Editorial

Ne-am adunat împreună în această dimineaţă de Crăciun ca să comemorăm un eveniment. E întotdeauna vital să ne reamintim de lucrul acesta, şi iată de ce eu, care sunt un protestant adevărat şi chiar un puritan, cred în necesitatea ţinerii zilei de Crăciun. Suntem adesea în pericolul de a uita că avem de a face cu fapte, cu istorie. Nu există un pericol mai mare decât să considerăm credinţa creştină, mesajul creştin, ca fiind o simplă filozofie, doar o învăţătură. Aşa că e foarte bine să ne reamintim în mod constant că tot ce avem, întreaga noastră speranţă şi tot ce credem sunt bazate cu tărie pe fapte. Aşa că ne-am adunat azi să ne reamintim de ceea ce, pentru toţi creştinii, este cel mai important şi în acelaşi timp cel mai uimitor eveniment care a avut loc vreodată în întregul curs îndelungat al istoriei omeneşti.  

Într-adevăr, aş putea trece dincolo de aceasta şi să vă arăt că, pentru întreaga umanitate, chiar şi pentru cei ce nu cred acest mesaj şi care nu se numesc pe ei înşişi creştini, lucrul acesta este, totuşi, cel mai important eveniment care a avut loc vreodată. Am văzut deja că de evenimentul acesta depinde întregul curs al istoriei. Până la urmă, de ce numim acest an 1966? Din cauza naşterii acelui bebeluş din Betleem – El a schimbat calendarele noastre. El este punctul de cotitură al întregii istorii, iar lucrul acesta este recunoscut până şi de istoricii seculari.

Dar, de vreme ce anul acesta ziua de Crăciun cade duminica, ne amintim, în trecere, că El a schimbat până şi respecarea zilelor săptămânii de către noi. Înainte de venirea Lui, iudeii ţineau sabatul, ziua a şaptea, ca zi dată lor în mod special pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu. Dar pentru noi duminica este prima zi a săptămânii, şi aceasta e ziua pe care o pun deoparte toţi creştinii pentru a I Se închina lui Dumnezeu şi pentru meditaţia la starea sufletelor lor şi la lucrurile veşnice. De ce stau aşa lucrurile? Din nou, totul se datorează acestei persoane care a venit în lume ca un prunc în Betleem. El a schimbat totul. „El Se înalţă deasupra ruinelor istoriei”. El şi crucea Sa, cât şi mesajul măreţ referitor la El au reprezentat cei mai mari factori în toată istoria umană. Aşa că întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toţii e: înţelegem noi oare semnificaţia acestui eveniment măreţ, extraordinar, de importanţă copleşitoare, pe care ne-am adunat laolaltă să-l comemorăm azi şi pe care ne adunăm laolaltă să-l comemorăm în fiecare duminică? 

E absolut clar acum că mulţi oameni din lumea aceasta nu înţeleg deloc semnificaţia zilei acesteia. Cu toţii trebuie să pledăm vinovaţi, căci niciunul dintre noi nu îi înţelege semnificaţia deplin şi că nu influenţează vieţile fiecăruia dintre noi aşa cum ar trebui. Dar e clar că există mulţimi de oameni în ţara aceasta şi în alte ţări pentru care ziua de Crăciun nu înseamnă absolut nimic. E evident că eu nu vorbesc despre Crăciun ca fiind o zi liberă, cum e privit în mod obişnuit de mulţi, ci despre evenimentul care dă nume tuturor acestora – sărbătorirea lui Hristos, dacă vreţi – de aceea trebuie să studiem lucrul acesta împreună. 

