Big_bible-light-rays Lecţia pe care ne-a dat-o Isus despre paiul şi bârna din ochi (Matei 7:3) este, pentru cei mai mulţi dintre noi, cel puţin la fel de familiară precum Ioan 3:16 sau Regula de aur. Adesea se citează, nu doar la întâlnirile din biserică, ci şi în multe conversaţii şi discuţii aprinse care se încheie brusc cu mustrarea: „Nu judeca!” Totuşi, aşa cum o melodie frumoasă poate fi distorsionată de prea multă amplificare, tot astfel accentuarea excesivă a celui mai precis adevăr poate să îl slăbească şi să asurzească urechile ascultătorului pentru ca să nu aibă un echilibru în doctrina biblică.

Dacă cantitatea învăţăturii cu privire la un subiect i-ar putea garanta eficacitatea, efortul împotriva judecării altora ar fi trebuit să elimine în totalitate practica aceasta dintre creştini. Acum credincioşii ar fi trebuit să trăiască în armonie perfectă. Cu toate acestea, realitatea ne arată că tocmai opusul este adevărat. Controversele şi divergenţele predomină şi mult mai important este că am lăsat garda jos. Am deschis o uşă toleranţei faţă de păcat, coborârii standardelor, caracterului lumesc în biserică şi mulţimii de învăţători falşi care aduc doctrine atrăgătoare şi controversate. Putem trage concluzia că ceva este în neregulă? Eu cred că noi nu am vestit „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27) cu credincioşia cu care oamenii evlavioşi din vechime au făcut-o. Creştinul obişnuit modern nu cunoaşte tot adevărul despre discernământul spiritual. 

Noi va trebui să ne separăm de practicile zilelor noastre şi de atitudinile generale şi să luăm legătura cu Autorul adevărului neschimbat, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca să înţelegem mesajul iniţial al Scripturii. Uniţi cu El şi îndrumaţi de El va trebui să cercetăm toată învăţătura Bibliei de la Geneza şi până la Apocalipsa. Fiecare text important va trebui să fie analizat în contextul lui. 

Judecarea este de fapt inevitabilă 

Cu acest ţel în minte, vom începe cu textul din Proverbele 17:15: „Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.”După ce vei citi articolul acesta, îl vei judeca cu siguranţă – fie vei fi de acord cu el, fie nu. Mereu facem lucrul acesta când ascultăm predici, purtăm o conversaţie sau în relaţiile noastre... de fapt, nu putem evita judecarea. Învăţătura populară de astăzi nu elimină judecarea, ci doar ne cere să avem concluzii pozitive. De teama să nu fim critici ca fariseii, ne-am dus în extrema cealaltă. Dar dacă suntem expuşi unui duh înşelător sau ademenitor, iar noi spunem sau gândim că „Duhul lui Dumnezeu lucrează”, atunci ne facem vinovaţi de împlinirea primei părţi din proverbul amintit şi suntem în acelaşi pericol de a huli împotriva Duhului Sfânt în care erau Fariseii. 

Pavel ne avertizează: „Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte.” Firea pământească nu are parte de mângâiere pe calea lui Hristos, fie că aceasta merge într-o direcţie pozitivă sau negativă. Învăţătura noastră nu trebuie să aibă de-a face cu a fi negativ sau a fi pozitiv, ci cu a fi spiritual. „Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul” (1 Cor. 2:15). Iar pentru a face lucrul acesta, Pavel încheie spunând: „Noi însă avem gândul lui Hristos” (1 Cor. 2:16). Nu există altă alternativă: noi trebuie să avem discernământ spiritual. 

Cinci principii 

Eu văd cinci principii după care ne putem evalua dacă judecăm bine sau nu: 

1. În primul rând, trebuie să fim deschişi înaintea lui Dumnezeu ca El să ne arate păcatele, greşelile şi slăbiciunile NOASTRE. Pasajul din Scriptură pe care l-am amintit la începutul articolului se referă la insensibilitatea faţă de „bârna” din ochi. Omul era orb din punct de vedere spiritual, aşa că Isus îi spune să îşi rezolve problema personală mai întâi ca să poată vedea clar (şi acum observaţi cu atenţie) să judece problema fratelui său. Lui i se spune să scoată firul de praf care îl irita ochiul fratelui său (Mat. 7:1-5). Omul spiritual trebuie să stea permanent înaintea lui Dumnezeu cercetându-şi inima, conştient fiind de umanitatea lui. Când este sigur că a îndepărtat motivaţiile omeneşti din sufletul lui şi că acţionează conform impulsurilor din partea lui Dumnezeu, atunci el poate să îşi confrunte fratele. 

