spune destul de clar afirmând că ei erau copii sub un pedagog, și că Legea a fost un fel de învățător care să îi îndrepte spre Hristos. 

Poți fi un copil deficient și imperfect în înțelegere. Haideți să luăm ceea ce este, probabil, cea mai clară ilustrație a tuturor acestora, și anume apostolii. Uitați-vă la acești oameni, citiți despre ei în Evanghelii, comparați-i și contrastați-i apoi cu ceea ce au devenit în Ziua Cincizecimii și ce au fost după aceea. În Evanghelii este destul de clar că oamenii aceștia erau deja creștini; erau născuți din nou. În rugăciunea Sa de Mare Preot, de exemplu, Domnul nostru trasează o distincție între ei și cei care sunt în lume. Spune: „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). El spune că oamenii aceștia au crezut în El. 

„Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le‑am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M‑ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi” (Ioan 17:6-9). 

Acum, oamenii aceștia erau deja creștini, erau regenerați, și cu toate acestea, vedeți cât de tulburi erau în mințile lor, în înțelegere și în pricepere. Chiar și atunci când Domnul nostru a fost răstignit, ei erau cu totul confuzi. Erau deprimați și demoralizați. A fost nevoie de înviere ca să-i convingă în ce privește Persoana Lui. Și apoi, i-a instruit în Scripturi, și începeau să priceapă, dar chiar și atunci, nu aveau înțelegere. Numai în Ziua Cincizecimii, a botezului cu Duhul Sfânt, au primit-o cu adevărat în plinătatea ei. El deja suflase Duhul Sfânt peste ei în camera de sus, îi constituise ca biserică, le dăduse însărcinarea, însă cu toate acestea, le-a spus să rămână acolo unde erau, în Ierusalim, până când aveau să fie îmbrăcați cu puterea Lui de sus. 

Ceea ce vreau să spun este că există mulți creștini de felul acesta. Nu poți să spui că nu sunt creștini. Ei sunt conștienți de păcatul lor; sunt conștienți de neputința lor de a face ispășire și de a se împăca cu Dumnezeu. Se încred numai în Domnul Isus Hristos și în lucrarea Lui perfectă și cu toate acestea, nu sunt clari cu privire la acest lucru. Există un fel de confuzie care rămâne; sunt „legați în vaduri și în mizerii”, după cum spune Shakespeare. Ei nu se bucură de viața creștină așa cum ar trebui. Este acea stare și condiție în care un om se află în împărăție, dar este doar un copil, neîndemânatic. Cu foarte puțină înțelegere, poți deveni un creștin, și un copil al lui Dumnezeu. Însă tragedia este că mulți rămân la acest nivel și nu realizează posibilitățile mai depline care sunt în Hristos. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Luca 3:16). Deci, există această diferență în ce privește înțelegerea. 

O altă diferență, cea de-a doua, este diferența ce ține de certitudine sau siguranță. Aici este punctul în care ilustrația cu Ioan Botezătorul este deosebit de folositoare. Vă prezint faptele despre Ioan și v-am amintit de ceea ce găsim la începutul lui Matei 11 legat de bietul Ioan care își depusese mărturia pentru Domnul Isus Hristos. Făcuse acest lucru la Iordan. Mai înainte spusese în esență: „Nu sunt eu Hristosul. Eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Eu, da, botez cu apă; dar El va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc”. Apoi, în altă zi, stătea împreună cu doi dintre ucenicii săi când Domnul nostru a trecut pe acolo și Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Depusese mărturie pentru El și cunoștea aceste lucruri. Ne spune că Dumnezeu îl înștiințase că avea să vadă Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel (vers. 33) atunci când avea să-L boteze pe Isus, și că El avea să boteze cu Duhul Sfânt. 

Ioan știa toate acestea și le credea pe toate, și cu toate acestea, în închisoare, în circumstanțe potrivnice, cu totul împotriva lui, cum ar veni, sărmanul Ioan a devenit plin de îndoieli. Deși văzuse acest adevăr central, încă era tras în jos de prejudecățile sale evreiești. Evreii greșeau cu totul în privința ideilor lor despre Mesia. Ideea lor despre Mesia era aceea a unui mare personaj militar, respectabil care avea să vină și să adune o armată, să-i nimicească pe romani și pe alți dușmani, să-Și instaureze Împărăția în Ierusalim, și să-i înalțe pe evrei la poziția supremă pe care o aveau în vremea lui David și Saul. Însă Isus Își petrecea timpul cu oameni obișnuiți, comuni, acolo în Galileea, iar Ioan a început să se gândească la aceste lucruri și a spus drept urmare: „Oare am greșit, până la urmă? Este El Hristosul?” Așa că a trimis doi mesageri să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul?” (Mesia 11:3). Cu alte cuvinte, „Ești Tu Mesia sau nu?” 