Lumea rămâne în mare măsură aşa cum a fost şi în vremea în care S-a născut în ea acest copil. De ce S-a născut Domnul nostru într-un staul? Ni se dă motivul: „pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7). Iată aici o femeie care soseşte în localitate, pe punctul de a da naştere primului ei născut, şi nu poate găsi o cameră în niciunul dintre locurile de poposire din Betleem. Desigur, a fost o ocazie importantă, ocazia taxelor, şi oamenii au fost nevoiţi să vină la Betleem din diferite părţi ale ţării – trebuiau să meargă în locul din care se trăgea linia lor genealogică. Aşa că Maria a sosit cu Iosif, bărbatul cu care era logodită. Dar au descoperit că nu era loc pentru ei la han; nimeni nu era gata să le dea camera lor – e curat egoism. Înţelegem că lucrul acesta s-a întâmplat din cauză că oamenii nu înţelegeau ce se întâmplă. Nimeni nu ştia despre vizita pe care arhanghelul i-a făcut-o Mariei. Oamenii nu ştiau că acel copil care urma să Se nască a fost descris de către înger ca fiind „Sfântul care Se va naşte din tine” (Luca 1:35). Pentru ei, Maria era doar o femeie însărcinată, şi nu le păsa de ea; le păsa numai de fericirea lor. 

Şi aceasta reprezintă şi o stare a lumii. În vremea aceea era o lume tulburată – Palestina fusese cucerită de romani; trebuiau să plătească taxe; erau necazuri, probleme şi dificultăţi. Chiar şi în vremea aceea exista un sistem de stoarcere de bani de la popor şi era multă nemulţumire, multă nefericire. Lumea de atunci, ca cea de acum, era o lume cu războaie, suferinţă, durere, necazuri, şi nu a înţeles că în clipa aceea intra în lume Cineva care era Singurul ce putea să Se ocupe de toate aceste probleme. Iar tragedia este că lumea continuă să nu înţeleagă acest lucru. În perioada aceasta a anului se aduce Domnului o închinare de pe buze, dar nu e înţeleasă, nu e percepută întreaga semnificaţie a acestui eveniment important. 

Ceea ce doresc să împărtăşesc cu voi este cauza tuturor acestor necazuri, şi o voi face în lumina acestei afirmaţii făcute aici în Ioan 4 în legătură cu întâlnirea dintre Domnul nostru şi femeia din Samaria. Ei s-au întâlnit lângă o fântână. El este obosit, aşa că nu S-a dus împreună cu ucenicii Săi în oraş ca să cumpere provizii. Pe când şedea acolo obosit, soseşte femeia aceasta să scoată apă, aşa cum făcea de obicei, iar El îi cere să-I dea să bea. Ne-am uitat la conversaţia dintre ei şi am ajuns în acest punct dramatic în care Domnul nostru îi spune femeii că „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”, la care ea răspunde: „Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile”. Iar Domnul nostru îi spune: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela”. 

Mi se pare că găsim aici lecţii mari pentru fiecare dintre noi în dimineaţa aceasta de Crăciun. Prima este: lipsa oricăror scuze pentru falimentul nostru de a-L recunoaşte. Ce vreau să spun prin aceasta? Ei bine, femeia aceasta ilustrează atât de bine acest lucru. Ea spune că urmează să vină Mesia şi că acesta le va spune „toate lucrurile”. Ea vrea să spună, desigur, că, deşi samaritenii aveau doar primele cinci cărţi ale Bibliei, cele cinci cărţi ale lui Moise, şi că deşi nu aveau cărţile profeţilor, psalmii, şi aşa mai departe, cu toate acestea, până şi printre samariteni exista această frântură de cunoaştere referitoare la Eliberatorul, Mesia, Mântuitorul care avea să vină. Aşa că ei priveau înainte către Cel care urma să le rezolve toate problemele. În cazul iudeilor lucrul acesta era, desigur, mult mai clar din cauza cunoaşterii adiţionale pe care o aveau din profeţi şi din celelalte cărţi. Întreaga naţiune iudaică privea înainte la venirea acestui mare Mesia, iar lucrul acesta face ca purtarea lor faţă de El să fie fără nicio scuză. E uluitor că, deşi El a fost prevestit, şi încă prevestit în detaliu în întreg Vechiul Testament – însăşi literatura cu care se lăudau – totuşi, atunci când El a venit, fariseii şi cărturarii, liderii religioşi, politicienii, irodienii şi alţii nu L-au recunoscut. 

