Big_toamna Dragă domnule, 

Este bine pentru cei care își conștientizează așa cum trebuie slăbiciunea și failibilitatea și care sunt raționali cu privire la dificultățile de care sunt înconjurați în viață, că Domnul a promis să le arate calea și că urechile lor vor auzi după ei glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”, când sunt în pericol să se abată fie la dreapta, fie la stânga. De aceea El ne-a dat Cuvântul scris să fie o candelă pentru picioarele noastre și ne-a încurajat să ne rugăm pentru învățătura Duhului Său Sfânt ca să îl putem înțelege bine și să îl putem aplica. Cu toate acestea, se întâmplă adesea ca mulți să se abată considerabil din calea cea bună și să facă greșeli mari și uimitoare, având în tot acest timp, o dorință sinceră de a cunoaște voia lui Dumnezeu și crezând că au garanția și autoritatea Lui. Aceasta se datorează cu siguranță faptului că au aplicat greșit legea după care judecă lucrurile, fiindcă legea în sine este infailibilă, iar promisiunea este sigură. Scriptura nu ne poate înșela dacă este înțeleasă așa cum se cuvine; dar dacă este interpretată greșit, poate să ne consolideze într-o greșeală. Duhul Sfânt nu poate să îndrume greșit pe cei ce se află sub influența Sa; însă noi putem presupune că suntem sub influența Lui, când, de fapt, nu suntem. Poate că nu este nepotrivit să spun câteva gânduri referitoare la un subiect de o așa mare importanță pentru liniștea sufletelor noastre și pentru onoarea mărturisirii noastre sfinte. 

Mulți au fost înșelați cu privire la ceea ce trebuiau să facă sau în formarea unei opinii anticipate despre evenimente care îi afectau în mod direct, așteptând călăuzire în direcții pe care Domnul nu le‑a garantat. Voi aminti doar câteva dintre principalele direcții de felul acesta, pentru că este greu să le enumeri pe toate. 

Unii oameni, când au mai multe opțiuni și nu se pot hotărî repede pe care să o aleagă, vin cu ele înaintea Domnului în rugăciune și apoi trag la sorți. Aceștia iau de bun faptul că, după o rugăciune solemnă, aruncarea sorților poate fi considerată cu certitudine ca fiind un răspuns de la Dumnezeu. Este adevărat că Scriptura și chiar rațiunea ne asigură că Domnul a rânduit sorțul; și sunt câteva cazuri în Vechiul Testament unde sorțul a fost întrebuințat sub îndrumarea divină; dar nu cred că acestea sau alegerea lui Matias ca apostol prin tragere la sorți sunt exemple adecvate pentru comportamentul nostru. În cazul împărțirii țării Canaan, în cel al lui Acan și în nominalizarea lui Saul la împărăție s-a recurs la această soluție la porunca clară a lui Dumnezeu. Exemplul lui Matias este, de asemenea, unul singular care nu se va mai putea repeta vreodată și anume, alegerea unui apostol, care nu era deopotrivă cu ceilalți și care era ales într‑un mod direct de Domnul, dacă El nu găsea cu cale să intervină într-un mod extraordinar. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a se finaliza canonul Scripturii și înainte de pogorârea și crearea legăturii cu Duhul Sfânt, care a fost făgăduit să locuiască cu Biserica până la sfârșitul vremurilor. În dispensația Noului Testament, suntem chemați să venim cu îndrăzneală la tronul harului, să aducem cererile noastre înaintea Domnului și să ne aruncăm grijile asupra Lui. Însă noi nu avem nici recomandări și nici promisiuni cu privire la întrebuințarea sorților, iar a recurge la aceasta fără îndrumarea Lui, pare mai degrabă să Îl ispitească, nu să Îl onoreze și parcă aduce mai mult a bănuială decât a dependență. De asemenea, efectele acestei soluții au fost adesea dureroase și nefericite – ele sunt o dovadă suficientă că nu trebuie să ne încredem în aceasta pentru a ne călăuzi viețile. 

