Editorial

Pe 9 Ianuarie 1885, în jurul orei 9 dimineaţă, Dumnezeu a sfinţit sufletul meu. Eram în camera mea în acel moment, dar câteva minute mai târziu am ieşit afara, am întâlnit un om şi i-am spus ce a făcut Dumnezeu pentru sufletul meu. Următoarea dimineaţă m-am întâlnit cu un alt prieten pe stradă şi i-am povestit şi lui binecuvântata întâmplare. El a strigat şi L-a lăudat pe Dumnezeu şi m-a îndemnat fierbinte să predic mântuirea deplină şi să mărturisesc despre ea pretutindeni. Dumnezeu l-a folosit pe acest om să mă încurajeze şi să mă ajute. Aşa că în următoarea zi am predicat pe acest subiect cu claritate şi cu putere atât de bine cât am putut să o fac şi am încheiat cu mărturia mea.

Dumnezeu a făcut ca acel cuvânt să fie o binecuvântare puternică pentru mulţi, dar cred că cel mai mult m-a binecuvântat pe mine. Acea mărturie m-a făcut cunoscut. A rupt podurile în urma mea. Trei lumi se uitau acum la mine ca la unul care a mărturisit că Dumnezeu mi-a dat o inimă curată. De acum nu mai puteam merge înapoi. Trebuia să merg înainte. Dumnezeu a văzut că vroiam să fiu credincios până la moarte. Aşa că după două dimineţi de la această întâmplare, m-am dat jos din pat şi citeam câteva din cuvintele lui Isus când El mi-a dat o asemenea binecuvântare aşa cum nici nu am visat vreodată că un om poate avea de această parte a cerului. Un cer al dragostei a venit în inima mea. Am trecut peste Boston Common înainte de micul dejun plângând de bucurie şi lăudându-L pe Dumnezeu. Oh, cum iubeam! În acel ceas L-am cunoscut pe Isus şi L-am iubit până când inima mea părea să se frângă de dragoste. Iubeam vrăbiile, iubeam câinii, iubeam caii, iubeam micii ştrengari de pe străzi, iubeam străinii care treceau în grabă pe lângă mine, iubeam păgânii – iubeam întreaga lume.

Vrei să ştii ce este sfinţenia? Este dragoste pură. Vrei să ştii ce este botezul cu Duhul Sfânt? Nu este doar un sentiment. Nu este o senzaţie fericită care dispare într-o noapte. Este un botez al dragostei care aduce fiecare gând în ascultare de Domnul Isus (2 Corinteni 5:5); acesta alungă întreaga frică (1 Ioan 4:18); arde îndoiala şi necredinţa precum focul arde câlţul; te face „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29); te face să urăşti necurăţia, minciuna şi înşelăciunea, limba linguşitoare şi orice cale rea cu o ură desăvârşită; face Cerul şi Iadul realităţi eterne; te face răbdător şi blând cu cel îndărătnic şi păcătos; te face „curat, ... paşnic, ... uşor de înduplecat, plin de îndurare şi fapte bune, fără părtinire şi nefăţarnic” (Iacov 3:17); te aduce într-o înţelegere perfectă şi neîntreruptă cu Domnul Isus Hristos în truda Lui şi te vei istovi să aduci o lume pierdută şi rebelă înapoi la Dumnezeu.

Dumnezeu a făcut toate acestea pentru mine, binecuvântat să fie Numele Lui Sfânt!

Oh, cum am tânjit să fiu curat! Oh, cum am flămânzit şi am însetat după Dumnezeu – Dumnezeul cel viu! Şi El mi-a dat ceea ce inima mea a dorit. El m-a satisfăcut – îmi cumpănesc cuvintele – El m-a satisfăcut! El m-a satisfăcut!

Aceşti zece ani au fost minunaţi. Dumnezeu a devenit Învăţătorul meu, Călăuza mea, Mângâietorul meu, Totul meu şi în Toate.