Unul din cele mai uimitoare lucruri care s-au întâmplat în cursul istoriei umane este faptul că iudeii nu L-au recunoscut pe Mesia pe care-L aşteptau. Ioan a rezumat acest lucru pentru noi în prologul evangheliei sale, unde spune: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11). Aşadar, avem aici întrebarea aceasta care ne înfruntă: oare de ce propriul Său popor nu a reuşit să-L recunoască în ciuda cunoaşterii pe care o aveau şi în ciuda faptului că aşteptau venirea lui Mesia? Din nefericire, răspunsul nu e greu de descoperit. Explicaţia reală constă în falsa lor înţelegere cu privire la Mesia. Nu e de ajuns să aşteptăm un eliberator; lucrul mult mai important este ca ideile referitoare la el să fie corecte. 

Problema cu iudeii a fost că noţiunea lor despre Mesia era una despre un lider politic sau militar. Ei aşteptau un mare împărat; aşa că se aşteptau ca El să Se nască în vreun palat mare. Aşteptau ceva extraordinar şi neobişnuit care să anunţe venirea Lui. Dar trebuia să se întâmple potrivit cu ideile lor referitoare la ce era neobişnuit, aşa că se aşteptau ca acţiunile Lui să fie în primul rând politice şi militare în caracter. Deci, atunci când un copil s-a născut într-un staul, ei nu au înţeles asta; nu au anticipat sărăcia aceasta, condiţia aceasta de jos. Nu se potrivea cu întreaga lor idee de măreţie, de grandoare şi de glorie naţională. 

Problema iudeilor a fost că erau naţionalişti în perspectiva lor, aşa cum sunt încă azi naţiunile lumii. Aceasta este una dintre cauzele tuturor problemelor noastre. Erau consumaţi de mândrie naţională, aşa că imaginea lor despre Mesia era cu totul diferită de realitate. Desigur că această idee despre un Mesia născut într-un staul şi culcat într-o iesle era monstruoasă pentru ei; era doar nebunie şi nonsens. Aşa că L-au respins. 

Iar atunci când acest copil a crescut şi a început să predice la vârsta de treizeci de ani, ei încă se simţeau ofensaţi. De ce? Deoarece El nu fusese educat ca un fariseu sau ca un învăţător al Legii. El a lucrat ca un tâmplar. Era un meşteşugar, unul care a lucrat cu mâinile Sale. Ei au zis: „Cine este omul acesta?” „Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” (Ioan 7:15). Era ridicol ca un tâmplar de la ţară să se ridice şi să pretindă a fi un învăţător cu autoritate. Vă arăt că nu are rost să spui: „Ştiu că are să vină Mesia”, dacă întreaga ta idee cu privire la ce anume are să facă atunci când va veni e cu totul greşită. Aceasta a fost problema atunci, şi aceasta e problema şi în vremea de acum. 

Dar trebuie să mergem un pas mai departe. De ce au avut iudeii această idee falsă cu privire la Mesia? Răspunsul la aceasta este interesant şi foarte important. Ei nu ar fi putut să aibă vreo idee despre Mesia, şi nu L-ar fi aşteptat pe Mesia, dacă nu ar fi fost Scripturile lor, tradiţia lor. De aici şi-au luat ideea. Şi, cu toate că au avut Scripturile, au fost cu totul greşiţi în perspectiva lor cu privire la Mesia. Motivul a fost că nu şi-au studiat Scripturile aşa cum ar fi trebuit şi nu şi-au crezut Scripturile. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, nu ar fi greşit, căci lucrul uimitor cu privire la aceste Scripturi ale Vechiului Testament este că nu numai că au afirmat că urma să vină un Mesia, ci au şi dat detalii explicite cu privire la El şi la venirea Lui. De exemplu, profeţia lui Mica ne spune că avea să se nască în Betleem – e numit locul exact. Dar iudeii au crezut că Mesia se va naşte în Ierusalim, în capitală. Toate lucrurile mari au loc în capitală, nu într-un loc mic precum Betleemul. Dacă şi-ar fi citit şi înţeles Scripturile, nu ar fi fost atât de greşiţi. 