Alții, când sunt nesiguri, deschid Biblia la întâmplare și se așteaptă să găsească ceva care să le dea călăuzire în primul verset pe care îl văd. Această practică are o reputație destul de proastă, fiindcă păgânii, care nu cunoșteau Biblia, foloseau cărțile lor preferate în același mod. Își întemeiau convingerile cu privire la ceea ce trebuiau să facă sau la ceea ce li se va întâmpla potrivit cu pasajul la care deschideau prima dată. Romanii consultau adesea scrierile lui Virgil cu prilejul acesta; de aici vine și expresia bine cunoscută, Sortes Virgiliance. Virgil este adaptat foarte bine să satisfacă căutătorii în felul acesta, la fel ca și Biblia. Căci dacă oamenii sunt conduși de un singur text din Scriptură găsit întâmplător, fără a lua în considerare contextul sau fără să-l compare cu sensul general al Cuvântului lui Dumnezeu și al circumstanțelor lor, ei pot să facă cele mai mari ciudățenii, să se aștepte la cele mai imposibile lucruri și să contrazică cele mai simple imbolduri ale bunului simț, iar în tot acest timp să creadă că au de partea lor Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă deschizi la 2 Samuel 7:3, când Natan a spus lui David: „Du-te și fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine”, poate fi suficient textul acesta să determine legalitatea sau promptitudinea acțiunilor? Sau poate o privire aruncată asupra cuvintelor Domnului către femeia canaanită din Matei 15:28, „facă-ți-se cum voiești” să fie ca o dovadă că dorința ta fierbinte pe care o ai acum (oricare ar fi ea) va fi sigur împlinită? Cu toate acestea mulți s-au angajat să facă lucruri mari care au consecințe importante, formându-și cele mai optimiste așteptări pe baza extragerii (cum se numește acum) unui text din Scriptură. 

O întipărire bruscă și puternică a unui text ce pare să se potrivească cu ceea ce le preocupă mintea, a fost acceptată de către mulți ca un semn infailibil că aveau dreptate și că lucrurile vor merge în direcția în care vor ei. Sau, pe de altă parte, dacă pasajul avea un aspect amenințător, îi umplea de temeri și frământări, pe care mai târziu le vedeau ca fiind inutile și fără temei. Fiindcă aceste întipăriri sunt de sine stătătoare, spre deosebire de metoda anterioară, au fost în general mai crezute și acceptate, dar s‑au dovedit adesea la fel de înșelătoare. Nu tăgăduim că întipărirea unei învățături sau a unei promisiuni care smerește, înviorează sau mângâie sufletul, dându-i o semnificație vie a adevărului din text, este plăcută și de folos. Mulți copii ai Domnului au fost învățați și întăriți (mai ales în necazuri) de un cuvânt potrivit al harului pus și pecetluit de Duhul Său cu putere în inimile lor. Dar dacă întipăririle sau imboldurile sunt primite ca un glas din cer, dând călăuzire pentru acțiuni specifice care nu se pot dovedi a fi responsabilități fără acestea, oamenii pot fi imprudent îndrumați greșit ajungând în necazuri mari și înșelăciuni grosolane; așa au pățit mulți. Fără îndoială că, dacă i s-ar permite, vrăjmașul sufletelor noastre ne-ar putea da versete din belșug în felul și cu scopul acesta. 

Alții judecă natura și situația planurilor lor după libertatea pe care o au în rugăciune. Ei spun că și-au încredințat căile în mâna lui Dumnezeu, caută îndrumarea Sa și sunt privilegiați cu multă libertate în duhul lor; prin urmare, nu se pot îndoi de faptul că viziunea lor este plăcută înaintea Domnului. Nu aș respinge total orice argument de felul acesta, totuși fără o dovadă adeveritoare, nu aș putea să îl accept așa cum este adus. Nu este întotdeauna ușor să constatăm când avem libertate spirituală în rugăciune. Sinele este înșelător, iar când inimile noastre sunt înclinate și ațintite spre ceva, el poate pune cuvinte în gurile noastre și le poate da gravitate. Prea adesea noi luăm hotărârea în sinea noastră și apoi venim să întrebăm pe Domnul; într-o asemenea dispoziție suntem gata să primim orice pare să fie în favoarea planului nostru drag, iar pentru ca noi să descoperim lucrul acesta și pentru a ne pedepsi ipocrizia – fiindcă aceasta este ipocrizie, chiar dacă, probabil, pentru noi este greu de identificat – Domnul ne poate răspunde potrivit cu idolii noștri (vezi Ezechiel 14:3,4). Pe lângă toate acestea, harul rugăciunii poate fi exercitat în timp ce subiectul rugăciunii este fondat pe o greșeală, în urma apariției unor circumstanțe despre care noi nu știm nimic. Astfel, poate am un prieten într-o țară îndepărtată; eu sper că trăiește, mă rog pentru el și este datoria mea să fac asta. Domnul, prin Duhul Său, îi ajută pe cei ce sunt ai Lui să-și împlinească îndatoririle lor. Dacă mi se dă multă libertate în rugăciune pentru prietenul meu de departe poate fi o dovadă că Duhul Domnului găsește cu cale să mă ajute în slăbiciunea mea, dar nu este nicio dovadă că prietenul meu este în viață în momentul în care eu mă rog pentru el. Iar dacă data viitoare când mă rog pentru el, duhul meu este mai puțin înviorat, nu voi trage concluzia că prietenul meu este mort, prin urmare Domnul nu mă va mai ajuta să mă rog pentru el. 

