Editorial

Dacă ne uităm la starea actuală a Bisericii lui Hristos, aceasta este precum Daniel în mijlocul leilor, ca un crin în mijlocul spinilor, ca o corabie nu doar clătinată de valuri, ci aproape acoperită de ele. E aşa de jos, încât vrăjmaşii cred că L au îngropat pe Hristos în mormânt, adică pe Evanghelia Lui, şi cred că Îl ţin acolo şi-L împiedică să învie.

Dar aşa cum Hristos a înviat în Persoana Sa, tot astfel El va rostogoli toate pietrele şi va învia din nou în Biserica Sa. Cât de puţin sprijin are Biserica şi cauza lui Hristos astăzi! Ce conspiraţie puternică este împotriva ei! Duhul anticristului este acum înălţat şi mărşăluieşte furios. Lucrurile par să se ţină de un fir mic şi invizibil de aţă.

Dar mângâierea noastră este că Hristos trăieşte, domneşte şi stă pe muntele Sionului în apărarea celor care sunt de partea Lui (Apoc. 14:1); şi atunci când ţări şi împărăţii se vor nimici între ele, Hristos va avea grijă de copiii Lui şi de cauza Lui, văzând că nu este nimic altceva în lume pe care El să-l preţuiască atât de mult. Chiar acum, eliberarea Bisericii Sale şi ruinarea vrăjmaşilor Lui sunt în desfăşurare. Noi nu vedem nimic întâmplându-se până când Hristos nu Îşi va sfârşi lucrarea, dar atunci vom vedea că Domnul domneşte.

Hristos şi Biserica Sa, când sunt cel mai jos, sunt cel mai aproape de înălţare. Vrăjmaşii Lui, când sunt cel mai sus, sunt cel mai aproape de cădere. Evreii nu au venit încă sub steagul lui Hristos; dar Dumnezeu, care l-a convins pe Iafet să intre în corturile lui Sem (Gen. 9:27), îl va convinge şi pe Sem să intre în corturile lui Iafet.

„Numărul deplin al Neamurilor” încă nu a intrat (Rom. 11:25), dar Hristos, care are marginile pământului date în stăpânire (Ps. 2:8), va aduna toate oile pe care Tatăl Său I le-a dat în staul, ca să poată fi o turmă şi un Păstor (Ioan 10:16). Evreii credincioşi s-au bucurat de chemarea Neamurilor, şi de ce să nu ne bucurăm noi de chemarea evreilor?

Drumul Evangheliei a fost până acum ca cel al soarelui, de la est la vest; tot astfel, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, se va trece dincolo de vest. Nicio creatură nu poate împiedica drumul soarelui, nici nu poate opri forţa cerului, nici nu poate împiedica suflul vântului, cu atât mai puţin ar putea să împiedice puterea învingătoare a adevărului divin, până când Hristos va aduce totul sub o singură autoritate, iar atunci va înfăţişa totul înaintea Tatălui Său: „Aceştia sunt cei pe care Mi I-ai dat; aceştia sunt cei care M-au acceptat ca Domn şi Împărat, care au suferit împreună cu Mine. Voia Mea este ca ei să fie acolo unde sunt Eu şi să domnească împreună cu Mine.” Şi atunci El va da Împărăţia în mâinile Tatălui Său, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere (1 Cor. 15:24).

Aşadar, haideţi să ne punem inimile să ia hotărâri sfinte şi să ne stabilim de partea binelui şi împotriva răului din noi şi din alţii, potrivit cu chemarea fiecăruia, având încurajarea aceasta: că harul şi puterea lui Hristos vor merge cu noi. Ce s-ar fi ales din acea lucrare măreaţă a reformei religiei din ultima primăvară a Evangheliei, dacă oamenii nu ar fi fost înarmaţi cu un curaj invincibil de a învinge toate obstacolele, cu credinţa că pricina era a lui Hristos şi că El Şi-o va sprijini, fără a eşua? Luther a mărturisit sincer că de multe ori s-a purtat nechibzuit şi că a fost mânat de felurite patimi. Însă atunci când a recunoscut aceasta, Dumnezeu nu l-a condamnat pentru greşelile lui, ci, deoarece cauza era a lui Dumnezeu şi scopurile lui erau sfinte – de a promova adevărul – şi pentru că era un om puternic în rugăciune şi tare în credinţă, Dumnezeu a aprins prin el acel foc pe care întreaga lume nu va putea să-l stingă vreodată.

În măsura în care avem credinţă, avem şi încurajare pentru toate îndatoririle, aşadar haideţi să ne întărim credinţa, ca să ne putem întări şi toate celelalte haruri. Însăşi încrederea că credinţa va fi învingătoare este un mijloc de a o face într-adevăr astfel. Aşadar, crede că, deşi aceasta este adesea ca un muc fumegând, totuşi va birui. Dacă biruieşte cu Însuşi Dumnezeu în încercări, oare nu va învinge ea toate celelalte opoziţii? Haideţi să aşteptăm puţin, „să stăm pe loc şi să vedem izbăvirea pe care ne-o va da Domnul” (Exod 14:13).

Domnul să ni Se descopere tot mai mult în chipul Fiului Său Isus Hristos şi să-Şi mărească puterea harului Său, cultivând acele începuturi ale harului în mijlocul stricăciunilor noastre şi să sfinţească recunoaşterea slăbiciunilor noastre pentru a ne smeri şi recunoaşterea îndurării Sale plină de bunătate pentru a ne încuraja!

Şi fie ca El să ne convingă de faptul că, de vreme ce ne a luat în legământul harului, El nu ne va lăsa în voia stricăciunilor care, aşa cum Îl întristează pe Duhul Lui, tot astfel ne înjosesc pe noi înşine în ochii noştri. Şi pentru că Satan caută să ascundă slava îndurării Sale şi să împiedice mângâierea noastră prin descurajări, fie ca Domnul să adauge la celelalte îndurări ale Sale şi pe aceasta: că, de vreme ce El este atât de binevoitor faţă de cei ce se supun guvernării Lui, noi să putem beneficia de acest har şi să nu pierdem nicio mângâiere care este pusă pentru noi în Hristos. Şi fie ca El să facă în aşa fel ca puterea triumfătoare a Duhului Său din noi să fie o dovadă a începutului autentic al harului şi un zălog al victoriei finale, când El va fi totul în toţi, în toţi ai Lui, pentru toată veşnicia. Amin.