Apoi, în cartea profetului Daniel e profeţită vremea exactă a naşterii lui Mesia. Faptul că se va naşte dintr-o fecioară a fost profeţit de Isaia. Sărăcia Lui a fost şi ea profeţită. Iudeii nu erau conştienţi de lucrurile acestea. Ei au luat ideea de Mesia; şi apoi s‑au gândit la ea în proprii lor termeni, în loc să o accepte în detaliu aşa cum a fost expusă şi prezentată în Scripturile lor. Lucrul acesta este foarte important deoarece reprezintă încă explicaţia faptului pentru care atât de mulţi oameni nu cred în El, nu înţeleg cine e El şi semnificaţia venirii Lui. Într-un sens, aceasta e tragedia întregii rase umane. Problema este că noi nu suntem gata să stăm faţă în faţă cu faptele. Luăm câteva idei din Scriptură şi apoi le manipulăm potrivit conceptelor şi filosofiilor proprii. Există multă vorbărie despre creştinism, multă vorbărie despre principiile creştine, dar mult din aceasta nu are a face nimic cu ce citim în Biblie. Oamenii şi-au însuşit ceea ce socotesc ei a fi idei creştine şi le-au îmbrăcat în limbajul lor, în forma lor de gândire, şi, la sfârşit, aceasta nu mai are nicio legătură cu detaliile, cu faptele care ni se dau în Biblie. 

Mulţi oameni cred că ştiu ce este creştinismul, dar foarte adesea ei spun: „Desigur, nu cred toate acestea!” Ei nu cred în naşterea din fecioară, nu cred în puterile miraculoase ale Domnului nostru, nu cred în moartea Sa ispăşitoare sau în învierea Sa literală, fizică, în înălţarea Sa, şi aşa mai departe. Auziţi deseori lucruri ca acestea la televizor şi la radio; le citiţi adesea în ziare. Ei afirmă că le place ideea creştină, învăţătura creştină despre dragoste, şi aşa mai departe. Dar aceasta înseamnă a repeta eroarea iudeilor şi a samaritenilor. El trebuie luat aşa cum este El, şi tragedia este că oamenii nu se uită la El aşa cum este El. Ei nu-şi citesc Scripturile, întreaga poveste despre persoana Sa, de la naştere şi până la moarte, şi apoi până la înviere şi înălţare. Măcar dacă ar da faţă lumea cu aceste lucruri! 

Cine este Persoana aceasta care ne-a schimbat calendarele, care a schimbat modul de a privi zilele săptămânii? Cine este această persoană care a lăsat un aşa impact asupra întregii istorii omeneşti într-un mod în care nimeni altul n-a putut-o face? Cum Îl poţi explica? Vă sugerez că există o singură explicaţie adecvată, şi aceasta constă în informaţiile care ne sunt date în Biblie. Iată de ce e bine şi drept să ne amintim de naşterea Sa în staul şi de tot ce a urmat. Măcar dacă lumea ar fi înfruntat aceasta şi ar fi acceptat întregul curs al istoriei Bisericii creştine! Nu o poţi desconsidera. Citiţi întreaga istorie a ultimilor două mii de ani. Nu puteţi explica Biserica însăşi decât în termeni supranaturali. 