Uneori un vis deosebit a fost considerat decisiv, la fel ca la metodele de cunoaștere a voii lui Dumnezeu amintite mai sus. Nu contest că oamenii au primit în vise multe îndemnuri sănătoase și la momentul potrivit. Le poți remarca ocazional, dar dacă le acorzi prea mare atenție, mai ales dacă te lași călăuzit de ele ca să îți influențeze atitudinile, comportamentul sau așteptările, este superstițios și periculos. Făgăduințele nu sunt pentru cei care visează, ci pentru aceia care veghează. 

În linii mari, deși Domnul poate da unor oameni în anumite ocazii un îndemn sau o încurajare într-un mod neobișnuit, totuși a căuta în mod special călăuzirea Lui prin aceste metode menționate mai sus, este nebiblic și amăgitor. Aș putea să umplu multe pagini enumerând neplăcerile și nenorocirile care au fost consecința unei asemenea dependențe și pe care le-am observat eu. Am văzut pe unii care credeau că Îl slujeau pe Dumnezeu, în timp ce faptele lor contraziceau poruncile Lui clare. Am cunoscut pe alții cărora li s-a sucit mintea să creadă o minciună, declarând că sunt siguri, dincolo de orice umbră de îndoială, de lucruri care, până la urmă, nu s-au întâmplat niciodată; și când, în final, au fost dezamăgiți, Satan a profitat de ocazie, făcându-i să se îndoiască de cele mai clare și importante adevăruri și convingându-i că toată experiența lor anterioară era o iluzie. Din pricina acestor lucruri, creștinii mai slabi s-au poticnit, criticile și ofensele față de Evanghelie s-au înmulțit, iar calea adevărului a fost vorbită de rău. 

Dar cum să așteptăm călăuzirea Domnului? După toate premisele negative, răspunsul la întrebarea aceasta poate fi dat în câteva cuvinte. În general, El îi conduce și îi îndrumă pe ai Săi, dându-le, ca răspuns la rugăciune lumina Duhului Său Sfânt prin care pot să înțeleagă și să iubească Scripturile. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie folosit ca o loterie; scopul lui nu este să ne dea învățătură din bucăți și fărâme care, luate de la locul lor, nu au niciun rost precis, ci să ne dea învățături drepte, o înțelegere corectă care să ne ajusteze convingerile și sentimentele și astfel să ne influențeze și să ne îndrepte purtarea. Cei care studiază Scriptura într-o dependență umilă de învățătura divină sunt convinși de slăbiciunea lor, sunt învățați să evalueze corect totul din jurul lor, sunt formați treptat într-un spirit de supunere față de voia lui Dumnezeu; ei descoperă natura și responsabilitățile diverselor relații și situații din viață, capcanele și ispitele la care sunt expuși. Cuvântul lui Dumnezeu locuiește din belșug în ei, îi ferește de abateri, este o lumină pentru picioarele lor și un izvor de putere și mângâiere. Strângând doctrinele, învățăturile, promisiunile, exemplele și îndemnurile Scripturii în inimile lor și comparându-se zilnic cu norma după care trăiesc, ei ajung să se obișnuiască într-o atmosferă de înțelepciune spirituală și să dobândească un simț al gustului care le dă capacitatea să judece ce este bine și ce este rău cu o îndemânare și o siguranță cu care o ureche muzicală poate distinge sunetele. Și rareori se înșeală, fiindcă sunt absorbiți de dragostea lui Hristos, care stăpânește în inimile lor, și de o preocupare pentru gloria lui Dumnezeu, care este scopul lor primordial. 

În situații deosebite, Domnul deschide și închide pentru ei, dărâmă zidul greutăților care le stă în cale sau le împrejmuiește calea cu spini prin încercările providenței Sale, când ei sunt în pericol de a se abate. Ei știu că grijile lor sunt în mâinile Lui; sunt gata să meargă oricând și oriunde îi conduce El, dar le este teamă să meargă înaintea Lui. Prin urmare, nu sunt nerăbdători; ei cred, de aceea nu se vor grăbi, ci Îl vor aștepta pe El în fiecare zi, în rugăciune. Mai ales atunci când inimile lor sunt angrenate într-o anumită căutare, sunt cei mai înverșunați să nu fie înșelați de aparențe și nu îndrăznesc să meargă mai departe sau mai repede de lumina pe care o văd strălucind pe cărarea lor. Am exprimat cel puțin dorința lor, dacă nu realitatea; ei vor să fie așa. Și chiar dacă sunt perioade în care credința slăbește și firea biruie prea mult, totuși aceasta este starea lor generală; iar Domnul, pe care ei Îl slujesc, nu le dezamăgește așteptările. El îi conduce pe calea cea bună, îi păzește de o mulțime de capcane și îi convinge că El este și va fi călăuza lor până la moarte.