Ademenit în pustiu,
Singur cu Dumnezeu, deoparte,
Acolo duhul întâlnește duhul,
Acolo, inima vorbește inimii.
Departe, departe pe acel țărm neumblat,
Găsesc locul tainic al lui Dumnezeu;
Singur trec de ușa aurită,
Lăsându-i în urmă pe cei dragi.

Acolo, Dumnezeu și cu mine, nimeni altcineva;
Oh, să fiu departe de oameni!
Nu, chiar în mijlocul mulțimii și a tumultului,
Tot cu Tine, Doamne, singur.
Tot strâns aproape la sânul Tău,
Pe câmp, în târg, sau pe stradă,
Netulburat în acea perfectă odihnă,
Acea dulce izolare.

Oh, Dumnezeule, Tu ești cu totul altul
Decât au visat sau au învățat oamenii;
De neexprimat în orice limbă,
De neînchipuit în orice gând.
Tu, Dumnezeule, ești Dumnezeu - doar acela află 
Cât de măreț este acest Nume,
Cel a cărui inimă fermecată arde înlăuntrul său,
Pentru că umblă împreună cu Tine.

Potolit de acea Prezență minunată,
De îmbrățișarea cea mai blândă,
De anii de tânjire,
În care am privit Fața Ta;
Nu căutăm mai mult decât Tu ai dat deja,
Nu cerem o viziune mai frumoasă,
Prețiosul Tău sânge a deschis cerul,
Iar noi Te-am găsit pe Tine acolo.

Oh, sufletelor obosite, apropiați-vă de El;
Eu vă pot aduce doar
Un strop din acel măreț ocean,
O singură floare din acea primăvară;
Pecetluite cu sărutul Lui, buzele mele sunt mute,
Sufletul meu plin de venerație e liniștit;
Fie ca cel însetat să vină doar,
Și fără plată să se sature de apă.

(Din Cartea creștină de versuri mistice care va fi disponibilă în curând)