Lumea se aşteaptă întotdeauna s-o ducă mai bine. Omenirea mai crede şi acum nebuneşte că îşi poate rezolva problemele. Întotdeauna a crezut aceasta. Iată ce se înţelege prin civilizaţie. Şi totuşi vedem că lumea noastră se află în mari probleme în zilele de azi. Măcar de ar pleca lumea urechea la învăţăturile şi la profeţiile lui Isus şi la cele referitoare la El! Ei cred că El a dat învăţături despre faptul că războiul va fi abolit şi că lumea o va duce din bine în mai bine. Dar El a spus exact opusul. El a spus că întotdeauna vor fi „războaie şi veşti de războaie” (Matei 24:6). El a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului” (Luca 17:26). El a spus că la sfârşitul lumii viaţa va fi foarte asemănătoare cu viaţa de dinainte de potop şi înainte de distrugerea Sodomei şi a Gomorei – „oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau…” (Luca 17:28). Persoana aceasta, acest bebeluş din Betleem care a crescut şi a ajuns un bărbat, un predicator şi un învăţător, a profeţit că lumea nu va rămâne aşa cum a fost, ci va ajunge mai rea, iar către sfârşit situaţia va fi teribilă şi că nimic altceva decât revenirea Sa nu va putea trata cu situaţia aceasta, rezolvând problemele şi restaurând pacea şi ordinea în tot cosmosul. Dar lumea, în loc să-L ia aşa cum este El, în loc să creadă faptele, repetă erorile iudeilor şi ale samaritenilor, luând o idee şi apoi manipulând-o să se potrivească cu închipuirile lor. 

Aşa că povestea acestei femei din Samaria are să ne spună multe în ziua de azi. „Ştiu că are să vină Mesia”. Da, dar întrebarea este: ce anume ştii cu adevărat? Ai acceptat în detaliu afirmaţiile referitoare la acest Mesia care va veni? 

Lucrul acesta mă duce la un alt principiu, iar acesta decurge, desigur, în mod direct din ce s-a spus. Trebuie să existe ceva rău în ce priveşte omenirea, iar Biblia ne spune care e problema: suntem cu toţii orbi, orbi din punct de vedere spiritual. Aşa că următorul meu principiu este că noi Îl putem cunoaşte numai dacă ni se revelează El. O avem aici pe această femeie din Samaria, care era, în mod evident, o femeie capabilă, cu toate că trăia, sărmana femeie, o astfel de viaţă imorală – a avut înainte cinci soţi, iar acum trăia cu un bărbat care nu-i era soţ. Dar ea e interesată, e preocupată, iar Domnul nostru îi vorbeşte, argumentează cu ea, o conduce şi o aduce la punctul în care ea spune: „Ştiu că are să vină Mesia”. Şi ea Îi spune Lui acest lucru! Ea nu-L recunoaşte. Şi Domnul nostru Se uită la ea şi-i spune: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela”. Adică: „Eu sunt exact Acela despre care vorbim. Tu spui că-L aştepţi pe Mesia, care, atunci când va veni vă va învăţa toate lucrurile. Nu realizezi că Eu sunt Acela?” „Priveşte‑Mă din nou”, pare să-i spună. „Eu sunt Acela!” El Se revelează ei. 

Nu-L putem recunoaşte decât dacă ne este revelat. Apostolul Pavel le spune clar corintenilor: 

Dar Domnul nostru Însuşi a spus-o şi mai clar: 

Ce poate fi mai clar şi mai evident decât aceasta? Cu alte cuvinte, principiul este că, drept rezultat al căderii şi al păcatului, am ajuns în aşa fel încât nu-L mai putem recunoaşte pe Mesia, nu ne putem recunoaşte Mântuitorul. După cum fruntaşii veacului acestuia nu L-au recunoscut şi L-au răstignit ca pe un impostor şi un hulitor, la fel, lumea nu-L cunoaşte, iar învăţătura este că lumea nu-L poate cunoaşte – El trebuie să ne fie revelat. Iar lucrul minunat este că El Se revelează pe Sine femeii din Samaria. Şi ea vede dintr-odată, aşa că îşi lasă găleata şi aleargă înapoi în oraş, spunând: „Veniţi de vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” 