2. Cel de-al doilea principiu care are legătură cu judecarea depinde de răspunsul la întrebarea dacă sunt sau nu interese personale în influenţarea deciziilor noastre. Aduceţi-vă aminte de împăratul Saul: „Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii pentru o mie şi căpetenii peste o sută?” Dacă ajungi la o înţelegere cu cineva ca Saul care îţi promite privilegii, bani, o poziţie sau siguranţă, atunci nu vei putea niciodată să judeci aşa cum trebuie (1 Sam. 22:7-8). Mulţi oameni sunt în situaţia aceasta şi ei nu vor vedea niciodată clar cum stau lucrurile. Lui Saul i se părea de neînţeles cum Ionatan a putut să aleagă „spre ruşinea lui” să-i dea tronul lui David, supunându-se astfel voii lui Dumnezeu (1 Sam. 20:30-31). Isus a spus: „Judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care m-a trimis” (Ioan 5:30). 

3. În al treilea rând, după cum a spus Isus: „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate”(Ioan 7:24). Când Samuel s-a dus să ungă pe un fiu al lui Isai ca să fie rege, el l-a ales pe cel mai mare, favorizându-i înfăţişarea fizică. Experienţa din trecut l-a ajutat să ia decizia greşită. Oare nu l-a ales Dumnezeu pe Saul care îi întrecea pe toţi israeliţii în înălţime de la umeri în sus? Cu toate acestea, nici aparenţele şi nici experienţa nu ar trebui să ne influenţeze în alegerea divină. „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Sam. 16:7). 

4. Aceasta ne aduce la cel de-al patrulea principiu: Nu te încrede în sentimentele sau părerile personale. Persoana care judecă corect lucrurile spirituale nu mai există. Chiar şi Isus a zis: „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud” (Ioan 5:30). Experimentarea plinătăţii Duhului nu garantează 100% o judecată bună. Pavel a spus că biserica din Corint era „firească” chiar dacă era bogată în daruri spirituale. David, care a fost uns împărat, şi profetul Natan au colaborat într-o greşeală (2 Sam. 7). David a avut o idee şi Natan a fost de acord cu aceasta, spunându-i:„Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.” Oh nu, Natan! Nu, creştine al secolului XXI! Lasă doctrina infailibilităţii urmaşilor Papei! 

5. Natan a ignorat cel de-al cincilea principiu care este cel mai important. Este absolut esenţial ca în fiecare caz să auzim glasul lui Dumnezeu. Isus ne-a dat exemplul pe care l-am citat deja: „judec după cum aud” şi apoi a adăugat, „judecata Mea este dreaptă” (Ioan 5:30) Trei capitole mai încolo, El spune: „Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine” (8:16). Cel care stă ore înaintea lui Dumnezeu în părtăşie intimă, care caută să audă sfatul Trinităţii, va judeca întotdeauna corect situaţii şi oameni din generaţia lui. 

Un preţ de plătit 

Cei care nu vor să plătească preţul acesta nu vor putea să sufere autoexaminarea. Cei ce iubesc siguranţa şi poziţia dată de cei care umblă potrivit firii pământeşti, cei ce se încred în experienţa şi inteligenţa lor vor greşi atunci când vor judeca lucrurile sau, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, vor avea pur şi simplu o poziţie neutră când va veni momentul să ia o decizie. Ei îşi acoperă laşitatea cu o evlavie falsă (eu nu judec), dar nu aceasta este învăţătura lui Isus. Dimpotrivă, El a spus: „Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi... şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii” (Ioan 8:26). Dacă vreţi să vedeţi câteva exemple ale felului în care El îi judeca pe ucenici şi pe alţii din jur, studiaţi bine Ioan 5-8. 

O atitudine „Dumnezeu va avea grijă de toate” este o scuză şi un mecanism de scăpare. Mulţi fac abuzuri, trăiesc în păcat şi rămân în mijlocul copiilor lui Dumnezeu, de multe ori ca lideri, deoarece creştinii au fost învăţaţi să nu judece. Învăţătorii falşi şi doctrinele lor nu sunt puşi în lumină, iar în final ei nu sunt respinşi (uitaţi-vă la Tit 1:11). Pentru că nu se iau măsuri adecvate şi conştiinţa este ignorată, multe relaţii periculoase dintre bărbaţi şi femei se sfârşesc adesea în imoralitate. Lumea dă buzna în biserică fără a fi înfruntată. Decadenţa ar putea fi împiedicată dacă destui oameni treziţi de Dumnezeu, lideri şi oameni simpli, s-ar ridica să protesteze. „Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice «frate», totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi... Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?” (1 Cor. 5:11-12). 

Însuşi Pavel a poruncit ca acel soţ adulter să fie excomunicat din biserica din Corint! După aceea, a spus: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?... Nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?” (1 Cor. 6:2, 5). 

Vei spune rugăciunea aceasta?

Oh, Tată! Vedem cât de multe pagube a făcut acest duh care ne-a invadat bisericile şi mulţi creştini nu sunt conştieţi de lucrarea acestuia. Eliberează-ne de presiunea de a ne conforma acestui duh al toleranţei. Am fost pasivi, creduli şi deschişi la amăgiri şi din cauza aceasta Te-am dezonorat şi Te-am făcut de ruşine înaintea lumii. Lasă-ne să simţim greaţa care L-a provocat pe Isus să spună: „Dacă nu te pocăieşti, am să te vărs din gura Mea!” Îţi cerem lucrul acesta pentru ca Numele Tău măreţ să fie sfinţit.