El a îngăduit să fiu dezorientat şi ispitit, dar a fost pentru binele meu. Nu am nicio nemulţumire faţă de El. Câteodată părea că m-a lăsat singur, dar a fost precum mama care stă departe de micuţul ei copil pentru ca el să înveţe să-şi folosească propriile picioare astfel încât să poată umbla. Dar El nu m-a lăsat să cad.

El a fost cu gura mea şi m-a ajutat să vorbesc despre Isus şi despre marea Lui mântuire în aşa fel încât să instruiesc, să mângâi şi să salvez alte suflete. El a fost lumină pentru întunericul meu, putere pentru slăbiciunea mea, înţelepciune pentru nebunia mea, cunoaştere pentru ignoranţa mea.

Când pe cărarea mea au apărut obstacole şi părea să nu fie nicio cale de a ieşi din ispitele şi dificultăţile care mă asaltau, El a croit o cale pentru mine, aşa cum a despicat Marea Roşie pentru Israel.

Când inima mi-a fost îndurerată, El m-a mângâiat; când piciorul meu aproape a alunecat, El m-a ridicat; când credinţa mea se clătina, El m-a încurajat; când am fost într-o nevoie mare, El mi-a împlinit toate nevoile; când am fost flămând, El m-a hrănit; când mi-a fost sete, El mi-a dat apă vie.

Oh, slavă lui Dumnezeu! Ce nu a făcut El pentru mine? Ce nu a fost El pentru mine?

Pe El Îl recomand lumii.

El m-a învăţat că păcatul este singurul lucru care îmi poate face rău, şi că singurul lucru care îmi este de folos în această lume este „credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6). El m-a învăţat să mă agăţ de Isus prin credinţă pentru a fi mântuit de orice păcat, teamă şi ruşine şi să-I arăt dragostea mea ascultându-L în toate lucrurile şi căutând în toate felurile să-i conduc şi pe alţii la ascultarea de El.

Îl laud! Îl ador! Îl iubesc! Întreaga mea fiinţă este a Lui pentru timp şi eternitate. Nu sunt al meu. El poate să facă ce-I place cu mine, căci eu sunt al Lui. Ştiu că ceea ce alege trebuie să lucreze pentru binele meu etern. El este prea înţelept să facă greşeli şi prea bun să-mi facă rău. Mă încred în El, mă încred în El, mă încred în El! „Aşteptarea mea este de la El” (Psalmul 62:5); nu de la om, nu de la mine, ci de la El. El a fost cu mine zece ani şi ştiu că niciodată nu va da greş.

De-a lungul acestor zece ani Dumnezeu mi-a dat harul să păstrez perfect şi neîntrerupt scopul de a-L sluji pe El cu toată inima. Nicio ispită nu m-a abătut de la acest scop ferm. Nicio ambiţie lumească sau eclesiastică nu au avut un atom de greutate să mă ademenească. Întreaga inimă a strigat înlăuntrul meu ca a lui Efraim: „Ce mai am eu de a face cu idolii? L-am auzit şi L-am privit” (Osea 14:8).

„Sfinţenie Domnului” (Exod 27:36) a fost motto-ul meu. De fapt a fost singurul motto care putea exprima dorinţa şi aspiraţia adâncă a sufletului meu.

Pe parcursul unui an şi jumătate m-am retras din lucrare din cauza slăbiciunii trupeşti. Odată aş fi gândit că aceasta este o cruce prea grea pentru a fi purtată; dar în aceasta, ca în toate celelalte lucruri, harul Lui a fost suficient.

În ultima vreme Dumnezeu m-a binecuvântat într-un mod special. Inima mea tânjeşte după El şi, în timp ce Îl caut în rugăciune cu credinţă, stăruitor, răbdător şi în cercetarea sârguincioasă a Cuvântului Lui, El adânceşte lucrarea harului în sufletul meu.