Acum, există această stare de credință și totuși de nesiguranță, o credință care poate fi încercată, și chiar clătinată, o credință care uneori, poate fi înconjurată și aproape înghițită de îndoieli. Aduceți‑vă aminte că Ioan este în Împărăție, este un copil al lui Dumnezeu, și cu toate acestea, aici este împresurat de jur împrejur de îndoieli. Îi lipsește certitudinea; îi lipsește siguranța. Are credință, dar este o credință tulburată. Aceasta este poziția clară a lui Ioan Botezătorul, iar apostolii sunt exact la fel ca înainte de ziua Cincizecimii. Ei cred, și cu toate acestea, nu sunt limpezi, nu sunt siguri. La începtul cărții Faptelor, în capitolul 1, versetele 6-7, pun acea întrebare nesăbuită: „În vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”, iar Domnul nostru, într-un sens, o respinge și spune în esență: „Nu e treaba voastră să vă frământați cu lucruri de felul acesta. Voi veți primi putere. Asta trebuie să apucați voi! Descotorosiți-vă de aceste noțiuni evreiești; ele trebuie să se micșoreze. Genul acesta de perspectivă și de învățătură vă încurcă și vă ține în confuzie.” Lucrul acesta duce întotdeauna la o stare de nesiguranță. 

Ce este, atunci, cu botezul cu Duhul? Botezul cu Duhul este ceea ce oferă siguranță absolută, siguranța deplină a mântuirii. Uitați-vă la el în cazul acestor apostoli. Ce transformare! Lucrul acesta este adevărat în mod deosebit despre Petru. Petru cel îndoielnic, cel tăgăduitor, omul care s-a lepădat de Domnul lui ca să‑și salveze viața; uitați-vă la îndrăzneala lui în ziua Cincizecimii. Ce este aceasta? Nu este altceva decât certitudine absolută, siguranță deplină. Și acesta este scopul suprem al botezului cu Duhul Sfânt. 

Lucrul acesta este clarificat bine în cartea Faptelor, ca și în alte părți. Să luăm ca exemplu modul în care o spune apostolul Pavel în Romani 8:15 „Și voi n-ați primit un duh de robie ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava!», adică «Tată!»” Și apoi adaugă: „Însuși Duhul adeverește împreună cu (alături de) duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos” (vers. 16-17). Apoi Pavel merge mai departe la acele afirmații puternice, la acele certitudini inconvertibile, care sunt slava celui de-al optulea capitol din Romani: 

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu... Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (vers. 28, 38-39). 

„Știm”! Oh, marile afirmații, marea certitudine! „Știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Tim. 1:12). Aceasta este o siguranță absolută. Uneori lucrul acesta este descris ca a fi pecetluire cu Duhul. „Ați crezut în el și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care era făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu (Ef. 1:13-14). Acesta este scopul suprem al botezului cu Duhul Sfânt, acela de a ne da o certitudine absolută a faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. 

Din nou, aceasta este diferența dintre copil și adult. Copilul este copil, dar nu știe asta, nu este sigur de asta în modul în care știe persoana adultă. El nu poate investiga drepturile de proprietate; el nu are această siguranță. Dar starea de adult include lucrul acesta. 

Aș putea contiua ore în șire ilustrând acest fapt cu istoria bisericii. În istoria bisericii nu există nimic mai glorios ca modul în care bărbații și femeile care erau creștine, dar care erau pline de îndoieli și nesiguranță, au intrat deodată în această siguranță măreață și binecuvântată ca rezultat al botezului cu Duhul. Toate marile treziri din istorie sunt exemple ale acestui lucru. Asta se întâmplă întotdeauna într-o trezire. În general, începe într-un singur om. Dintr-o dată este purtat printr-un proces care îl aduce în această siguranță glorioasă și grandioasă. Toată lumea știe povestea legată de ceea ce i s-a întâmplat lui John Wesley, dar el este doar unul dintre mulții oameni despre care este adevărat acest lucru. Acesta a fost secretul și adevărata explicație a tuturor marilor evangheliști din istorie. Ei puteau arăta spre un timp în care s-au aflat în această stare preliminară, iar apoi Dumnezeu i-a botezat cu Duhul Său și i-a făcut oamenii care au fost. 

