Big_pt_editorial Petru cel Mare, ţarul Rusiei şi în unele privinţe, cel mai mare monarh din vremea sa, obişnuia să facă pantofi ca un cizmar de rând ca să câştige simpatia poporului şi să-i ajute să realizeze că munca nu este ceva josnic, ci onorabil şi demn. A fost o mare coborâre – de la tronul Rusiei la bancul de lucru al unui cizmar, dar o să vă vorbesc despre o coborâre mai măreaţă.  

Apostolul ne spune în Evrei 1:2 că Dumnezeu a făcut lumile prin Fiul Său şi că Fiul „ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui”. 

În primul capitol al Evangheliei sale, Ioan ne spune că „la început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”. El este Muncitorul Maestru pe care cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde, care locuieşte eternitatea (Isaia 57:15), care întinde cerurile ca pe o manta, care face sistemele măreţe ale soarelui, lunii şi stelelor, care creează lumi şi le azvârle în abisul grozav al spaţiului, făcându-le să se mişte, nu într-o confuzie haotică, ci într-o armonie mai bună decât cea a ceasului, prin forţa tăcută, irezistibilă a tuturor legilor cuprinse. 

 El scoate apa din patul marilor oceane, El zgâlţâie munţii străvechi şi întinde preriile imense şi deşerturile nisipoase. El populează lumile cu făpturi vii, până ce imaginaţia este aproape paralizată de contemplarea minunilor lucrării Sale. El este făcătorul celor infinit de mari şi celor infinit de mici. El a creat stelele fixe la miliarde de mile depărtare şi de milioane de ori mai mari decât pământul pe care trăim noi, şi tot El a creat insectele minuscule care nu pot fi văzute decât cu ajutorul microscopului şi El a înzestrat acele gâze micuţe cu organe perfecte de digestie, respiraţie şi reproducere.  

El a împodobit cerul, El desfăşoară curcubeul, El pictează aripile insectelor şi lustruieşte cristalinul ochilor lor micuţi. Oh, este un muncitor maestru minunat! 

Dar Ioan ne spune: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Iar apostolul ne spune: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele… Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să se facă asemenea fraţilor Lui în toate lucrurile.” 

Şi atunci când S-a îmbrăcat cu trupul nostru, când Şi-a ascuns demnitatea sub veşmântul umil al umanităţii noastre, El nu a venit ca un aristocrat, ci a ocupat un loc umil în căminul unui ţăran.  

Dintre toţi copiii oamenilor, numai El Şi-a ales mama, şi a ales o femeie săracă, şi smerită, şi necunoscută printre oameni. În măreaţa Sa coborâre de la sânul Tatălui în pântecele Fecioarei, El S-ar fi putut opri la tronul unui mare imperiu pământesc, sau printre cei bogaţi ori nobili; dar în loc de asta, El a trecut pe lângă tronuri şi palate şi S-a născut într-un staul, într-o iesle, printre vite, ca să fie cel mai umil dintre fraţii Săi. A venit la o viaţă de obscuritate, de sărăcie şi de trudă, şi El, care a creat lumile şi le-a ţinut prin Cuvântul puterii Sale, a învăţat să lucreze ca tâmplar. 

Artiştii, când pictează o imagine a lui Isus, ilustrează o faţă de o moliciune aproape femeiască şi ni-L înfăţişează ca un om delicat, cu cărare la mijloc, cu mâini nobile şi degete conice; însă Biblia ni‑L prezintă mai degrabă ca un om cu mâini bătătorite de muncă, cu spatele încovoiat de trudă, care îşi câştiga pâinea cu sudoarea frunţii. Binecuvântat fie El! Într-adevăr, S-a făcut „asemenea fraţilor Lui”. El S-a făcut fratele celui mai umil fiu al muncii şi, de vreme ce a fost un muncitor, a conferit muncii o demnitate care depăşeşte demnitatea împăraţilor şi a reginelor. 

 Isus a fost un muncitor; ca atare, El îi înţelege pe oamenii muncitori. Le cunoaşte slăbiciunile, El a fost străpuns de sărăcia lor şi poate simpatiza cu ei în lungile ceasuri de trudă care îi împiedică de la acea cultivare a minţii la care, fără îndoială, mulţi râvnesc. El înţelege. Dar deşi a suferit, a trudit, a fost ispitit şi încercat ca şi fraţii Săi, şi a fost privat de luxul bogăţiei şi al culturii din şcoli, totuşi nu a fost privat de cultivarea inimii şi a părtăşiei cu Tatăl Lui. El a putut fi pur, a putut fi sfânt, a putut fi iubitor şi răbdător, şi bun, şi sincer, şi El făcut aceasta murind pentru noi ca să ne scape de păcatele noastre şi să devenim oameni după modelul Lui. Poate că nu putem fi oameni mari, dar putem fi oameni buni. Poate că nu suntem capabili să construim un pod Brooklyn, sau o biserică asemănătoare cu St Peter din Roma, dar putem să ne îndeplinim bine mica noastră sarcină şi să o facem în spiritul lui Isus. Putem fi buni şi răbdători, şi loiali, şi sinceri. Putem deveni părtaşi la Duhul Lui şi să ne facem lucrul ca pentru El şi, în viitor, vom intra în gloria Lui şi nu vom fi răsplătiţi pentru importanţa muncii pe care am făcut-o, ci pentru credincioşia cu care am făcut-o. Tâmplarul care a zidit case; potcovarul care a potcovit cai; omul care a cărat o roabă; băiatul care a lustruit cizme; funcţionarul care a trudit la registrul contabil; fermierul care a arat câmpurile şi a hrănit vitele, dacă a făcut-o cu credincioşie, cu inima spălată în Sânge şi plin de dragoste pentru Stăpânul şi pentru semenii Lui, în duhul rugăciunii şi al mulţumirii, va avea o intrare la fel de îmbelşugată în Împărăţia lui Isus, Tâmplarul, şi va ocupa un loc la fel de aproape de tron ca şi omul care a predicat Evanghelia în mii de state şi împărăţii.

(Capitol din cartea De la inimă la inimă, despre sfințenie)