Pe măsură ce citiţi povestea naşterii Sale, veţi descoperi chiar de la început că era nevoie de o revelaţie. Nici măcar Maria, mama Lui, nu a înţeles. Citiţi primul capitol din Evanghelia după Luca şi veţi vedea că Maria nu înţelegea, cu toate că un înger îi revela adevărul. Nici măcar după naşterea Lui nu a înţeles pe deplin. Scripturile ne relatează toate aceste lucruri. Ea a continuat să se poticnească în lucrurile pe care le făcea El şi din cauza celor pe care nu le făcea. 

Iar în acel minunat al doilea capitol din Evanghelia după Luca, vedem cum iese la suprafaţă acelaşi lucru. Priviţi-i pe păstori: de ce s-au dus ei la Betleem şi de ce au ajuns să creadă? Răspunsul este că li s-a dat o revelaţie. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:10-11). O revelaţie! Aşa că ei au spus: „Haidem să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul” (Luca 2:15). Şi s-au grăbit înspre Betleem, unde au văzut toate exact aşa cum le-a spus îngerul. Păstorii nu L-ar fi recunoscut niciodată dacă nu li s-ar fi dat această revelaţie, această înţelegere. 

Acelaşi lucru a fost adevărat cu privire la bătrânul Simeon, care a ţinut în braţe copilul şi a spus: „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne” (Luca 2:29), şi despre Ana, profetesa. Mai târziu, când a crescut acest copil şi Şi-a început lucrarea publică, a pus această întrebare ucenicilor la Cezareea Filipi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Ei au dat diferite răspunsuri. Apoi El i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt?” Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Observaţi apoi ce anume îi spune Domnul nostru: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 16:13-17). Carnea şi sângele! Abilitatea umană! Intelectul uman! Filosofiile! Ele nu-L recunosc! Nu au făcut-o când a fost aici pe pământ; nici de atunci încoace nu au făcut-o. Noi Îl respingem; suntem orbiţi de păcat. 

Uneori, Dumnezeu ne dă în mod direct această revelaţie în modul în care v-am arătat şi aşa cum a făcut Domnul nostru aici cu femeia din Samaria. Domnul nostru S-a revelat pe Sine în învăţătura Sa, în lucrurile pe care le-a pretins cu privire la Sine. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime … Dar Eu vă spun” (Matei 5:27-28). „Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58). Toată această mare învăţătură la care ne-am uitat – „Eu sunt lumina lumii”; „Eu sunt Pâinea vieţii”; „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” – a fost dată prin revelaţie! 

Dar poate că unul din cele mai interesante exemple dintre toate a avut loc după moartea şi învierea Lui. Mă refer la faimoasa poveste despre cei doi bărbaţi care mergeau de la Ierusalim la Emaus. Liderul lor fusese ucis şi pus într-un mormânt, iar ei erau cu totul dezolaţi. Dintr-odată, un străin li se alătură şi le spune: „Despre ce vorbiţi…” 

Ei răspund: „Nu ai auzit? Isus din Nazaret…” 

„Ce e cu El?”, întreabă El. 

Şi ei Îi spun – şi nu-L recunosc! Acesta e Hristosul înviat, Domnul înviat, şi vorbeşte celor doi bărbaţi. El continuă să le dea învăţătură din Vechiul Testament; şi ei tot nu-L recunosc. Apoi ajung oarecum obosiţi şi Îi spun: „Vino cu noi în casă să mănânci ceva”. Şi El ia pâinea, o frânge, şi, când face aceasta, ochii lor se deschid. El face aceasta în mod deliberat. Se manifesta pe Sine, spunându-le în această pildă jucată înaintea lor: „Nu recunoaşteţi cine sunt? Eu sunt Acela”. Ochii lor s-au deschis. Inimile le-au fost încălzite de El chiar şi atunci când nu L-au recunoscut, dar acum El le dă revelaţia pozitivă. 