De asemenea, lucrul acesta s-a întâmplat în mulți indivizi care sunt destul de necunoscuți. Ați cunoscut vreodată oameni care au trecut printr-o trezire? Eu am cunoscut astfel de oameni. Fuseseră creștini ani de zile. Credeau cu adevărat. Dar erau nefericiți, uneori sus, alteori jos, târâindu-se obosiți, cu greutate în viața creștină. Apoi a venit trezirea, și deodată au fost umpluți cu această certitudine și siguranță absolută pe care nimic nu o putea clătina, acest martor și această mărturie imediată, directă a Duhului. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Ioan Botezătorul nu putea oferi nimănui acest lucru. Ioan era incapabil de așa ceva și știa acest lucru. „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Mat. 3:11). 

Un alt mod în care funcționează acest lucru este următorul: botezul cu Duhul Sfânt dă o satisfacție măreață și glorioasă. Poți fi creștin și totuși, creștinismul tău să fie aproape o îndatorire. Nu cunoașteți ceva despre această stare? Dumnezeu știe că eu am cunoscut-o! Creștin? Da. Crezând, mântuit, în împărăție, și totuși, tot acest lucru era o îndatorire; încă era o mare măsură de legalism. Diavolul ne poate clătina când cădem în păcat și poate face credinciosul să se îndoiască de mântuirea lui. Există mulți creștini pentru care creștinismul lor pare a fi o povară, o greutate și o datorie. De aceea spune Pavel în Romani 8:15: „voi n-ați primit un duh de robie”. Nu vă întoarceți la asta, spune el; voi înțelegeți greșit ceea ce aveți. Însă există mulți oameni de felul acesta. Și există mulți alții care, deși sunt creștini, caută încă și speră la ceva mai mult. Dar nu există odihnă, nu există liniște, nu există satisfacție în sufletele lor. Însă în clipa în care o astfel de persoană este botezată cu Duhul Sfânt, există un simțământ de satisfacție deplină. 

Ce face Duhul Sfânt? Ei bine, așa cum a spus Domnul nostru, Duhul Sfânt a fost trimis ca să-L glorifice pe Domnul Isus Hristos. Aceasta este funcția Lui primordială, primul Lui scop. Asta face El întotdeauna, și marele test pentru a vedea dacă un bărbat sau o femeie a fost botezată cu Duhul Sfânt sau nu este că Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos și Îl glorifică într-un mod în care nu au făcut‑o niciodată înainte, și își află satisfacția deplină în El. Faptul acesta a fost de multe ori exprimat de scriitorii de imnuri care au experimentat lucrul acesta. 

Așa cum sunt, sărac, nenorocit și orb; 

Vedere, bogății și vindecare a minții, 

Da, tot ce am nevoie, în Tine găsesc 

Oh, Miel al lui Dumnezeu, vin, vin. 

Ascultați-l pe Charles Wesley: 

Tu, oh, Hristos, ești tot ce vreau, 

Mai mult decât totul găsesc în Tine. 

Poți tu să spui acest lucru? Te satisface El în mod complet? Ascultați-l din nou pe Pavel în Filipeni 4. Se află în închisoare, suferă foarte mult și aude vești de la bunii oameni din Filipi. Însă el le spune că totul este bine. „Am avut o mare bucurie în Domnul că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Fil. 4:10-13). Iată un om pe deplin satisfăcut. Însuși Domnul nostru a spus acest lucru în ziua cea mare a praznicului de la Ierusalim când a strigat spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38). 

Deja îi spusese acest lucru femeii din Samaria. Relatarea ne este dată în Ioan 4: „Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete»” (vers. 13). Mulți creștini trăiesc acest gen de viață: înapoi și înainte, înapoi și înainte; o satisfacție temporară, apoi dispare. Dar „oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac (niciodată!) nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică” (vers. 14). Satisfacție deplină. Botezul cu Duhul Sfânt oferă acest lucru și o face prin faptul că ni-L revelează pe Domnul înaintea ochilor noștri în toată plinătatea caracterului Său de Mântuitor divin. Poți crede în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Mântuitor al sufletului tău, poți fi foarte limpede în ce privește ispășirea și așa mai departe, dar întreb lucrul acesta: Îl cunoști pe El ca satisfacția deplină, finală, completă, totală a fiecărei nevoi a ta și a fiecărei nevoi care poate apărea vreodată în viața și în experiența ta? Botezul cu Duhul Sfânt face acest lucru. Noul Testament este plin de acest gen de învățătură. Iată ce i-a făcut pe acei oameni să fie ceea ce au fost. 

