Editorial

 Ce a ales el să facă? Ei bine, potrivit povestirii, el „și-a dedicat viața încercării de a reproduce șoarecele perfect bălţat.” 

Acum, acord fiecărui om dreptul să reproducă șoarecele perfect bălţat dacă vrea să facă acest lucru și dacă șoarecele cooperează, și recunosc de bunăvoie că este treaba lui, nu a mea. Nefiind un iubitor de șoareci (nici nu urăsc șoarecii; sunt neutru faţă de ei) nu știu decât că un șoarece bălţat s-ar putea să fie mai folositor și că este un animal de casă mai afectuos decât un șoarece colorat obișnuit. Sunt totuși îngrijorat. 

Crescătorul de șoareci despre care am vorbit era un lord, iar eu m-am născut la o fermă pe dealurile din Pennsylvania, dar de vreme ce o pisică se poate uita la un rege, presupun că şi un tânăr fermier poate privi la un lord, poate privi la el chiar dezaprobator în circumstanțele date. Oricum, omul e om, iar eu simt o anumită înrudire cu orice om născut din femeie; deci nu pot decât să îl deplâng pe fratele meu de peste mări. 

Făcut după chipul lui Dumnezeu, înzestrat cu puteri minunate ale minții și ale sufletului, chemat să aibă visuri eterne și să aibă gânduri despre eternitate, el alege ca scop al existenței sale creșterea unui șoarece bălţat. Invitat să umble cu Dumnezeu pe pământ și la final să locuiască cu sfinții și îngerii în lumea de sus, chemat să slujească generației lui după voia lui Dumnezeu, să alerge cu o energie sfântă spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus, el își dedică viața șoarecelui bălţat – nu doar serile sau concediile, atenție, ci întreaga viață. Aceasta este, cu siguranță, o tragedie demnă de imaginația lui Eschil și a lui Shakespeare. 

Să sperăm că povestea nu este adevărată sau că jurnaliștii au încurcat-o, așa cum se întâmplă uneori; dar chiar dacă întreaga poveste se dovedește a fi falsă, ea indică totuși o tragedie umană completă, care se joacă în fața ochilor noștri zilnic, nu de către actori fanteziști, ci de către femei și bărbați adevărați care sunt personajele pe care le portretizează. Aceștia ar trebui să fie preocupați de păcat, de neprihănire și de judecată; ei ar trebui să se pregătească să moară și să trăiască din nou; în schimb, ei își petrec zilele crescând șoareci bălţaţi. 

Dacă perspectiva spirituală asupra lumii este cea corectă, așa cum creștinătatea afirmă cu îndrăzneală că este, atunci pentru fiecare dintre noi cerul este mai important decât pământul și eternitatea este mai importantă decât timpul. Dacă Isus Hristos este cine a pretins că este, dacă El este ceea ce a declarat mulțimea glorioasă a apostolilor și armata nobilă a martirilor că este, în cazul în care credința pe care biserica sfântă din toată lumea o recunoaște ca fiind adevărata credință a lui Dumnezeu, atunci niciun om nu are vreun drept să își consacre viața vreunui lucru care arde, care ruginește, care putrezește sau care moare. Niciun om nu are dreptul să se predea total altcuiva decât lui Hristos, nici altui lucru decât rugăciunii. 

Un om care nu știe unde se află este pierdut; omul care nu știe de ce s-a născut este și mai pierdut; omul care nu găsește un obiect demn de adevărata lui afecţiune este pierdut complet; conform acestei descrieri rasa umană este pierdută, și faptul că nu știm cât de pierduți suntem este parte din pierzania noastră. Astfel ne irosim puţinii ani care ne-au fost acordaţi, crescând șoareci bălţaţi. Poate nu pe aceia care aleargă și chițăie; dar privind în lumina veșniciei, majoritatea activităților noastre umane mărunte nu sunt oare aproape la fel de lipsite de sens? 

Una dintre gloriile Evangheliei creștine este capacitatea ei nu numai de a elibera un om de păcat, ci și de a-l direcționa, de a-l așeza pe un vârf de unde poate vedea ziua de ieri și ziua de astăzi în relația lor cu ziua de mâine. Adevărul îi curăță mintea astfel încât să poată recunoaște lucrurile care contează și să vadă timpul, spațiul, împăraţii și căpăţânile de varză în adevărata lor perspectivă. Creștinul luminat de Duhul nu poate fi înșelat. El cunoaște valoarea lucrurilor; el nu investeşte în ceva trecător, nici nu dă un acont pentru o iluzie; pe scurt, el nu-și va dedica viața creșterii de șoareci. 

În spatele fiecărei vieți irosite se află o filosofie rea, o concepție greșită despre valoarea și scopul vieții. Omul care crede că s-a născut pentru a obține tot ce poate își va petrece viața încercând să le obțină pe toate; tot ce va obține nu va fi decât o cușcă plină cu șoareci bălţaţi. Omul care crede că a fost creat pentru a se bucura de plăcerile trupești își va dedica viața căutării plăcerilor; și dacă printr-o combinație de circumstanțe favorabile reușește să se distreze mult în viață, la sfârșit toate plăcerile lui se vor transforma în cenușă în gura lui. Va descoperi prea târziu că Dumnezeu l-a făcut prea nobil pentru a fi mulțumit cu acele plăceri țipătoare cărora și-a dedicat viața aici, sub soare.