Iar de atunci încoace Domnul nostru Se revelează pe Sine prin Duhul Sfânt tuturor celor care au devenit creştini. Dacă eşti creştin, să nu crezi că e meritul tău – ţi s-a dat o revelaţie. Solzii de pe ochii tăi au fost îndepărtaţi; ţi s-au deschis ochii. Observaţi cum o afirmă Pavel în 1 Corinteni 2:10. Fruntaşii veacului acestuia nu L‑au cunoscut, „nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit [lucrurile acestea] prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Niciun bărbat şi nicio femeie nu pot fi creştini până ce nu le deschide Duhul ochii şi le dă revelaţia şi înţelegerea aceasta. Duhul Sfânt a fost trimis cu scopul de a face lucrul acesta. Domnul nostru spune: „El Mă va proslăvi” (Ioan 16:14). 

Când Domnul nostru a fost aici în trup, a putut spune, aşa cum a spus femeii: „Eu sunt Acela”. Însă El a plecat, nu mai e în raza vederii noastre, dar L-a trimis pe Duhul, acest „alt Mângâietor”. Iar Duhul tratează cu noi, ne deschide ochii, ne dă înţelegere, ne arată nevoia noastră şi plinătatea care este în El, şi-L auzim şoptindu-ne: „El este Acela; Acesta este El”. După cum în zilele când era Isus în trup Dumnezeu a vorbit cu glasul Său din ceruri, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:5), aşa vorbeşte acum Duhul înăuntrul nostru, ne şopteşte, ne spune: „Acesta este Hristos, Mântuitorul, Mesia pe care-L aşteptaţi”. Şi El poate fi cunoscut numai pe baza acestei revelaţii. Aşa că nu sunt surprins că lumea în general Îl respinge în zilele de azi. O face din cauza orbirii păcatului. E teribil ca oamenii şi femeile să nu-L recunoască pe Fiul lui Dumnezeu! El trebuie să ni se reveleze. 

Ce anume revelează El? Ei bine, totul se găseşte în pasajul acesta. El revelează faptul că El este Mesia, Mântuitorul. „Hristos este totul şi în toţi” (Col. 3:11). Femeia I-a spus: „Doamne, văd că eşti proroc”. Ea spune acum: „Noi Îl aşteptăm pe Mesia”, iar El îi răspunde: „Eu sunt Acela”. Aşadar, cine este El? 

În istoria Vechiului Testament, unii oameni au fost profeţi, unii preoţi, unii împăraţi – mereu aceste trei categorii de oameni. Dar iată-L aici pe unul care este Profet, Preot şi Împărat. Nicio persoană nu era îndeajuns de mare ca să-L poată reprezenta, aşa că a trebuit să se dividă funcţiile acestea. El este „totul şi în toţi”. El este totul. De fapt, El este până şi jertfa pe care o aducea preotul! El este „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Iată ce anume revelează El. El este împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu; El ne dă satisfacţia de care avem nevoie; El este totul: „Începutul şi Sfârşitul”, primul şi cel de pe urmă (Apoc. 1:8). El este „înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1:30). Iată ce anume revelează El. 

Dar El mai revelează şi altceva – El revelează dragostea lui Dumnezeu. De ce a venit El în lumea aceasta? De ce S-a născut ca un bebeluş? Există un singur răspuns: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). El revelează dragostea lui Dumnezeu în ciuda nevredniciei noastre. În esenţă, El spune: „Eu sunt Cel pe care Dumnezeu a promis să-L trimită ca să vă elibereze”. 