Ceea ce mă aduce la următorul punct: botezul cu Duhul Sfânt aduce întotdeauna bucurie și veselie. Din nefericire, există un astfel de lucru ca un creștin mizerabil. Aproape că este o contradicție în termeni, dar nu chiar. Însă atunci când oamenii sunt botezați cu Duhul Sfânt, sunt umpluți de bucurie. Ascultați relatarea lirică ce ne este dată despre oamenii din primele zile ale bisericii, la sfârșitul celui de-al doilea capitol din cartea Faptelor: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod” (Vers. 46-47). 

Apostolul Petru vorbește despre creștini obișnuiți împrăștiați prin diferite părți ale lumii. Nu îi cunoaște; nu i-a întâlnit niciodată. Dar Petru, deoarece știe că ei sunt ceea ce sunt în Hristos, este în stare să spună despre ei, în privința Domnului Isus Hristos: „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Pet. 1:8). Aveți așa ceva? Poți fi creștin fără așa ceva. Dar odată ce ai fost botezat cu Duhul Sfânt, aceasta este starea ta. Te „bucuri cu o bucurie negrăită și strălucită”, o bucurie care este un fel de pregustare a gloriei finale. Toată cartea Faptelor este cea mai entuziastă carte din lume deoarece este o descriere și o relatare despre bărbați și femei botezate cu Duhul Sfânt. 

Și în cele din urmă, acest botez nu numai că ne oferă satisfacție și bucurie și veselie, așa cum a promis Domnul nostru în ziua aceea a praznicului, ci ne face și să devenim persoane foarte roditoare: „Din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Acesta este un punct extraordinar de vital. La vremea actuală, nu există nimic mai important. Masele de oameni sunt în afara bisericii. Lucrul de care este nevoie mai presus de orice altceva la vremea de față este de bărbați și de femei, oameni creștini, din a căror inimă să curgă râuri de apă vie. Așa a cucerit creștinismul lumea veche; s-a făcut prin acei oameni creștini. Alți oameni nu îi puteau înțelege. În Ziua Cincizecimii, mulțimea a venit și a spus: „Ce este aceasta?” Unii credeau că creștinii erau beți. De ce? Deoarece erau atât de fericiți, din pricina extazului, din pricina „bucuriei negrăite și strălucite”. Ei nu îi puteau înțelege. 

Și lucrul acesta a continuat oriunde mergeau. Oamenii erau uimiți de ei. Uitându-se la ei, spuneau: „Ce este aceasta?”Așa că începeau să fie preocupați de propriile suflete. Spuneau: „Este posibil ca o ființă umană să fie în felul acesta?” Ei vedeau că atunci când acești oameni erau arestați sau aruncați la lei, în arenă, Îi mulțumeau lui Dumnezeu că fuseseră socotiți vrednici să sufere pentru numele lui Isus. Iar privitorii spuneau: „Ce este aceasta?” „Din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Odată ce bărbații și femeile sunt botezate cu Duhul Sfânt, sunt atât de transformați încât devin un fel de magnet. Ei atrag oamenii și sunt nerăbdători să îi ajute. Ei au cunoașterea care îi poate împuternici să facă acest lucru. Ei pot da altora un motiv pentru nădejdea care este în ei. Ei le pot arăta calea mântuirii; ei au putere să mărturisească. „Voi veți primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și‑Mi veți fi martori„ (Fapte 1:8). Botezul cu Duhul Sfânt face oamenii niște martori vii pentru Hristos. Devin niste persoane atât de transformate încât oamenii pot vedea diferența. Sunt atrași și uimiți de acest lucru, și vin ca să încerce să descopere motivul și explicația lui. 

„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” Ești mândru de religia ta? Ești mândru de viața bună pe care o duci? Crede-mă, odată ce știi ceva despre acest lucru, le vei urî pe toate celelalte; vor trebui să plece, să descrească, să dispară. Iată ce oferă El, și numai El îți poate oferi așa ceva. 

Nu este vorba de Ioan Botezătorul, ci despre Domnul Isus Hristos. El Însuși a primit Duhul în toată plinătatea Lui. A demonstrat acest lucru în timp ce a fost aici, pe pământ. Când S-a înălțat la cer, Dumnezeu I-a dat din nou darul Duhului, ca să ni-L poată da nouă: nu ca să ne facă creștini, ci ca să ne facă creștini fericiți, să ne facă creștini plini de bucurie, să ne facă creștini roditori, să ne facă niște oameni care să fie o binecuvântare pentru toți cei din jurul nostru, căci din noi vor curge râuri de apă vie înspre pământurile uscate, pârjolite, însetate, aride care ne înconjoară pe fiecare dintre noi. 

Dragii mei prieteni, cunoașteți voi acest botez? Vă aflați voi acum în poziția de a spune: „Să crească El! Cât despre mine, nu-mi doresc nimic decât pe El și slava Lui și tot ce are El de dat”?