Big_two-benchs-bw John Milton a fost cel care a spus că speranţa izvorăşte veşnic în pieptul uman. Într-adevăr, speranţa este ceva atât de vital încât dacă s-ar stinge din inima omenirii, povara vieţii nu ar mai putea fi dusă mult timp. Dar aşa preţioasă cum este nădejdea, totuşi, atunci când este greşit întemeiată, este un lucru periculos. De exemplu, speranţa, pe care o simt majoritatea oamenilor cu privire la o viaţă lungă aici pe pământ, poate fi pentru mulţi o capcană mortală, o iluzie fatală. Omul obişnuit, când se gândeşte la viitorul său, suspendă raţiunea, apelează la speranţa iraţională şi îşi creează singur o aşteptare a unor zile nenumărate şi liniştite care urmează să vină. Acest optimism orb funcţionează bine până în ultima zi, acea ultimă zi inevitabilă care vine pentru toţi; atunci, îşi trădează victima, lăsând-o în groapa din care nu mai este nicio scăpare. 

Pericolele speranţei neîntemeiate îi ameninţă şi pe creştini. Iacov i-a mustrat cu asprime pe credincioşii din vremea lui pentru faptul că aşteptau cu aroganţă un viitor pământesc pentru care nu aveau nicio siguranţă reală că va fi al lor. 

„Ascultaţi acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!» Şi nu ştiţi ce aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.» Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.” 

Nu ar fi bine pentru noi să dăm la o parte visul zadarnic al nenumăratelor zile pământeşti şi să înfruntăm faptul dur că zilele noastre pe pământ s-ar putea să nu fie multe de fapt? 

Pentru adevărata biserică, există întotdeauna posibilitatea faptului că Hristos s-ar putea întoarce. Unele suflete bune şi serioase consideră că aceasta este ceva mai mult decât o posibilitate deoarece lor li se pare, aşa cum îi pare şi scriitorului, că „pământul a îmbătrânit şi judecata este aproape” şi că vocile profeţilor sfinţi răsună chiar în urechile noastre. 

Şi când va veni El, nu se va face niciun anunţ cu câteva clipe înainte, nu se va adăuga nicio zi şi niciun ceas în care să facem pregătiri frenetice de ultim moment. 

„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:34-36) 

Total separat de aşteptările profetice ale oamenilor sfinţi, există realitatea familiară a morţii în sine. Despre creştinii care au murit, Pavel a spus simplu: „Unii au adormit”. Ce mulţime mare şi plăcută formează ei, acei sfinţi care au adormit, şi cum va fi sporit numărul lor anul acesta! Şi cine dintre noi poate fi sigur că nu li se va alătura lor înainte ca zilele anului acestuia să se scurgă? 

De vreme ce nu ştim ce poate aduce o zi, nu este oare înţelept să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima? Orice pregătire pe care ne vom dori s-o fi făcut, haideţi să o facem astăzi. Orice dar pe care ne vom dori să-l fi făcut, haideţi să-l facem atâta vreme cât timpul este de partea noastră. 

La marea dezvăluire vor fi şi alte emoţii pe lângă bucurie. Va fi durere, şi şoc, şi autoreproşuri şi deziluzionări. Dar nu e nevoie să fie aşa pentru tine şi pentru mine, dacă folosim informaţia pe care o avem la îndemână, dacă profităm de oportunităţile care sunt pe lângă cărarea noastră şi de promisiunile care ies la iveală ca diamantele necioplite din Sfintele Scripturi. Poate că ziua de ieri a fost marcată de un eşec ruşinos, de lipsă de rugăciune, de cădere în păcat. Astăzi, toate acestea se pot schimba şi mâine – dacă va exista un mâine pământesc pentru noi – poate fi plină de puritate şi putere, şi slujire roditoare strălucitoare. 

Lucrul important este să fim siguri că nu suntem adormiţi într-o speranţă falsă, că nu ne irosim timpul visând la zile ce nu ne aparţin. Lucrul principal este să facem ca astăzi să ne slujească prin faptul că ne pregătim pentru o posibilă zi de mâine. Apoi, fie că trăim, fie că murim, fie că trudim în continuare în umbră, fie că ne înălţăm ca să-L întâmpinăm pe Hristosul care Se întoarce, totul va fi bine.