Naşterea acestui bebeluş la Betleem este dovada faptului că toate promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure şi vor fi onorate; da, El este garantul profeţiilor şi al promisiunilor care se găsesc în tot Vechiul Testament. „Eu sunt Acela”. Orice promite Dumnezeu, El întotdeauna împlineşte. 

Citiţi Biblia; familiarizaţi-vă cu promisiunile lui Dumnezeu. Credeţi-le! Sunt sigure. 

Dar daţi-mi voie să închei pe nota aceasta: lucrul care mă mişcă întotdeauna atât de profund atunci când citesc această povestire particulară despre întâlnirea Domnului nostru cu femeia din Samaria este disponibilitatea Sa de a Se revela pe Sine. Iată-L pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, mult aşteptatul Mesia. Fariseii, cărturarii, irodienii, filosofii nu-L recunosc, dar El Se revelează pe Sine – cui? Acestei femei din Samaria, o femeie care trăieşte în adulter, o femeie ce trăieşte în păcat; cât şi păstorilor, prin înger şi prin corul ceresc. 

Care e lecţia? Iat-o: El aduce din nou în ziua de azi speranţă în lume pentru toţi. Nu numai pentru cei intelectuali, pentru oamenii mari şi învăţaţi. E exact opusul. El nu a venit pentru cei buni, pentru oamenii religioşi, pentru cei morali, pentru farisei şi cărturari. Nu, nu; o spune El Însuşi: „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9:13). Există speranţă pentru femeia din Samaria, care trăia în păcat, în murdărie, în răutate – ei îi dă El acest cuvânt care aduce o speranţă binecuvântată! Mesajul Său e opus celui al fariseismului; e opus celui al neprihănirii de sine: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9:12). 

Apostolul Pavel le reaminteşte corintenilor:

Ce gând binecuvântat! Ce speranţă a adus El în lume! Nu există nimeni atât de rău încât să nu poată fi mântuit şi răscumpărat; există speranţă pentru toţi. Într-adevăr, tot ce cere El de la noi e ceea ce a cerut de la femeia din Samaria. Ce anume? Onestitate! Atunci când a provocat-o cu privire la adevărul despre viaţa ei, ea nu a negat, a recunoscut. Onestitate! El cere întotdeauna disponibilitatea de a admite adevărul cu privire la noi înşine, indiferent cât de neplăcut ar fi. Şi apoi disponibilitatea de a‑L asculta şi disponibilitatea de a crede ceea ce spune. 

Aşa că întrebarea care se pune pentru fiecare dintre noi este aceasta: ţi S-a revelat El pe Sine? În vreun fel, în vreo formă sau alta ţi-a spus El: Eu sunt Acela”? „Eu sunt Cel de care ai nevoie. Eu sunt Cel pe care-L aşteptai. Ai nişte noţiuni întunecate, vagi, nesigure: priveşte din nou la Mine – Eu sunt Acela. Am venit în lume pentru tine pentru ca să fii iertat, să fii născut din nou, să ai o natură nouă, o inimă nouă, să începi o viaţă nouă. Eu sunt Cel care a venit să facă pentru tine ceea ce nu ai putut face pentru tine însuţi, ceea ce lumea întreagă nu a putut face pentru tine. Eu sunt Cel pe care, în dragostea Sa, Dumnezeu L-a trimis ca să ai viaţă, acea viaţă adevărată”. 

Tot ce pretinde El este să ne recunoaştem nevoia, să ne oprim din a ne mai apăra pe noi înşine, şi, în onestitate, să ne recunoaştem falimentul, nevoia, iar apoi să-L ascultăm pe El şi ce are să ne spună. Când credem şi ne dăruim Lui, El ne dă viaţă, viaţă din abundenţă, viaţă adevărată. El a venit în lume pentru ca să avem viaţă. Aici, din nou, e întrebarea: ţi S-a revelat El? L-ai auzit şoptindu-ţi: „Eu sunt Acela”?